Maica Domnului în Ortodoxie

INTRODUCERE

Învăţătura ortodoxă despre “Preasfânta, Curata, Preabinecuvântata, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria”, are o importanţă deosebită şi o frumuseţe aparte. Aceasta şi datorită pietăţii deosebite şi afecţiunii cu care creştinii din toate timpurile s-au raportat la Maica Domnului. Sfânta Fecioară Maria a fost şi este pentru toţi creştinii nu numai Maica Domnului nostru Iisus Hristos, ci şi a tuturor creştinilor. Ea stă în centrul preocupărilor dumnezeeşti şi omeneşti de la căderea protopărinţilor; Ea se naşte plină de dar la zorii unei vieţi noi pentru omenire; ea zămisleşte Lumina lumii, pe Domnul nostru Iisus Hristos, şi-I dă viaţă. “Ea Îl urmează în lume, plină de iubirea ce mai curată şi tot ea îl însoţeşte până la cruce. Este mama adevărată a noastră a tuturor, împărăteasa cerului şi a pământului”

Preasfânta Fecioară Maria, Maica Domnului a fost considerată obiectul tuturor marilor evenimente ale iconomiei mântuirii omului şi, în toate aceste întâmplări providenţiale, ea a ocupat un loc aparte. În tot arcul de timp al Revelaţiei divine, persoana Maicii Domnului este prezentă în toate momentele importante, desfăşurându-şi rolul său în planul lui Dumnezeu, alături de Fiul său, Mântuitorul nostru: din prima pagină a Sfintei Scripturi şi până la ultima sau de la cartea Facerii până la Apocalipsa Sfântului Ioan, de la Profetul Isaia până la Sfântul Evanghelist Luca, de la întrupare la Jertfa de pe Cruce, de la Rusalii până la Parusie.

Paginile Sfintei Scripturi ne indică faptul că Sfânta Fecioară Maria a fost în mare măsură prezentă în diferite ipostase, la marile evenimente ale mântuirii universale şi, alături de Fiul sau, s-a dovedit o bună interpretă a vocaţiei sale, aceea de a fi Mama Fiului lui Dumnezeu întrupat pentru mântuirea neamului omenesc şi mijlocitoare eficientă a noastră înaintea Lui. Aceste două apelative au lăsat să se întrevadă cele mai profunde aşteptări ale omului: Sfânta Fecioară Maria, Mamă şi Mijlocitoare, este Maica Domnului dar şi Noua Evă. Maica şi mijlocitoarea Bisericii şi a tuturor oamenilor.

“Doar numele Maicii lui Dumnezeu, spune Sfântul Ioan Damaschin, conţine întreaga taină a întrupării” Fecioara-mamă, deoarece este cu totul legată de persoana şi lucrarea Logos-ului întrupat, este un adevărat compendiu dens al Evangheliei şi chipul concret al credinţei Bisericii. Pe de o parte, nu se poate vorbi de Fecioara Maria decât în relaţie cu Fiul Său si cu întreaga iconomie a întrupării şi a mântuirii înfăptuite de El. Pe de altă parte prin revelaţia biblică sau prin tradiţie, arată o densitate atât de mare a relaţiei Mamei cu Fiul, încât are răsunet în ea tot ce s-a întâmplat cu El şi în El. De aceea, mariologia este fundamental legată de hristologie şi soteriologie, istoria Măriei este “dogma vie, adevărul săvârşit în făptură”.

Aceste referiri evidenţiază concreteţea figurii sale, istoricitatea acestei fecioare din casa lui Israel, căreia i-a fost dat să aibă extraordinara experienţă de a deveni Mama lui Mesia. Nu este posibil să se evidenţieze din Sfintele Evanghelii o biografie detaliată a Maicii Domnului, după cum nu este posibilă reconstituirea unei biografii integrale şi detaliate a lui Iisus Hristos: Sfintele Evanghelii sunt o mărturie pascală, ce recitesc cu ochii luminaţi de experienţa întâlnirii cu Cel înviat “doar în acele aspecte şi momente ale experienţei prepascale şi postpascale ce se revelează mai pline de mesaj pentru credinţă” (“Dar sunt şi multe alte lucruri pe care le-a făcut Iisus şi care dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul cred că lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris” In. 21, 25).