Macarie Egipteanul

Nota 9.0
101 pagini
Religie

Cuprins licență

Introducere . 3
1. Intenţii. 3 
2. Scurtă biografie . 3
3. Opera macariană . 8
3.1. Omiliile duhovniceşti . 8
3.2. Epistola cea Mare . 9
3.3. Opusculele .10
3.4. Traduceri româneşti .10
3.5. Stilul macarian .11
4. Problematica identităţii autorului Omiliilor duhovniceşti . 12
5. Mesalianismul . 15
6. Controverse privind autenticitatea şi ortodoxia Omiliilor duhovniceşti . 17
7. Fazele disputei . 18
8. Influenţe . 20
I. Rugăciunea şi asceza . 24
I. 1. Practicarea ascezei. Importanţa şi scopul ei. 24
I.2. Paternitatea duhovnicească şi importanţa ei în desăvârşire. 27
I.3. Asceza şi despătimirea . 30
I.3.1. Realitatea Răului . 36
I.3.2. Păcatul . 38
I.3.3. Războiul nevăzut . 41
I.3. 4. Purificarea omului . 46 
I.4. Rugăciunea orală . 51
I.5. Rugăciunea mentală . 55
I.6. Desăvârşirea rugăciunii . 61
I.6.1. Concepţia despre inimă .61
I.6.2. Treapta rugăciunii inimii sau rugăciunea adevărată . 63
I.7.1. Starea de bucurie . 66
I.7.2 Pacea .67
I.7.3. Vederea Luminii.68
II. Iluminarea şi crearea Omului cel nou.70
II.1. Procesul îndumnezeirii . 70
II.2. Iluminarea şi darurile ei . 75
III. Pogorârea Duhului în suflet . 79
III.1. Marea valoare a sufletului . 79
III.2. Relaţia sufletului cu Duhul . 82
III.3. Unirea desăvârşită a sufletului cu Duhul . 86
III.4. Roadele Duhului . 90
III.4.1. Adunarea şi unificarea minţii . 91
III.4.2. Beţia spirituală . 92
III.4.3. Auto-contemplarea sufletului . 93
III.4.4. Spiritualizarea trupului . 93
IV. Concluzii . 95
BIBLIOGRAFIE . 98

