Managementul organizării și desfășurării activității de creditare la nivelul unei bănci

I N T R O D U C E R E

Evoluţia actuală a României obligă la o atentă politică de măsurare a riscurilor provenite din activitatea de creditare, pentru a obţine profituri acceptabile în viitor, în condiţiile influenţei pe care o bancă o poate suferi din partea factorilor interni şi externi concurenţiali.Funcţia de bază a unei bănci în economie este creditarea, aceasta conferind băncilor responsabilitaţi majore privind promovarea unei economii bazate pe criteriul rentabilităţii și eficienţei.

În procesul de creditare a economiei, băncile trebuie să filtreze afacerile şi să le promoveze pe cele eficiente, viabile şi legale, impulsionând astfel desfaşurarea unor activităţi eficiente tuturor celor care fac uz de creditul bancar.

În ultimii ani am fost martorii unei intensificări a impactului negativ al riscului de creditare pe plan internaţional, în timp ce, pentru economiile în tranziţie, potenţialul său de producere se poate spune că este supradimensionat de evoluţiile financiare fluctuante ale societăţilor comerciale şi gradul mare de îndatorare al acestora.

Am ales acestă temă deoarece activitatea de creditare are un rol foarte important în cadrul sistemului bancar; prin intermediul creditului se asigură redistribuirea resurselor din economie.

Pentru băncile comerciale româneşti creditul reprezintă un produs de bază, iar activitatea de creditare deţine ponderea hotârătoare între activităţile desfăşurate de bănci, reprezentând modalitatea principală de plasament a resurselor financiare atrase de la clienţi.

Activitatea de creditare se bazează în primul rând pe analiza viabilităţii şi realismul afacerilor în vederea identificării sau evaluării capacităţii de plată a clienţilor. Activitatea de creditare trebuie să permită băncii obţinerea de profit, iar eventualilor clienţi să le ofere o variabilă şi accesibilă sursă de finanţare.

În Capitolul 1 este prezentat sistemul bancar încă de la origini, structura acestuia precum și caracteristicile privind activitatea de creditare și principalele operatiuni desfășurate de instituțiile de credit, cu accent pe credit – principala sursă de venituri a băncilor. Tot în capitolul 1 se conturează sistemul bancar românesc, de la înființarea lui și evoluând în ordine cronologică prin următoarele perioade: perioada socialistă, perioada de tranzitie la economia de piață și de preaderare la Uniunea Europeană, perioada de după aderarea la Uniunea Europeană, precum și efectele crizei amricane asupra activității bancare din România.

O altă problemă abordată în cadrul capitolului 1 ține de inovațiile tehnologice în sistemul bancar, o provocare actuală a băncilor.

În Capitolul 2 am prezentat un studiu de caz la Raiffeisen Bank privind organizarea și desfășurarea activității de creditare. Capitolul debutează cu o scurtă prezentare a societății comerciale bancare Raiffeisen Bank și continuă cu managementul activității de creditare în cadrul Raiffeisen Bank, punând accentual pe creditarea persoanelor juridice, pornind de la constituirea dosarului de credit și etapele fundamentării deciziei de creditare. Capitolul se încheie cu creditarea propriu-zisă a societății comerciale ALFA S.R.L., prezentând analiza internă a societății și întocmirea referatului de credit.

1. SISTEMUL BANCAR

1.1. ORIGINILE SISTEMULUI BANCAR

Originile sistemului bancar se regăsesc în trecutul îndepărtat.Activitatea bancară s-a desfășurat încă din Antichitate, perioadă în care templele reprezentau locul de păstrare a tezaurului și bogățiilor. Acest fapt aducea profit preoților, care erau păstrătorii tezaurelor.

Dovada acestor practici a fost făcuta de o serie de arheologi prin descoperirea tabelelor de contabilitate .

Către sfârșitul secolului al IV-lea î.e.n., când din cauza diferitelor războaie din Grecia, nici templele nu mai erau cruțate de lăcomia cucerătorilor învingători, s-a schimbat locul de păstrare al averilor și au apărut trapezitae, mici bancheri mijlocitori, care s-au ocupat de comerțul cu bani.

Trapezitae primeau averile cetățenești spre păstrare și fructificare, mijlocindu-le în același timp spre celelalte tranzacții bănești. Bancherii greci din acea perioadă au cunoscut epoci de progres corespunzătoare . Istoria menționează casele de bancă ale lui Archestratos și Antisthenes din Atena și de bancherii Pasion si Phormion din veacul al IV-lea i.Hr.

La romani, istoricii nu precizează data apariției bancherilor, împrumutați desigur de la greci.Prima formă sub care a apărut a fost aceea de numulari, ocupați cu schimbul diferitelor monede ce se aduceau la Roma din diferite regiuni ale imperiului:Grecia, Orient, Spania etc., prin armatele romane sau prin negustori.

Caracteristic pentru comerțul de bancă la romani este multitudinea dispozițiilor legale referitoare la operațiunile de tot felul întreprinse de bancherii romani.

În Egipt a fost înființată Banca Regala din Alexandria care deținea monopolul activitaților bancare din acea vreme.

Activitatea băncilor din acea vreme se limita la păstrarea valorilor ce le erau încredințate de către particulari și la efectuarea de plăți la ordinul clienților.

În secolul al XII-lea, zarafii genovezi se ocupau cu:

schimbul monedelor;

primirea depozitelor de bani spre păstrare;

acordarea împrumuturilor sub forma cambiilor maritime și executarea plăților pe baza depozitelor.

Cu toate că băncile au cunoscut o prosperitate continuă, adepții religiei creștine s-au împotrivit permanent ideii de dobândă, astfel că in sec. XIV-XVI au apărut băncile publice în Italia și Spania.

Beneficiind de poziția maritimă și datorită dezvoltării economice, Europa își consolidează poziția și introduce banul hârtie.

Forma modernă de organizare bancară își are originea în:

- Banca din Amsterdam, creată în anul 1609 care elibera depunătorilor certificate negociabile a căror valoare se exprima într-o monedă de cont și care la randul ei, era cotată față de moneda oficială;

- Banca din Hamburg, creată în anul 1619, care era o bancă de depozite și viramente locale;

- Banca Angliei, creată în anul 1694, care avea dreptul exclusiv de a emite bilete de bancă.

1.2. COORDONATE ALE SISTEMULUI BANCAR ROMÂNESC

În România primele dovezi ale desfașurării unei activități bancare au fost descoperite în perioada de debut a relațiilor economice de tip capitalist, cand principala activitate a zarafilor era aceea de a cumpara și vinde monede în scopul obținerii de câștiguri.