Metode de Fundamentare a Deciziilor Manageriale

INTRODUCERE

Managementul, în forma sa de manifestare, cuprinde diferite laturi ale activităţilor şi funcţiilor entităţilor, cu toate problemele care se ridică legate de:

- investirea şi recuperarea capitalului avansat,

- atragerea de resurse suplimentare de dezvoltare,

- vadul comercial.

Luarea de decizii este un proces lent şi complex în multe organizaţii. Strategiile se schimbă deseori odată cu desfăşurarea evenimentelor şi devin şabloane abia după discuţii, experimente, repetări şi subtilizări. Discuţiile strategice, uneori, nu sunt nici măcar împărtăşite şi strategiile sunt comunicate incomplet şi limitat.

Agendele personale şi politice influenţează, de asemenea, logica şi comportamentul distorsionat, care poate afecta eficacitatea implementării.

Pentru luarea deciziilor privind entitatea (strategice, tactice sau operative), managementul în general şi cel financiar în special utilizează informaţii oferite de contabilitatea entităţii, precum şi informaţii oferite de contabilitatea altor entităţi, în principal prin intermediul situaţiilor financiare anuale.

Practic, sunt puţine cazuri în care o decizie nu se bazează şi pe informaţia contabilă. Intr-o perioadă în care contabilitatea încă mai poartă stigmatul perioadei trecute, contabilitatea fiind considerată mai mult o obligaţie decât o forţă a entităţii, aceasta se datorează şi pregătirii slabe ale managerilor.

Forumul CIMA (Chartered Institute of Management Accountants) care se ocupă cu îmbunătăţirea luării de decizie, a avertizat liderii de afaceri că un eşec în încercarea de schimbare a funcţiilor financiare poate dauna competitivităţii.

Cum pieţele mondiale permit companiilor din întreaga lume accesul la resurse similare, şi în timp ce competiţia în continuă creştere face ca procesele de afaceri să se concentreze asupra unor standarde asemănătoare, luarea de decizie rămâne o legătură crucială în lanţul de valori, aducând venituri superioare.

CIMA argumentează ideea potrivit căreia o companie care nu îşi transformă funcţia financiar-contabilă spre o eficientizare a luării de decizie îşi pune în pericol poziţia sa competitivă. Aceasta părere este susţinuta de un număr mare de studii. De exemplu, cercetarea făcute în domeniu de acest institut a arătat că există o corelaţie de peste 70% între afacerile performante şi perfecţionarea funcţiilor sale financiare ).

Un studiu al Economist Intelligence pentru KPMG a descoperit că în mod comparativ cu colegii lor, departamentele de finanţe ale companiilor de top pun mai mult accent pe decizie. Rezultatele acestui studiu pot fi sintetizate în figura nr.1, de mai jos, ce ilustrează procesul de luare a deciziilor.

Figura nr. 1 Procesul de luare a deciziilor

Sursa: Boghean F., 2010

De aici, putem deduce că:

- luarea deciziilor nu reprezintă finalitatea procesului, ci se extinde în vederea obţinerii rezultatelor, fiind un proces continuu;

- profesionistul contabil contribuie la planificarea strategică şi la definirea strategiei de guvernare a companiei, care reprezintă elementul ce clarifică poziţia competitivă a afacerii şi obiectivele;

- contextele personale individuale şi atitudinea pot deteriora luările de decizie, dar partenerii de afaceri pot discuta această problemă prin susţinerea luării deciziilor bazate pe dovezi;

- partenerii de afaceri pot ajuta la ‚,încadrarea’’ unei decizii; pot furniza informaţii manageriale; pot contribui cu idei şi analize alternative pentru a ajuta la luarea decizie; pot sprijini compania împotriva riscului managerial şi în favoarea managementului de performanţa.

Oferta de informaţii necesare luării deciziilor provine, în principal, din contabilitatea entităţii, având trei surse principale de documentare:

- Surse neprelucrate, reprezentate de documentele primare şi care se adresează în principal utilizatorilor interni de informaţii şi mai puţin utilizatorilor externi;

- Surse prelucrate de către entitate şi prezentate după anumite reguli şi proceduri a datelor din documentele primare, care oferă informaţii pentru întocmirea documentelor de sinteză;

- Surse de sinteză, ce oferă informaţii utilizatorilor externi şi se bazează pe sursele de informaţii prelucrate în entitate.

CAPITOLUL 1. SISTEMUL DECIZIONAL

1.1. Elementele şi etapele procesului decizional

Conducerea unei firme este în permanenţă pusă în situaţia de a alege mai multe posibilităţi şi de a lua decizii în consecinţă. Decizia constituie punctul central al activităţii de management deoarece ea se regăseşte în toate funcţiile acestuia. Întreaga activitate de conducere este o înlănţuire de decizii fără de care întreprinderea nu ar putea să funcţioneze normal .

Deciziile trebuie să fie rezultatul unui proces de gândire precedat de o informare şi o analiză temeinică a tuturor datelor problemei, a elementelor de influenta având în vedere condiţiile concrete în care îşi desfăşoară activitatea fiecare firmă în parte.

Decizia este definite de majoritatea specialiştilor ca o linie de acţiune aleasă în mod conştient de către conducerea întreprinderii în scopul de a ajunge la un anumit rezultat.

Decizia este un act de creaţie în care se împleteşte gândirea logică şi factorii psihologici. Sistemul decizional este reprezentat de ansamblul elementelor interdependente care determină elaborarea şi fundamentarea deciziilor. Elementele component ale sistemului decizional din cadrul firmelor sunt aproximativ aceleaşi, cu caracteristici specific domeniului şi complexităţii firmei.

În orice process decizional se deosebesc următoarele elemente:

• Decidentul – poate fi o persoană sau un grup de persoane puse în situaţia de a lua o decizie;

• Obiectivul – sau obiectivele urmărite prin adoptarea deciziei;

• Mulţimea alternativelor – cuprinde toate variantele posibile de acţiune în vederea realizării obiectivelor propuse;

• Mulţimea criteriilor decizionale – reprezentată de punctele de vedere ale decidentului cu ajutorul cărora se izolează aspecte ale realităţii economice în cadrul procesului decizional;

• Mediul ambiant;

• Consecinţele variantelor;

• Utilitatea fiecărei consecinţe a diferitelor variante.

Consecinţele alternativelor se întâlnesc la intersecţia criteriilor cu variantelor, ele având unităţi de măsură specifice.

Utilităţile consecinţelor se exprimă în aceeaşi unitate de măsură a căror valoare variază între 0 şi 1, utilitatea reprezentând folosul aşteptat de decident în urma faptului că o anumită consecinţă se realizează.

Fiind un proces complex de cunoaştere, judecată şi acţiune, managementul se exercită prin decizii. Conducerea oricărei activităţi sau domeniu economic necesită o informare cât mai complexă, o măsurare precisă şi o analiză temeinică a condiţiilor în care urmează să se adopte deciziile.

Decizia poate fi definite ca un act raţional de alegere a unei linii de acţiune, prin care se urmăreşte realizarea obiectivelor, ţinându-se cont de resursele disponibile şi condiţiile concrete.

În elaborarea şi fundamentarea deciziilor se parcurg în mod logic următoarele etape :

• Identificarea şi definirea problemelor, respectiv sesizarea necesităţii luării deciziei;

• Stabilirea criteriilor şi obiectivelor decizionale;

• Stabilirea variantelor decizionale posibile;

• Alegerea variantei optime;

• Aplicarea variantei optime.