Extras din licență

INTRODUCERE
1. Intenţii
În spiritualitatea Răsăritului Creştin, de o cinste şi de o autoritate de prim rang s-au bucurat şi însă se mai bucură cele cincizeci de Omilii duhovniceşti, atribuite celebrului părinte trăitor în secolul al IV-lea în pustia Egiptului, Sfântul Macarie Egipteanul († 390).
Am considerat de la bun început că autorul Omiliilor duhovniceşti ar fi Sfântul Macarie Egipteanul, pentru că lucrarea de faţă nu îşi are ca scop prezentarea exhaustivă a stadiului actual al cercetării autenticităţii operei macariene şi nici identificarea precisă a autorului ei, sau a influenţelor messaliene des discutate, şi pentru că în cercetarea unei opere duhovniceşti autorul ei nu mai este atât de important de stabilit pentru a te putea hrăni din dulceaţa ei, luând în calcul şi părerea avizată a Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae .
Lucrarea de faţă constituie o încercare de sinteză a teologiei macariene precum reiese din Omiliile duhovniceşti, studiul nostru rezumându-se la comentarea textul macarian, pe care din fericire îl avem tradus şi în limba română, în mai multe rânduri, lucru ce ne-a ajutat foarte mult.
Scopul lucrării este de a prezenta cât mai coerent posibil principalele elemente ale teologiei ascetico-mistice macariene, încercând totodată să-i demonstrăm indirect şi Ortodoxia.
2. Scurtă biografie
Sfântul Macarie Egipteanul, supranumit şi „cel Mare”, este una din cele mai importante figuri ale monahismului egiptean. În aflarea datelor biografice despre el avem în ajutor patru izvoare aproape contemporane lui şi anume: Paladiu (Istoria lausiacă, 19) , Rufin (Historia monachorum, 28), Ghenadie (De script. Eccles., 10) şi Apophthegmata Patrum . Dacă Ghenadie se mărgineşte să ne spună că acest monah era „vestit şi strălucit prin virtuţile sale”, Paladiu ne dă amănunte despre acesta dintre cele mai interesante.
Antoine Guillaumont ne informează că, „potrivit izvoarelor scrise, viaţa monastică a fost iniţiată la Sketis de marele Macarie, numit şi Egipteanul, în jurul anului 330, iar la Nitria, câţiva ani mai devreme, spre anul 325, de Ammun” . Iniţiatorul vieţii monastice în deşertul Sketis şi unul dintre cei mai celebri călugări din Egipt din secolul al IV-lea s-a născut în anul 300 sau 301, dintr-o familie modestă de creştini, într-un sat din părţile de nord ale Egiptului, mai precis în sud-estul Deltei, numit Jijbêr .
„El s-a născut şi a crescut pentru viaţa pustnicească” , căci din fragedă vârstă s-a nevoit cu deprinderea credinţei şi a faptelor bune, iar, la bătrâneţe, s-a făcut lăcaş al dumnezeiescului Duh . Multă vreme a fost cămilar în Valea Nitriei . Se pare că a avut multe greutăţi, lipsuri şi suferinţe, lucru ce a imprimat copilăriei sale o seriozitate şi o maturitate care i-au atras din partea contemporanilor săi numele de παιδαριογέρων – copil bătrân . „Fire serioasă şi adânc religioasă” , Sfântul Macarie, încă din tinereţe căsătorindu-se şi murindu-i soţia şi părinţii, şi-a împărţit săracilor moştenirea părintească, şi, aflând un monah bătrân, venit din pustie la biserica din sat pentru Sfânta Împărtăşanie şi a ales viaţa ascetică, făcându-se ucenicul acestui bătrân. Clădindu-şi şi o chilie în pustie, petrecea în rugăciune, în hrană puţină şi în împletirea de coşuri, după obiceiul monahicesc , lucru în care excela .
La vârsta de 40 de ani cei din satul lui îl iubeau atât de mult, încât l-au pus fără voia lui preot în sat. El nu s-a întors însă cu totul la vieţuirea de lume, ci, începând o viaţă ascetică şi mai aspră, el avea să vină în sat la slujbe, cealaltă vreme liniştindu-se în pustiu . Dar, pentru că era tulburat de prea multă mulţime de popor, el îşi va săpa departe de chilie o peşteră, unde putea vieţui în linişte. Acum se întâmplă acuzarea lui din partea sătenilor de violarea unei fecioare care rămăsese însărcinată. El nu se disculpă, răbdând toate bătăile din partea sătenilor, acceptând să întreţină din munca lui pe această femeie. Venindu-i timpul naşterii însă, femeia nu putu naşte până nu a recunoscut că pustnicul nu-i făcuse nimic şi că altul este adevăratul făptaş. Venind acum sătenii să-şi ceară iertare de la Macarie, el fuge, retrăgându-se în pustiul Sketis, pustiu aflat nu departe de locul de unde negustorii cărau salpetru. După o etimologie populară, numele de «Sketis» înseamnă în limba coptă «balanţa inimii», căci, potrivit unor legende, aici, un heruvim i-ar fi cântărit inima marelui călugăr Macarie, prin acest loc trecând odinioară şi Maica Domnului împreună cu Iosif, în peregrinările lor egiptene.
De la 330 trăieşte ca anahoret vreme de 60 de ani în pustia sketică, „actuala oază Natroun, loc pe care îl cunoştea din copilărie căci aici venea cu sătenii pentru a lua nitrat de potasiu, el aşezându-se mai întâi în partea centrală a oazei, în zona lacurilor, apoi plecând mai la sud, în regiunea deşertică a actualei Mânăstiri Deir Baramous, amenajându-şi aici o grotă într-o mică colină stâncoasă” , grotă care, potrivit ediţiei în limba coptă a Vieţii lui Macarie (greşit atribuită lui Serapion de Thmuis), avea două încăperi, într-una sfântul săvârşea Sfânta Liturghie, iar alta îi slujea drept cameră de lucru . Aici el va birui în lupta cea grea cu sine şi cu duhurile prin post şi rugăciune, asceză şi virtute. Remarcându-se pe plan spiritual, el era căutat de foarte mulţi oameni şi din pricina acestei îmbulziri de lume, el a fost nevoit să se retragă într-o peşteră, de unde ieşea numai sâmbăta şi duminica pentru a participa împreună cu fraţii călugări la rugăciunea în obşte . Progresul lui era mai mare decât o cerea vârsta, astfel că în numai 10 ani el reuşeşte mari realizări duhovniceşti precum: mare putere de discernământ, putere asupra duhurilor, harul vindecărilor şi cel profetic.