Mânăstirea Dragomirna - perla Moldovei

Introducere

De când am venit la facultate m-a ajutat Dumnezeu să vizitez câteva mănăstiri de prin împrejurimile Sucevei, văzând frumuseţile ce ne înconjoară. Noi, oamenii suntem prea preocupaţi de grijile lumeşti, de familie, de locuri de muncă, astfel pierdem şansa să ne bucurăm ochii şi sufletul cu lucruri şi locuri deosebite.

Când a fost să aleg tema licenţei nici măcar nu am stat prea mult pe gânduri şi am vrut să prezint mănăstirea Suceviţa, însă fusese luată de altă colegă. Voroneţul la fel, iar domnul profesor coordonator mi-a recomandat mănăstirea Dragomirna. Mi s-a părut greu, materiale nu găseam dar când am început să scriu am descoperit cât de fascinant este şi simplu dacă faci cu pasiune şi dragoste.

La început mi-am făcut un plan dar, pe parcurs am deviat aproape cu totul de la el. Scopul meu este să trezesc în fiecare sentimentul pentru frumos, artă şi fascinaţia lumii bisericeşti.

Astfel am prezentat istoricul mănăstirii cu trecutul ei tumultuos şi cu necazurile care se ţineu scai una după alta. Vedem că ceea ce a adunat cu greu şi cu osteneală călugării ani de-a rând este jefuit cât ai clipi tâlharii Cazaci, de aceea nu ne sunt cunoscute multe evenimente deoarece documentele au fost furate şi arse.

Aşezarea o ştim cu toţii; mănăstirea se înalţă falnic şi zvelt la 12 kilometri de Suceava lui Ştefan cel Mare, înconjurată de pădurile care sunt ca un scut de apărare împotriva furtunilor şi cumpenelor date de natură, pe o colină în comuna Mitocul Dragomirnei.

Ctitorii, adăugătorii şi slujitorii sfântului lăcaş sunt prezentaţi pe baza documentelor care au mai fost recuperate sau răscumpărate de la Cazaci, în ordinea cronologică pentru a fi mai uşor de asimilat informaţiile.

Bisericile (trei la număr), edificiile, zidul şi pârgurile (turnurile) sunt de o rară frumuseţe care îmbină stilul moldovenesc cu cel străin având ca rezultat o superbă creaţie artistică, un monument de artă nemaipomenit.

După cum am prezentat în lucrare mănăstirea este zidită în stilul bizantin-moldovenesc a lui Ştefan ce Mare, dezvoltat aici până la o perfecţiune neîntrecută şi e împodobită pe dinăuntru cu zugrăveală veche, bine păstrată, care stăpâneşte sufletul cu un farmec de frumuseţe şi de evlavie. Zidirea este, în stilul ei curat şi armonios, atît de frumoasă, încât deşteaptă mulţumirea şi admiraţia fiecărui cunoscător şi iubitor de artă.

Tot în lucrare am prezentat date şi despre mormintele care adăpostesc trupurile răposaţilor ctitori, preoţi şi călugări dar şi a altor personalităţi importante ale istoriei.

Obiectele antice precum ar fi: antimise, relicve, veşminte, aere, acoperăminte, cărţi, cruci şi alte obiecte sfinte pe care mănăstirea le păstrează cu grijă la muzeu, le-am descris clar şi pe înţelesul oricui, pentru că mi s-au părut atât de interesante, nu doar pentru vechimea lor seculară dar şi pentru valoarea lor istorică şi frumuseţea care s-a tipărit atât de gingaş pe ele de-a lungul anilor.

De asemenea mijloacele de întreţinere pe care le deţineau călugării sunt impresionante. Aveau peste 30 de moşii, vii, prisăci, mori şi heleşteie care erau îngrijite cu drag şi osteneală de bieţii sjujitori ai lui Dumnezeu care mai aveau şi programul de rugăciune dimineaţa şi seara.

În ultimul capitol am realizat un interviu cu una dintre cele mai bătrâne maici şi anume maica Partenia, care s-a arătat încântată de faptul că cineva încearcă să promoveze printr-o lucrare monumentele istorice şi de mare însemnătate şi mai ales mănăstirea Dragomirna; casa ei de 51 de ani. Am ales această temă a capitolului de cercetare deoarece în toate cărţile citite nu se vorbeşte despre faptul că în anul 1959 mitropolia a dat ordin ca mănăstirea Dragomirna să se transforme în lăcaş pentru maici. În toate cărţile se scrie despre activitatea călugărilor doar câteve documente din arhiva mănăstirii ne precizează despre venirea maicilor. Astfel am profitat de acest lucru şi punându-mi casca de savant am pornit cu paşi mici în noua cercetare; acum în afara bibliotecii,ci pe terenul mănăstirii. Am prezentat situaţia sfântului lăcaş după 1959 cu situaţia ei laică şi financiară.

Astfel, dragi cititori, încercaţi să vă focalizaţi atenţia asupra informaţiilor care nu sunt nici prea detaliate şi nici grele de reţinut. Luaţi-vă familia şi prietenii şi nu ezitaţi să vizitaţi mănăstire Dragomirna, ctitoria lui Anastasie Crimca, pusă în sjujba lui Dumnezeu pentru rugăciune din anul 1602.

I.Istoricul şi aşezarea mănăstirii Dragomirna

I.1 Istoricul mănăstirii Dragomirna

Renumitul specialist român, arhiereul Narcis Creţulescu, scriind despre ridicarea mănăstirii Gorovei, care înainte de trecerea Bucovinei la Austria (1775) era proprietatea mănăstirii Dragomirna, zice „Pe când Gorovei avea nume de Mitoc şi Săhăstrie, era Mitoc şi Săhăstrie a mănăstirii Dragomirna din Bucovina cu toată averea lui. Nu ştim pozitiv, cine a dăruit averea adică moşia, în care era Gura văii, la mănăstirea Dragomirna. Dar după oarecare probabilitate se pare, că moşia s-ar fi dăruit Dragomirnei ori de marele logofăt Lupu Stroici ori de hatmanu Miron Barnovschi înainte de a fi Domn, deoarece aceşti doi boieri mari sunt ctitori la Dragomirna, alături cu Mitropolitul Anastasie Crimca înoitorii acelei mănăstiri, ce era mai veche înaintea lor”. Rezultă din spusele sale că viaţa monahală de la mănăstirea Dragomirna este mult mai veche. Aceasta o arată şi unele denumiri geografice din împrejurimi precum ar fi: „Schitul” care este un afluent al pârâului Dragomirna, şi „Biserica Schitului”. Apoi coasta aflată în estul mănăstirii, peste pârâul Dragomirna se numeşte „La Schit”. De asemenea o parte din pădure, în vestul mănăstirii se numeşte „Chilia”, unde făcându-se săpături, s-au descoperit urme de zid şi bucăţi de vase vechi. „Fântâna călugărului” este un izvor în direcţia nord-vestică şi desigur alt indiciu. Dar şi titlul sau hramul bisericuţei Schitului, care este închinată sfinţilor: Enoh, Ilie şi Ioan Teologul (Bogoslovul) indică după părerea Arhiereului Narcis Creţulescu o vechime foarte depărtată. Astfel presupunem că în locul bisericii de astăzi cu numele „Biserica Schitului” s-ar fi aflat alta mai veche, al cărui nume l-a adoptat apoi biserica cea nouă. Însă date precise care ar confirma aceste afirmaţii nu se găsesc.