Metode activ-participative folosite în activitățile de educare a limbajului

CAPITOLUL I

PROFILUL PSIHOLOGIC AL COPILULUI PREŞCOLAR

I.1 Caracteristici ale dezvoltării pshihofizice ale copilului în perioada preşcolară

Pentru majoritatea oamenilor, copilăria reprezintă etapa de vârstă cea mai luminoasă a vieţii. După trecerea anilor, fiecare persoană îşi aminteşte cu duioşie şi retrăieşte clipele frumoase petrecute cândva, undeva.

Ştiinţele umaniste îndeosebi au acordat copilăriei o mare importanţă şi i-au dezvăluit rolul esenţial în dezvoltarea fiinţei umane. Copilăria este legată de fenomenul general al generaţiilor, de structura socială, de instituţia familială, de puterile care se exercită

În timpul vieţii omul se deosebeşte de celelalte vieţuitoare chiar şi prin durata şi bogǎţia copilăriei, prin complexitatea creierului, prin capacitatea de adaptare a speciei umane.

Neîndoielnic, psihicul uman, ridicându-se la nivelul superior al conştiinţei, constituie cel mai complex fenomen din univers. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în intimitatea sa obiectivă, psihicul uman nu poate fi exploatat asemenea unui obiect sau fenomen fizic, a unei substanţe chimice sau chiar a unei funcţiuni fiziologice. S-a spus de aceea, că psihicul este infailibil, imponderabil, că se prezină ca o trăire subiectivă, subtilă, ideală.

Unii specialişti au considerat că dezvoltarea personalităţii copilului este influienţată într-o mare masură de ereditate; alţii au susţinut rolul primordial al educaţiei, al mediului.

În urma numeroaselor confruntări privind raportul dintre ereditar şi dobândit s-a conchis că dezvoltarea psihică, intelectuală şi morală presupune o întâlnire, interacţiune şi interdependenţă dintre ereditar şi dobândit.

Vârsta preşcolară este foarte importantă deoarece acum are loc dezvoltarea fiinţei umane din toate punctele de vedere: fizic, psihic, moral, etc.

Caracteristicile anatomofiziologice constituie punctul de plecare în cercetarea dezvoltării de ansamblu, dat fiind faptul că ele se modifică şi evoluează în raport cu vârsta copilului.

Ritmul dezvoltării fizice este determinat in linii mari de factorii genetici (fetele prezintă încă de la naştere o precocitate care se menţine până la încheierea procesului de osificare 22-23 ani).

În perioada preşcolarităţii (3-6,7ani) are loc creşterea în înălţime de la aproximativ 92-116 cm, iar ponderal de la 14 kg-22 kg (fetele având talia şi greutatea mai mică decât băieţii cu aproximativ 1cm şi 0,5 kg în greutate). Dacă realizăm o ecografie putem distinge la 3 ani osul piramidal, semilunarul şi trapezoidul, iar după 5 ani scafoidul.Osatura este intensă la nivelul epifizelor, oaselor lungi, a celor toracice, clavicolului. Dentiţia provizorie începe să se deterioreze şi mugurii danturii definitive se întăresc.

În cazul în care apar anumite influenţe nocive în mediul de viaţă, sau dacă alimentaţia nu este una corectă, consistentă, raţională, starea de sănatate a copilului se înrăutăţeşte şi apar distorsiuni în creşterea oaselor, unele semne de rahitism caracterizate prin cutia toracică deformată, gambele curbate, etc.

Bogǎţia vitaminelor, a proteinelor, a sărurilor minerale, efectul calciului şi al soarelui combinat cu exerciţii fizice moderate ajută la dezvoltarea armonioasă a corpului şi a minţii ,,Minte sanătoasă în corp sanătos”, proverb latinesc.

Are loc o schimbare a dezvoltării structurii muşchilor, de la nivelul centurii scapulare şi pelviene, se dezvoltă musculatura mică cu rol în activitatea motorie.

Preşcolarul găseşte o adevarată plăcere în a intreprinde tot felul de acţiuni. El imită ceea ce fac adulţii îşi însuşeşte şi evidenţiază cuvintele şi sentimentele prin gesturi şi mimică, deci mişcarea diferitelor segmente ale feţei sau ale trunchiului.

Forţa de construcţie a muşchilor creşte odată cu vârsta, la băieţi fiind mai bine conturată decât la fete. Tot în raport cu vârsta se dezvoltă capacitatea de mânuire a unor obiecte, fetele fiind mult mai îndemânatice decât băieţii.

Descreşte ponderea ţesutului adipos, pielea devine mai elastică, mai densă conţinând mai multă apă comparativ cu cea a adultului.

Motricitatea şi acţiunea cu obiecte contribuie nu doar la îmbogăţirea şi diversificarea planului cognitiv al copilului, ci şi la închegarea personalităţii acestuia.

Pe măsura formării şi exersării unor tipuri de conduite motorii (condiţii alimentare, igienice, vestimentare), preşcolarul se detaşează tot mai mult, se individualizează, îşi creează un suport de autonomie reală, îşi conştientizează mai clar responsabilităţile în raport cu propria lui persoană.

Activităţile din grădiniţă solicită capacitatea de mânuire a obiectelor, contribuie la exersarea şi dezvoltatea abilităţilor şi totodată la creşterea randamentului de lucru cu 15-20% faţă de cel iniţial (ţinând cont de faptul că obiectele mari se mânuiesc cu dificultate comparativ cu cele mici).

Datorită dezvoltării insuficiente, a lipsei de maturizare a musculaturii şi a osaturii, preşcolarii nu pot sta în picioare sau în şezând, o perioadă de timp îndelungată, nu rezistă la eforturi prelungite şi de aici nevoia de mişcare sau de schimbare continuă a poziţiei pentru a preveni oboseala şi plictiseala.

Cu toate acestea, preşcolarul nu are suficientă coordonare, precizie în perioada preşcolară mică, urmând ca aceasta să se amelioreze concomitent cu dezvoltarea oaselor, musculaturii şi cu perfecţionarea analizatorului kinestezic.