Managementul muncii în echipă

INTRODUCERE

Lucrarea de faţă a fost concepută plecând de la importanţa deosebită pe care cred că munca în echipă o are pentru succesul unei organizaţii, în general şi pentru Poliţie în special, în susţinerea acestui crez încercând să aduc argumente.

În cadrul primului capitol sunt studiate şi prezentate conceptul şi noţiunea de grup, social dar şi profesional, caracteristicile, formarea şi structura grupului de muncă. Şi pentru ca managementul e domeniul din perspectiva căruia am tratat subiectul, în finalul capitolul se regăsesc aspecte despre conducerea grupurilor de muncă şi particularităţile grupurilor din cadrul Poliţiei Române.

Plecând de la realitatea de zi cu zi ce ne este oferită prin comunicări directe, de la activitatea practică desfăşurată în mediul social şi poliţienesc, în care munca de echipă este primordială pentru obţinerea succesului, în cuprinsul capitolului al doilea al lucrării, se regăsesc definiţii ale conceptului de echipă, natura şi evoluţiei acesteia, exemplificată prin prezentarea experimentului de la Howthorne al lui Mayo, care a stat la baza dezvoltării muncii în echipă. După ce am prezentat modul de formare al unei echipe, citându-l pe Bruce Tuckman am completat lucrarea cu fazele de dezvoltare cu care se confruntă fiecare echipă în procesul evoluţiei ei. De asemenea, trebuie adus în discuţie şi faptul ca deşi munca în echipă este cheia succesului unei organizaţii, aceasta prezintă şi o serie de dezavantaje, dintre care, cele mai importante consider că ar fi: timpul pe care construirea unei echipe eficiente îl cere, conflictele care pot apărea în cadrul unei echipe precum şi sentimentul redus de satisfacţie personală pe care îl poate simţii un membru al unei echipe la finalul unui proiect. Nu în ultimul rând, poate cel mai important aspect este diferenţa dintre grup şi echipă, concluzia studierii diferenţelor conceptuale fiind aceea că relaţia care există între cele doua moduri de organizare este una de incluziune a echipei în grup, toate echipele fiind grupuri, reciproca nefiind neapărat adevărată.

Presupunând că echipa este deja formată, râmane de stabilit comportamentul pe care trebuie să îl aibă fiecare membru în raport cu managerul, cu ceilalţi membrii ori faţă de scopul echipei şi al organizaţiei pe care o reprezintă, aspecte care se regăsesc în cuprinsul capitolului trei al lucrării, unde este prezentată importanţa personalităţii, percepţiilor, atitudinilor şi aptitudinilor atât a membrilor, dar mai ales a managerului, aflândun-ne pe tărâmul managementului, al conducerii.

Managementul poate fi definit ca abilitatea unei persoane de a exercita un tip de influenţă prin intermediul comunicării şi al autorităţii cu care este investit asupra altor persoane, orientându-le spre îndeplinirea anumitor obiective. Această definiţie a managementului a stat la baza elaborării ultimului capitol, care se referă la conducerea unei echipe de muncă. Vor fi întâlnite aici definiţiile conduceri, ale autorităţii, puterii şi influenţării, precum şi calităţile esenţiale ale unui lider dar şi problemele cu care acesta se poate confrunta în cadrul activităţii de conducere.

Lucrarea este elaborată, aşadar, în ideea de a scoate în evidenţă coordonatele importanţei unei conduceri cât mai eficiente a echipelor de lucru într-o organizaţie, deoarece, organizaţia fiind o asociație de oameni cu concepții sau preocupări comune, uniți conform unui regulament sau unui statut, în vederea depunerii unei activități organizate, este locul în care indivizii îşi petrec marea parte a timpului lor cu oameni care le influenţează în mod semnificativ viaţa.

CAPITOLUL 1

GRUPUL DE MUNCĂ ÎN ORGANIZAŢII

1.1 Conceptul de grup. Ce este grupul de muncă?

Grupurile umane reprezintă o realitate inevitabilă pentru individ şi societate. În afara grupurilor, individul uman nu poate trăi decât temporar şi nu poate ajunge fiinţă umană propriu-zisă. Procesul de socializare se desfăşoară în grupuri şi colectivităţi umane(familie, grădiniţă, şcoală,serviciu etc.), iar entităţile biologice lipsite de acest proces, nu numai că nu devin fiinţe sociale complexe, dar nu au nici caracteristicile fundametale ale omului: vorbire, gândire abstractă, mers biped. Experienţele nefericite ale copiilor crescuţi în sălbăticie, sau chiar în societate, dar izolaţi, dovedesc din plin lucrul respectiv.

Din punct de vedere psihosociologic, grupul poate fi definit ca un ansamblu de persoane între care există legături integrative de tip funcţional, comunicativ, afectiv şi normativ. Membrii grupului au scopuri comune, desfăşoară activităţi comune, comunică şi stabilesc relaţii care au o anumită evoluţie în timp. Prin natura sa, societatea umană are o organizare grupală, fiind formată din grupuri mari (popoare, etnii, clase sociale) care includ diverse alte tipuri de grupuri mijlocii şi mici (colective de muncă, clase de elevi, grupuri de prieteni, familii, cupluri).

Fiecare individ aparţine de-a lungul vieţii mai multor astfel de grupuri. Deşi aparţin aceluiaşi grup social mare (cetăţenii unui oraş, ai unei ţări) persoanele aflate întâmplător într-un loc public - stadion, compartiment de tren etc. pot comunica, pot coopera în acţiuni comune, pot stabili relaţii pasagere de simpatie / antipatie, fără a constitui, în sensul definiţiei de mai sus, un grup, deoarece unui astfel de ansamblu de persoane îi lipsesc una sau mai multe din trăsăturile definitorii ale grupului: scop, activitate, valori, norme comune, durata în timp a relaţiilor. O astfel de aglomerare incidentală sau grupare spontană, indiferent de mărimea ei, poate fi considerată, din punct de vedere psihosociologic, mulţime, gloată, dar nu grup