Managementul muncii în echipă - studiu de caz la Scoala Gimnazială Iorgu Iordan din Tecuci

1.1. Echipa - celula de bază a organizaţiei

Celula unei organizaţii o reprezintă echipa, nu individul. Nu întâmplător Likert (1961) a imaginat o formă de organizare bazată pe grupuri suprapuse şi integrate între ele, iar Lapassade (1967) definea organizaţiile ca ,,un grup de grupuri”. În cadrul unei organizaţii, rareori munca este individuală; dimpotrivă, ea presupune diviziunea sarcinilor şi coordonarea eforturilor mai multor persoane în vederea realizării cu succes a obiectivului. Grupul aduce cu sine o nouă psihologie, şi anume psihologia de grup sau colectivă, un nou gen de comportament, comportamentul de grup, ale cărui geneză, structură, funcţionalitate şi finalitate sunt incomparabil mai complexe şi mai distincte decât comportamentul individual.

Grupul bulversează adeseori organizaţia mai mult decât o poate face un singur individ. Chiar posibilităţile de intervenţie în cadrul grupurilor pentru a le motiva şi satisface, a le impulsiona sau calma, tensiona şi mobiliza sunt mai greu de realizat decât în cazul individului izolat şi însingurat. Mai important decât toate acestea este însă un alt fapt, şi anume acela că efectele (pozitive sau negative) produse de grup sunt cu mult mai puternice şi mai extinse decât cele produse de individ. Dacă la aceasta adăugăm şi faptul că ele se propagă cu o iuţeală fantastică, inundând şi contagiind multe alte grupuri şi multe alte persoane, vom înţelege şi mai bine semnificaţia lor reală.

Cea mai mare parte a muncii umane este prestată în echipe, eremiţii sunt destul de rari, chiar şi cei mai solitari artişti, scriitori sau pictori depind de ceilalţi pentru ca munca lor să fie eficientă: scriitorul de un editor şi o editură, o tipografie, pictorul de o galerie unde să-şi expună lucrurile şi aşa mai departe. Altfel spus, chiar dacă mitul eroului sau luptătorului singuratic este în continuare în mare vogă într-o societate individualistă, dacă analizăm cu

atenţie faptele aşazis individuale constatăm că ele sunt de fapt rezultatul efortului depus de

o întreagă echipă.

Lumea în care trăim este mult prea complicată, schimbarea prea rapidă iar problemele prea tehnice pentru a ne aştepta ca vreun lider sau vreo echipă de lideri să ne rezolve toate problemele, cu atât mai puţin pentru a crede că putem răzbi de unul singur! Acesta este motivul pentru care cele mai bune organizaţii creează o cultură a liderilor şi dezvoltă echipe înalt performante.

1.2. Motive de aderare la echipe

Oamenii aderă la grupuri din diverse raţiuni. Pot fi identificate cel puţin 6 motive pentru a adera la diferite grupuri:

1. Securitatea. Cei mai mulţi oameni au o nevoie stringentă de protecţie faţă de ameninţări externe, fie ele reale sau imaginare. Aceste ameninţări includ posibilitatea de a fi concediaţi sau intimidaţi de un şef, posibilitatea de a se simţi stânjeniţi într-o situaţie nouă, sau pur şi simplu anxietatea izolării.

2. Nevoile sociale. Teoriile motivaţionale evidenţiază faptul că cei mai mulţi indivizi prezintă nevoi sociale relativ puternice. Ei simt nevoia de a dezvolta relaţii semnificative. Grupurile furnizează circumstanţele structurale în care indivizii pot căuta prieteni.

3. Respectul de sine. Calitatea de membru al unor grupuri ajută indivizii în a-şi dezvolta respectul de sine. Deseori, oamenii sunt mândrii de apartenenţa la grupuri prestigioase (de exemplu, membrii în Academia Română).

4. Propriul interes economic. Deseori oamenii se asociază la anumite grupuri pentru a-si urmări propriul interes economic. Uniunile sindicale sunt un exemplu al acestui fenomen.

5. Interese reciproce. Unele grupuri se formează pentru a urmări interese comune ale membrilor grupului. Astfel de grupuri sunt cluburile literare, cluburile sportive.

6. Apropiere fizică. Multe grupuri se formează pur şi simplu pentru că oamenii

sunt amplasaţi foarte aproape unul de celălalt. Configuraţia birourilor poate avea o influenţă

considerabilă asupra dezvoltării reţelelor sociale şi grupurilor.