Markeri ai consumului de droguri în salivă

INTRODUCERE

Lucrarea de faţă îsi propune să abordeze un subiect de actualitate în România – determinarea consumului de droguri în rândul tinerilor, dar spre deosebire de cercetările efectuate până acum, aceasta se axează, în principal, pe folosirea salivei ca modalitate noninvazivă de diagnostic.

În prezent, tentaţia drogurilor înregistrează un trend ascendent, în special în rândul adolescenţilor, iar tendinţa de scădere a vârstei la care tinerii încep să consume stupefiante este alarmantă şi greu de controlat şi combătut.

O reflecţie asupra informaţiilor disponibile la ora actuală, arată că poliabuzul de droguri şi medicamente influenţează în mod nefavorabil elaborarea unui diagnostic de certitudine şi a unui plan de tratament corect pentru patologii variate, inclusiv cele din sfera oro- maxilo- facială.

Prezenta lucrare lansează semnale de alarmă tuturor consumatorilor de aşa–zise „droguri tolerate” legal – alcool, tutun şi cafeină – ale căror efecte nocive asupra întregului organism, deşi bine cunoscute, nu duc la micşorarea în mod evident a consumului şi dependentei.

Riscul pe care îl implică utilizarea drogurilor a fost accentuat într-o manieră spectaculoasă de propagarea infecţiei cu HIV pentru cei care îşi administrează droguri prin injectare şi împart între ei acele şi seringile contaminate.

Drogurile de diverse tipuri au fost consumate dintotdeauna de adulţi. Însă de câteva decenii folosirea lor este asociată cu negativismul tinerilor care se răzvrătesc împotriva ordinii stabilite şi sunt în căutare de experienţe "exotice". Deşi aceste fenomene implică în general un număr relativ restrâns de persoane sau anumite zone geografice, de semnalat este faptul că vârsta medie a toxicomanilor a scăzut, iar politoxicomania a devenit obişnuinţă.

Gradul de noutate al temei alese, este reprezentat de cercetările în curs de desfăşurare, care au ca scop definitivarea aplicaţiilor diagnostice şi terapeutice ale salivei.

Partea I

CONSIDERAŢII TEORETICE

Capitolul I DROGURILE

1.1. Terminologie şi clasificare

În sensul larg al cuvântului, prin „drog” se înţelege orice substanţă utilizată in terapeutică, datorită unor proprietăţi curative, dar al cărei efect este uneori incert si nociv pentru organismul uman. Totodată, vorbirea curentă desemnează prin „droguri” produsele si substanţele stupefiante sau toxice, definite ca atare si prohibite de legislatiile naţionale şi internaţionale. În sens strict farmaceutic, drogul este materia primă de origine vegetală, animală sau minerală, ce serveşte la prepararea anumitor medicamente. Tot in sens farmaceutic, „stupefiantele” sunt definite ca substanţe care inhibă centrii nervosi, producând o stare de inerţie fizică şi psihică. La rândul ei, OMS include in categoria drogurilor, orice substanţă chimică absorbită de organism, care generează schimbări in starea emoţională, în comportamentul şi funcţionarea acestuia. Observăm însa că in definiţia dată de OMS sunt incluse o multitudine de substanţe, nu toate dintre acestea putând fi considerate stupefiante, in adevăratul sens al cuvântului. Pornind de la considerentele arătate, termenul de „drog” trebuie înteles in sensul de „stupefiant”, „produs sau substanţă stupefiantă sau toxică”, „substanţă psihotropă”. (6,7,8)

Există o clasificare acceptată la nivel internaţional, prin care se disting 3 categorii de stupefiante şi anume :

1. Produsele depresive sau psiholepticele - sunt substanţe care încetinesc activitatea sistemului nervos central. În general, au efecte analgezice sau sedative. În această categorie intră opiul si derivaţii săi, medicamente pe bază de opiu (Codeina), morfinicele de sinteză sau morfonomimeticele, barbituricele, medicamentele tranchilizante si hipnotice, methaqualona.

OPIUMUL (PAPAVER SOMNIFERUM) face parte din clasa opiaceelor (euforice). Se obţine din sucul secretat de tulpina, frunzele şi capsulele imature ale unui anumit tip de mac. Are aspect de plastilină şi culoarea cafeniu închis. În medicină, se foloseste în cantităţi mici ca somnifer, calmant, analgezic şi ca materie primă pentru fabricarea legală a morfinei, a codeinei şi a altor derivaţi. Narcomanii extrag morfina, apoi, prin acetilare, se obţine heroina. Opiumul se poate ingera ca atare sau sub formă de decoct, iar cel preparat se fumează de obicei, cu ajutorul unor pipe. Se confecţionează o bobiţă de opiu care se expune la flacără (pentru a se înmuia), apoi se pune în coşul unei pipe speciale. Apoi consumatorul aduce pipa deasupra flăcării şi aspiră profund fumul care se degajă. Reziduul combustic, numit „dross” este conservat de fumător pentru reutilizare.

MORFINA este un derivat al opiumului, ca atare face parte din clasa opiaceelor. Poate fi ingerată oral, când este sub formă de tablete, dar poate fi şi injectată subcutanat, intramuscular sau intravenos; ultima variantă este cea preferată de dependenţi. Un calmant natural, de şase ori mai puternic decât morfina este prezent în saliva umană, potrivit unui studiu publicat în « Proceeding of the National Academy of Sciences ». Substanţa, denumită OPIORFINӐ, poate contribui la creearea unor calmante la fel de eficiente ca şi morfina, însă fără a creea dependenţă, aşa cum se întamplă în cazul medicamentelor tradiţionale.