Mijloace farmacologice de interferare a neurotransmisiei dopaminergice

Dopamina și căile neuronale al caror neurotransmitator reprezintă un sistem extrem

de complex cu implicare într-o multitudine de procese fiziologice și patologice. Căile

dopaminergice, numite proiecții dopaminergice sunt căiile neuronale din creier, care folosesc

ca neurotransmitator dopamina, dintr-o regiune a creierului la alta. Neuronii căilor

dopaminergice au axoni care se întind pe toată lungimea căii. Corpul neuronului

dopaminergic tinde să pigmenteze în negru area datorită prezenței melatoninei, cum ar fi

cazul substanței negre. Au fost descrise opt căi de neurotransmisie dopaminergică dintre care

cele mai importante sunt proiecțiile mezocorticolimbice, căile nigrostriate și căile

tuberoinfuncdibulare.

Progresul cercetărilor în domeniul anatomiei și fiziologiei sistemului nervos, posibil

datorită perfecționării mijloacelor de imagistică medicală structurală și functională, au permis

elucidarea rolului dopaminei în procesele cognitive (procesele de recompensă legate de

cunoștere, de stimulare, fenomen de aversiune legată de cunoaștre, controlul cognitiv al

comportamentului, procese de învațare și memorare), în coordonarea motorie, în tulburări

hiperkinetice cu deficit de atenție, în schizofrenie, în procesul de addicție.

Lucrarea prezentă își propune să realizeze un material monografic, structurat pe trei

capitole, în care să fie prezentate informații aduse la zi privind anatomia și fizio-farmacologia

receptorilor dopaminergi, aspecte fiziologice și patogenice privind căile dopaminergice și

neurotransmițătorul dopamina și date actuale privind mijloacelor farmacologice de influențare

a sistemului dopaminergic.

Scopul acestei lucrări este acela de a furniza elemente de înțelegere a rolului

dopaminei în fiziologia sistemului nervos central și de a familiariza medicul junior și senior

de orice specialitate cu grupele farmacologice ce interferă sistemul dopaminergic astfel încât

să poată semnaliza din timp o serie de sindroame patologice legate de acest sistem și de a

monitoriza efectele adverse ale medicamentelor antipsihotice, antiparkinsoniene, prokinetice.

5

CAPITOLUL I

RECEPTORII DOPAMINERGICI

1.1. Introducere

Odată cu descoperirea funcțiilor fiziologice ale dopaminei, un metabolit al

aminoacidului tirozina, în urmă cu peste 50 de ani, acest neurotransmițător catecolaminergic a

atras în mod deosebit atenția. Într-un mod asemănător celorlalți neurotransmițători

monoaminici, dopamina își exercită, în general, acțiunea asupra circuitului neuronal printr-o

modulare relativ ușoară a neurotransmisiei rapide, care este modulată de glutamate și GABA.

Inervațiile dopaminergice sunt cele mai proeminente de la nivelul creierului.

Patru mari căi dopaminergice au fost identificate în creierul mamiferelor:

- nigrostriatal,

- mezolimbic,

- mezocortical și

- tuberoinfundibular.

Acești neuroni sunt implicați în diferite funcții vitale ale sistemului nervos central,

precum: mișcările voluntare, acțiunea de a se hrăni, sentimente, recompensa, somn, atenție,

memorizare și învățare.

În periferie, dopamina joacă roluri importante în reglarea olfactivă, în procesele

retinale, în reglarea hormonală, în funcțiile cardiovasculare, în reglarea simpatică, în

sistemul imun, în funcțiile renale (Snyder et al., 1970; Missale et al., 1998; Sibley, 1999;

Carlsson, 2001; Iversen and Iversen, 2007).

Întrucât dopamina este implicată într-o multitudine de funcții importante, nu e de

mirare că multiple afecțiuni au fost corelate cu disfuncțiile dopaminergice.

Cea mai cunoscută afecțiune în acest sens este boala Parkinson, care își are originea

într-o pierdere a inervațiilor dopaminergice striatale de la nivelul creiererului. Dovezi mai

puțin directe, precum efectele psihotomimetice ale medicamentelor dopaminergice și faptul că

aproape toate atipsihoticele efective clinic blochează receptorii D2 pentru dopamina, au

asigurat o bază pentru ipoteza dopaminergică a schizofreniei (Snyder et al., 1970; Creese et

al., 1976; Seeman et al., 1976; Carlsson et al., 2001).

Dereglarea dopaminei se întâlnește în ADHD și în sindromul Tourette (Mink, 2006;

Swanson et al., 2007; Gizer et al., 2009).