Managementul Resurselor Umane

Extras din licenta Cum descarc?

1.
Fundamentele teoretico-metodologice ale managementului comparat al resurselor umane
Managementul comparat este o stiinta relativ noua, momentul aparitiei sale reprezentandu-l anii '60-'70, perioada in care cercetarea stiintifica a fost dominata de abordarile comparatiste, principalele domenii de studiu fiind dreptul comparat si literatura comparata. Ulterior, aria cercetarilor comparative a fost extinsa si in domeniul managementului, astfel incat, in prezent, putem constata ca aria studiilor comparative a fost extinsa chiar la nivelul fiecareia dintre functiunile firmei sau functiile managementului.
Utilitatea unor astfel de studii comparative este foarte importanta din punctul de vedere al specificitatii si caracterului pragmatic al acestora, al diversitatii culturale si manageriale abordate, dar mai ales din perspectiva posibilitatilor de cunoastere pe care le ofera astfel de studii, in conditiile internationalizarii proceselor de management.
1.1. Necesitatea unei abordari comparative privind managementul resurselor umane
Anterior initierii si dezvoltarii unui studiu de management comparat al resurselor umane, trebuie argumentata necesitatea realizarii acestuia. Intre cele mai importante argumente care justifica necesitatea realizarii unui studiu de management comparat al resurselor umane, la nivelul Romaniei, pot fi mentionate:
1. in deceniul anterior, Romania a avut un acces restrictionat la evolutiile stiintifice si manageriale internationale;
2. dupa anul 1989, in Romania am asistat la o ,,invazie" a companiilor multinationale, cu ajutorul carora are loc realizarea transferului de know-how managerial in domeniul resurselor umane;
3. calitatea de membru al Uniunii Europene pe care o va dobandi Romania la 1 ianuarie
2007, ceea ce impune armonizarea legislatiei muncii din Romania cu cea a Uniunii
Europene.
Pornind de la opinia lui Raghu Nath1, un studiu de management comparat trebuie realizat pe cinci puncte:
o abordarea comparatista este de neevitat, aceasta insemnand raportarea la un standard sau la o situatie cunoscuta. In ceea ce priveste domeniul resurselor umane, compararea trebuie realizata intre doua sau mai multe sisteme de management al resurselor umane, prin raportarea la experientele cele mai eficiente;
o identificarea interdependentelor existente la nivel international in toate domeniile de activitate, evidentiindu-le in special pe acelea care au o implicatie directa asupra managementului resurselor umane;
o abordarea comparativa a experientei mai multor tari in domeniul resurselor umane permite dezvoltarea potentialului de evaluare si receptare de catre manageri a diversitatii economice si culturale existente la nivel international;
o examinarea comparativa a doua sau mai multe sisteme de management determina amplificarea sferei de variabile luate in consideratie, ceea ce permite largirea evantaiului de cunostinte in acest domeniu, cu consecinte asupra profunzimii, nuantarii si acuratetei studiilor teoretice si solutiilor practice oferite;
o apelarea la cunostintele dobandite prin intermediul unui studiu de management comparat permite dezvoltarea capacitatii oamenilor de a aprecia mai exact si mai complet realitatile nationale prin raportarea la cele intalnite la nivel international, ceea ce inseamna ca aportul fiecarui individ la derularea activitatilor economice se mareste substantial.
In concluzie, putem afirma ca studiile de management comparat raspund unei game variate de necesitati individuale, dar si de grup, cu tendinta de intensificare, pe masura adancirii diviziunii sociale a muncii, a dezvoltarii relatiilor internationale si a cresterii rolului informatiilor.
Necesitatea realizarii unor studii de management comparat al resurselor umane este impusa de o serie de variabile, reprezentate grafic in fig. 1.1.
1 Nicolescu O. - Management comparat, Uniunea Europeana, Statele Unite ale Americii si Japonia. Editia a
II-a, Editura Economica, Bucuresti, 2001, pag. 31-32;
Nevoia firmelor multinationale de a conduce activitati in alte culturi
Studiul teoriei si practicii manageriale din domeniul resurselor umane din tarile dezvoltate
Necesitatea managementului comparat al resurselor umane
Nevoia generala a oamenilor de a avea ceva mai bun
Largirea sferei de variabile prin care se studiaza procesele de management
Fig. 1.1. Variabilele care determina necesitatea managementului comparat al resurselor umane2
