Limitările dreptului de proprietate

INTRODUCERE

Tema acestei lucrari m-a fascinat, m-a facut sa caut raspunsuri cât mai complete la întrebarile care se iveau odata cu parcurgerea cât mai multor materiale de la diferiti autori renumiti sau mai putin renumiti dar cu pareri si sugestii diferite despre limitarile dreptului de proprietate.

Ca viitor ofiter sau posibil slujitor în folosul administratiei publice românesti, consider ca este imperios necesar sa stiu ce trebuie, cum trebuie si unde trebuie intervenit pentru bunul mers al lucrurilor si pentru aplicarea corecta a legii în statul pe care ne-am ales sa-l slujim atât afectiv cât si participativ.

Îmi place sa cred ca în România se fac eforturi pentru democratizarea tuturor institutiilor statului, ca putem sa scrutam viitorul înscriindu-ne în circuitul mondial de valori, ca putem întelege mai bine unii termeni, ca putem percepe ce se întâmpla pe plan mondial si cam unde ne aflam noi în încercarea de a redeveni în rândul marilor civilizatii.

Este un adevar de necontestat faptul ca România, începând cu decembrie 1989, s-a înscris pe un drum nou, drumul marilor sperante inoculate natiunii române de principiile libertatii, democratiei, demnitatii, legalitatii si aceasta, nu ca o simpla dorinta a noastra , a românilor, ci fiindca noua cale de urmat era de stringenta necesitate si actualitate.

A vorbi acum, într-o perioada de liberalism democratic, într-o perioada de reforma inovatoare, când libertatile si drepturile cetatenilor consfintite de Constitutie si tratatele internationale sunt cele care guverneaza societatea, de restrângeri ale unor drepturi, si mai ales a dreptului de proprietate, pare un paradox.

Am încercat prin lucrarea de fata sa enumar diferitele criterii dupa care limitarile dreptului de proprietate pot sa fie împartite apoi prin dezvoltare si argumentare am dorit sa cuprind majoritatea limitarilor studiate si recunoscute de dreptul civil român sau de drept în general. Desigur, aceasta enumerare pe care ne-am permis sa o creionam, nu trebuie privita cu exclusivism, fiind posibile si alte modalitati de sistematizare a materiei.

Perspectiva oferita de dreptul intern si doctrina juridica româna a fost cea care ne-a îndreptatit concluziile privind determinarea criteriilor de clasificare a limitarilor dreptului de proprietate, fapt care s-a reflectat si asupra lucrarii noastre.

Datorita împrejurarilor speciale în care ne aflam, vom trata aceste limitari reglementate în Codul civil dar si alte limitari ce rezulta din diferitele ordine generale ale ministrului apararii. Acestea din urma au un caracter special si o aplicativitate dupa caz.

Am considerat necesar sa dezvolt ca studiu de caz restrictiile impuse de functionarea unui poligon de trageri. Aceasta deoarece acest gen de activitate este vitala pregatirii militarului dar si pentru ca astfel se impun anumite masuri de siguranta ce trebuie respectate cu strictete atât de militari cât si de dar mai ales de vecinii poligonului de trageri, vecini care de cele mai multe ori sunt supusi unor limitari temporare datorita stabilirii unor zone de siguranta peste proprietatile lor. Cu privire la toate celelalte limitari ale dreptului de proprietate ce nu se constituie în ordine generale sau în articole ale regulamentelor militare, de precizat ca sunt aplicabile în acelasi mod ca oricarei institutii sau persoana din statul român.

Vom analiza în cele ce urmeaza câteva dintre cele mai importante îngradiri aduse dreptului de proprietate într-o maniera aparent nesistematica dar necesara datorita întrepatrunderilor dinamice manifestate în materia limitarilor dreptului de proprietate.

În speranta ca prin aceasta modesta lucrare ne vom aduce si noi contributia pentru o mai buna întelegere si deschidere spre anumite notiuni si elemente ale dreptului de proprietate, scrutam cu speranta si încredere spre viitor.

Capitolul I. Notiuni introductive

1.1. Dreptul de proprietate. Consideratii generale

" Apoi Dumnezeu a zis: «Sa facem om dupa chipul Nostru, dupa asemanarea Noastra; el sa stapâneasca peste pestii marii, peste pasarile cerului, peste vite, peste tot pamântul si peste toate târâtoarele care se misca pe pamânt. »" (Cartea Genezei, Capitolul I, versetul 26).

Cicero ne învata ca «proprietatea este înnascuta în sufletul nostru ». Din punct de vedere ideologic, aceasta observatie este mai neutra decât ar putea parea la prima vedere. De fapt, dincolo de vâltoarea filosofica, logica formala si datele minime ale experientei sunt suficiente pentru a demonstra ca proprietatea este naturala si este naturala ca proprietate individuala.

Într-adevar, prin însasi imperfectiunea conditiei sale, omul este supus nevoii. Chiar satisfacerea celor mai simple dintre nevoi presupune însusirea unor elemente ale mediului înconjurator. Primul om se hraneste, îsi însuseste în prealabil hrana, adica o preia din mediul sau natural si dispune de ea, conferindu-i o anumita destinatie si suprimând-o în aplicarea acelei destinatii. Sub imperiul celei mai naturale nevoi, primul om transforma astfel un element din mediu în obiect de apropriatiune. Sub aspectul sau economic, proprietatea este la fel de naturala ca si nevoia. Proprietatea individuala a aparut odata cu primul individ.

Concurenta indivizilor aflati în acelasi mediu a condus la aparitia raporturilor de proprietate. Individul proprietar pretinde celorlalti sa-l recunoasca astfel. Legati într-o retea de recunoasteri reciproce, oamenii îsi cauta siguranta în societate. Societatea regleaza prin reguli conflictul dintre nevoile membrilor sai. Când se doteaza cu un aparat de constrângere, regula sociala devine regula juridica. Dreptul obiectiv traseaza frontiere între drepturile subiective. Apar institutia juridica a proprietatii si dreptul de proprietate.