Management știință și artă

Introducere

Fie şi numai din cele arătate în ceea ce priveşte formarea termenului de management şi a definirii conceptului, se poate trage concluzia că acestea au parcurs un timp îndelungat. Nu-i mai puţin adevărat însă că în formele sale incipiente, empirice, managementul l-a însoţit pe om, am putea spune, în decursul istoriei sale. Fenomenul este firesc dacă ne gândim la faptul că pentru a supravieţui, pentru a putea obţine cele necesare existenţei, pentru a-şi îmbunătăţii traiul, omul a trebuit să-şi pună întrebări de felul: ce să facă?, cum să facă- etc.

Managementul l-a ajutat să obţină răspunsul la aceste întrebări, chiar dacă el a fost mai mult sau mai puţin cunoscut. S-a dedus, totuşi, că există “ceva” care bine stăpânit permite unor oameni să obţină rezultate mai bune decât ale altora. Acest “ceva” perceput de către om s-a conturat sub forma unor elemente de conducere. Cu timpul deşi ele au constituit un anumit secret, considerate ca atare de către cei care le receptaseră şi le sesizaseră importanţa, au început să devină cunoscute, să constituie “apanajul” multora dintre cei care manifestau iniţiativă în domeniul economic, dar nu numai în acesta. Totodată, elementele respective au început să fie studiate de către oamenii de ştiinţă, teoretizate şi s-au elaborat lucrări ştiinţifice. A avut loc desigur, în timp, un proces foarte lent, dar oricum continuu, de trecere spre managementul ştiinţific, care l-a înlocuit tot mai mult pe cel empiric.

Generalizările, teoretizările, formularea de metode şi tehnici i-au imprimat managementului un caracter ştiinţific şi, mai apoi, pornind de la acest aspect s-a constatat că poate fi disciplină de învăţământ.

Etapizarea managementului în devenirea sa ştiinţifică a fost abordată de mulţi oameni de ştiinţă, după criterii diferite, desigur, s-a ajuns la concluzii variate.

Philip W. Shay face referiri importante la procesul dezvoltării gândirii despre management şi stabileşte patru etape, astfel:

Prima etapă se referă la metoda conducerii ştiinţifice, în care se înscriu lucrările F. W. Taylor, M. Fayol, H. Gantt etc. Etapa se caracterizează prin următoarele: managementul ştiinţific pune accent pe obţinerea unor rezultate maxime cu minimum de efort; managementul utilizat până în anul 1920 s-a bazat pe experimentarea, stabilirea normelor de muncă, planificarea muncii şi respectarea normelor stabilite, iar după 1920 se apelează la cercetarea managementului, la normativele manageriale, controlul managerial şi colaborarea între manageri şi executanţi.

Etapa a doua; metoda organizatorică cuprinde anii 1930, când cercetarea managementului a fost axată cu precădere pe probleme de organizare. Practica organizatorică se realizează prin metoda de a organiza de sus în jos, de a asigura cu precădere diviziunea muncii şi repartizarea răspunderilor. Iniţiativa şi aportul de idei, aprofundarea deciziilor erau neglijate.

Etapa a treia, managementul bazat pe obiective, cuprinde perioada anilor 1940, când concepţia asupra managementului a evoluat spre considerarea acestuia ca un proces orientat, în general, spre alegerea şi realizarea obiectivelor unei întreprinderi. În această etapă managementul are în vedere şi alte funcţiuni: asigurarea circulaţiei mărfurilor, finanţarea şi politica economică. Perioada se caracterizează prin creşterea interesului pentru planificare, fundamentare ştiinţifică a deciziilor şi se practică o organizare de tip descentralizat.

Etapa a patra, se referă la apariţia unei teorii generale a dezvoltării. Este perioada care începe după anul 1960 când, pe baza sintetizării conceptelor de management care au fost formulate şi dezvoltate în etapele anterioare, a început elaborarea unui cadru conceptual al unei teorii generale a managementului.