Studiul teoriei si practicii manageriale reprezinta unul dintre factorii favorizanti ai dezvoltarii unor studii de management comparat al resurselor umane, sub aspectul preluarii si utilizarii respectivelor practici manageriale din tarile dezvoltate in cele mai putin dezvoltate. Astfel de studii sunt realizate din perspectiva variabilelor economice si scot in evidenta o serie de elemente specifice managementului. Spre exemplu, foarte multi manageri romani ar dori sa stie cum compania americana P&G a devenit lider mondial pe piata produselor de menaj si, mai ales, cum pot prelua in activitatea lor manageriala elementele care au asigurat succesul acestei companii. Sau cum a reusit compania ING sa fie recunoscuta nu numai ca un lider pe piata serviciilor financiare, dar si in domeniul resurselor umane.
Necesitatea realizarii unor studii de management comparat al resurselor umane este justificata si de nevoia firmelor de a-si desfasura activitatea intr-un cadru international, ceea ce reclama adaptarea acestora la noi culturi. In general, companiile multinationale sunt nevoite sa atraga personal din mai multe tari, din mai multe culturi, iar fiecare individ are un comportament specific in functie de cultura din care face parte. Aceasta inseamna ca firmele multinationale trebuie sa administreze un personal foarte eterogen din punct de vedere cultural, ceea ce necesita o foarte buna cunoastere a fiecarei culturi in parte, fapt care se poate realiza prin intreprinderea unor studii de management comparat international.
Largirea sferei de variabile prin care se studiaza procesele de management prezinta importanta din punctul de vedere al faptului ca in realizarea unor studii de management comparat al resurselor umane nu trebuie luate in consideratie doar variabile de ordin economic, ci mai ales cele de natura sociala si culturala.
Nevoia oamenilor de a avea ceva mai bun contribuie la dezvoltarea studiilor de management comparat al resurselor umane la nivel international, deoarece managerii companiilor care nu obtin rezultatele asteptate sunt in permanenta tentati sa-si imbunatateasca munca, in scopul obtinerii unor
2 Adaptare dupa Burdus E. - Management comparat international, Editura Economica, Bucuresti, 2001, pag. 37-38;
rezultate superioare. Cunoasterea si preluarea in activitatea cotidiana a unor modalitati noi de organizare, coordonare, planificare sau control al activitatii impun initierea unor studii comparative intre diferite sisteme de management, in scopul de a identifica si prelua acele practici eficiente. La nivelul companiilor multinationale, procesul de administrare a resurselor umane impune o foarte buna cunoastere a culturilor din care provin angajatii, ceea ce necesita realizarea unor studii de management comparat in scopul de a cunoaste particularitatile fiecarei culturi.
Astfel, necesitatea realizarii unui studiu de management comparat al resurselor umane, poate fi justificata invocand urmatoarele argumente:
1. intre diferite tari s-au dezvoltat puternice interdependente pe plan economic, ceea ce determina din punct de vedere informational o analiza a culturii, politicii, situatiei economice si a procedurilor si proceselor manageriale caracteristice la nivel national;
2. studiul diferentelor culturale permite managerilor sa-si dezvolte abilitati de apreciere si intelegere a diferentelor nationale cu o larga aplicabilitate practica in negociere;
3. determina o largire a variabilelor de analiza a fenomenelor manageriale si organizationale, ceea ce asigura o dezvoltare a cunoasterii economice;
4. pe plan individual asigura o evaluare corecta a propriei culturi, a realitatilor nationale;
5. analiza comparativa este inevitabila prin natura umana, ceea ce asigura identificarea si dezvoltarea unui standard de urmat.


Fisiere in arhiva (1):

  • Managementul Resurselor Umane.doc

Imagini din aceasta licenta Cum descarc?

Banii inapoi garantat!

Plateste in siguranta cu cardul bancar si beneficiezi de garantia 200% din partea Diploma.ro.


Descarca aceasta licenta cu doar 10 €

Simplu si rapid in doar 2 pasi: completezi adresa de email si platesti.

1. Numele, Prenumele si adresa de email:

Pe adresa de email specificata vei primi link-ul de descarcare, nr. comenzii si factura (la plata cu cardul). Daca nu gasesti email-ul, verifica si directoarele spam, junk sau toate mesajele.

2. Alege modalitatea de plata preferata:



* La pretul afisat se adauga 19% TVA.


Hopa sus!