Modelul Parental asupra Formării Comportamentului Indecent la Copii

INTRODUCERE

Aşa cum ştie familia constituie cea mai consistentă şi funcţională forma de comunitate umană, care, prin funcţiile ei extrem de importante, contribuie la întărirea spiritului de solidaritate socială a membrilor oricărei societăţi.

Dincolo de funcţiile ei de reproducere biologică şi socială, orice familie “normală” şi “funcţională” asigură socializarea descendenţilor, oferă continuitate structurilor sociale şi modelelor culturale care caracterizează o anumită societate, şi nu în ultimul rând, permite membrilor ei evitarea agresiunilor existente în spaţiul public şi constituirea unei vieţi cu adevarat comunitare într-un spaţiu privat, caracterizat de relaţii primare, afectivitate, protecţie şi siguranţa personală.

În mod evident, funcţionalitatea grupului familial depinde, în cea mai mare masură de funcţionalitatea vieţii sociale pe care o poate influenţa însă, la rândul său. De aceea orice problemă mai importantă cu care se confruntă familia, este dependentă de problemele societaţii globale şi pe care le amplifică la rândul ei.

În ceea ce priveşte tema cercetării noastre, atunci când vorbim despre exemple rele ne referim în primul rând la părinţii unui copil care se află la vârsta în care asimileză tot ceea ce îi oferă mediul în care trăieşte şi de aceea este foarte importantă conduita părinţilor, atitudinea lor faţă de el însuşi dar şi faţă de cei din jur. Desigur, nu trebuie neglijate nici modelele de comportament oferite de rude, fraţi, prieteni, educatori sau alte persoane cu care copilul interacţionează. Nu putem exclude nici rolul important pe care îl poate avea literatura, filmele, televiziunea ca forme care generează diverse modele de comporament. Orice disfuncţie în socializarea primară are implicaţii şi în socializarea secundară, iar dacă nu se intervine pentru remedierea situaţiei, efectele pot fi dintre cele mai indezirabile atât în privinţa educaţiei cât şi a comportamentului şi personalităţii copilului.

Impactul exemplelor rele este mai evident în familiile în care există “o educaţie pasiv – rea”. Imaginea unei asemenea familii este cea a părinţilor rigizi, indiferenţi, puţin afectivi, neglijenţi care îşi bat copii şi care rareori exercită o îndrumare fermă a conduitei copilului.

Familia pe care o avem în vedere în studiul nostru se confruntă cu numeroase probleme care se referă la structura ei, la metodele de educare a copilului, la comunicarea cu acesta din urmă mai ales că modelulul parental (exemplul dat) nu este tocmai unul ideal

CAPOTOLUL 1

INTRODUCERE ASUPRA CONCEPTELOR DE BAZĂ

1.1 Delimitări conceptuale

1.1.1. Definirea conceptelor stadiilor de dezvoltare

Pentru a înţelege mai bine la ce se referă tema acestei cercetări se impune a cunoaşte anumiţi termeni, concepte, pornind chiar de la definiţia acestora:

Copilărie – (lat. Infantia), prima perioadă de dezvoltare a individului uman, ce se întinde pe o perioadă de 11 -12 ani, având ca punct de plecare naşterea. La rândul ei, copilăria cuprinde mai multe stadii:

- stadiul copilului mic (0 – 1 an);

- stadiul primei copilării sau perioada antepreşcolară (1 – 3 ani);

- stadiul celei de-a doua copilării sau perioada preşcolară (3 – 6 ani);

- stadiul celei de-a treia copilării sau perioada şcolară mică (6 – 10 ani).

Fiecare stadiu al copilăriei cuprinde la rândul său o serie de substadii. Caracteristicile de bază, definitorii pentru fiecare substadiu, sunt prezentate în tabelul următor (după Ursula Şchiopu, E. Verza, 1981):

Ciclul vieţii Stadiu Substadii Caracteristici de bază

Din primul ciclu al vieţii. 0 – 20 / 24 luni Embriologic ritm de creştere foarte intens Fază precoce (germinală)

Cariochineză, diferenţierea foiţelor embrionare, diferenţierea organelor

Faza medie

Organigeneză intensă, diferenţiere sistem osos – sistem nervos

Faza tardivă Dezvoltare funcţională intensă

Ciclul de creştere a copilului. Copilăria Naşterea Angajare; expulzare Şocul naşterii – schimbare radicală a condiţiilor existenţei

Primul an de viaţa; adaptare primară 0 – 3 luni – sugarul mic Adaptare senzorială intensă, formarea percepţiei

3 – 6 luni – sugarul mare Gânguritul, comunicare afectivă, dezvoltare C.N.V.