Manipularea în România

Introducere

Toate situaţiile sociale exercită un control semnificativ asupra comportamentului uman. Acţiunile şi reacţiile indivizilor la stimulii dintr-un anumit mediu social sunt determinate de forţe şi constrângeri specifice acelui mediu, într-o măsură mult mai mare decât ne-am aştepta dacă am avea în vedere doar personalitatea intimă a celui în cauză. Chiar şi aspecte care ni se par banale, nesemnificative, pot determina schimbări majore în comportamentul persoanelor aflate într-o anumită situaţie socială. De exemplu cuvinte, etichete, lozinci, semne, regulamente, legi şi prezenţa celorlalţi sunt factori cu o mare putere de influenţă asupra individului, care îi dirijează reacţiile şi comportamentul uneori chiar fără ca respectivul să-şi dea seama.

Teoriile democraţiei conferă presei un rol crucial. În democraţiile tradiţionale, educaţia şi informarea sunt privite ca fiind pilonii pe care se sprijină o societate liberă. În general, o opinie publică informată este considerată o armă redutabilă, cu adevărat cheia de boltă a guvernării legislative.

Astăzi, importanţa mass-media în cadrul societăţilor este una mai mare ca niciodată, presa reprezentând „a patra putere în stat” sau, după cum afirmă unii autori, „câinele de pază” al societăţii. Dar, informarea a încetat de mult timp a mai fi singura funcţie a mass-media, care, în prezent, a devenit şi cel mai răspândit mijloc de divertisment – ne referim aici mai ales la televiziune, care este, fără îndoială, cel mai cunoscut mijloc de comunicare în masă.

Tema prezentei lucrări este una intens dezbătută în literatura de specialitate în ultimele decenii – manipularea prin mass-media, mai exact prin intermediul televiziunii. Această temă a constituit obiectul a nenumărate studii, care au abordat problematica manipulării prin televiziune din diverse unghiuri.

Cu toţii suntem conştienţi de faptul că televiziunea manipulează, dar prea puţini dintre noi ştiu cum şi de ce, prin ce mijloace şi cu ce rezultate. Din păcate, de cele mai multe ori, putem discuta despre un act manipulator doar după ce acesta s-a petrecut. Există, totuşi, şi indivizi care sunt convinşi de superioritatea lor intelectuală, această aşa-zisă superioritate datorându-se faptului că ei „ştiu” că televiziunea manipulează. Din punctul de vedere al telespectatorului, cel mai greu lucru este să admită că programele de televiziune pe care le urmăreşte (şi nu numai) îl influenţează. Senzaţia privitorului, de deplină libertate de gândire şi de decizie, este principala condiţie pe care manipularea trebuie să o îndeplinească pentru a fi eficientă.

În lucrarea de faţă mi-am propus să identific explicaţiile ştiinţifice care stau la baza acestui fenomen atât de prezent în viaţa cotidiană a fiecăruia dintre noi. În acest sens, în primul capitol am prezentat câteva definiţii ale conceptelor cu care am operat pe parcursul întregii lucrări, şi anume a celor de comunicare, mass-media, manipulare, televiziune şi ştire. Pentru a avea o perspectivă cât mai completă, am ales să prezint mai multe tipuri de definiţii ale acestor concepte.

În cadrul celui de-al doilea capitol am analizat mai detaliat fenomenul manipulării, încercând totodată să formulez un răspuns la întrebarea „de ce se recurge la manipulare dacă rezultatul dorit poate fi obţinut şi prin alte modalităţi?”. De aceea, am identificat cele mai importante tipuri de manipulare, cele mai des întâlnite tipuri de manipulatori, principalele scopuri ale manipulării, o serie de efecte pe care le poate avea aceasta asupra subiecţilor-„ţintă” şi câteva metode de rezistenţă la manipulare. În consecinţă, pe parcursul capitolului, am analizat trăsăturile manipulărilor mici, medii şi mari, atât la nivel teoretic, cât şi cu ajutorul unor exemple concrete, am evidenţiat principalele caracteristici ale manipulatorului - seducător, simpatic, altruist, timid, cult şi dictator - şi am descris atât câteva tehnici de manipulare – printre care cea a „piciorului-în-uşă” şi a „trântitului-uşii-în-faţă” – cât şi anumite metode de rezistenţă la manipulare.

Subiectul celui de-al treilea capitol îl reprezintă televiziunea; în cadrul acestuia am prezentat funcţiile şi disfuncţiile televiziunii şi cele mai cunoscute şi importante caracteristici ale mesajului audiovizual. Astfel, funcţiile aduse în discuţie au fost cele de informare, de socializare (educativă), de divertisment, de liant social, de coeziune (de întărire a normelor sociale) şi funcţia de a conferi status. Disfuncţiile identificate se referă la efemeritatea mesajului, cronofagie, efectele vizionării excesive, scăderea nivelului cultural, fenomenul de creare a unor vedete şi evenimente false, fenomenul manipulării, costul ridicat, disfuncţia narcotică şi imposibilitatea realizării feed-back-ului. Având în vedere faptul că oferta diferitelor canale de televiziune a crescut şi a devenit din ce în ce mai diversă în ultimii ani, am considerat că este necesară o înţelegere a mesajelor transmise prin intermediul canalului audiovizual, pentru a putea discuta poziţia şi rolul pe care îl are televiziunea în peisajul media. Din acest motiv, am pus problema calităţii mesajului, a capacităţii sale de acoperire, a forţei de penetrare şi a vitezei de transmitere.