Obstacole în calea comunicării interculturale

I. NOȚIUNI GENERALE DESPRE COMUNICARE

1.1. Noțiunea de comunicare

Toate definițiile date comunicării, indiferent de școlile de gândire cărora le aparțin sau de orientările în care se înscriu, au cel puțin câteva elemente comune: comunicarea este procesul de transmitere de informații, idei, păreri, opinii, fie de la un individ la altul, fie de la un grup la altul ; nici un fel de activitate, nu poate fi concepută fără procesului de comunicare.

Înca din antichitate ,comunicarea a fost percepută ca element fundamental al existenței umane. Cuvântul „comunicare“ provine din limba latină; communis înseamnă „a pune de acord”, „a fi în legătură cu” sau „a fi în relație”, deși termenul circula în vocabularul anticilor cu sensul de „a împărtăși ceva celorlalți“(A. de Peretti, J. A. Legrand, J. Boniface, 2001 pag. 21).

Conumicarea exista ori de cate ori o entitate socială poate afecta o alta si modifica reacțiile acesteia prin transmiterea unei informații nu prin acțiune directă. Cuvântul comunicare are un sens foarte larg, el cuprinde toate procedeele prin care un spirit poate afecta un alt spirit. Evident, acesta include nu numai limbajul scris sau vorbit, ci și muzica, artele vizuale, teatrul, baletul și, în fapt, toate comportamentele umane.

Eduard O. Wilson (1975/2003) considera comunicarea “o acțiune din partea unui organism care schimbă modelul de probabilitate a comportamentului într-un alt organism într-o manieră adaptativă”.(S.Chelcea,2008,35)

Orcice act comunicațional implică un emițător, un receptot, un mesaj, un canal de comunicare și un efect asociat comunicării. Comunicarea verbală se folosește de facilitațile limbajului, ca formă de relaționare specific umană iar comunicarea nonverbală se folosește de mișcari faciale, posturale, corporale ce sunt comune în lumea umană și animală.

Jean - Jeacques Rousseau spunea in lucrarea sa Discurs acupra originii și fundamentelor inegalitații dintre oameni (1754/1958): ”Primul limbaj la omului, limbajul cel mai universal, cel mai energic si singurul de care a avut nevoie mai înainte de a fi trebuit sa convinga niște oameni adunați la un loc este dtrigatul. Oamenii au înmulțit inlexiunile vocii, adăugand la acestea gesturile, care, prin natura lor, sunt mai expresive si al căror sens depinde mai puțin de o determinare anterioară. Ei exprima deci obiectele vizibile și mobile prin gesturi, iar cele care impresionează auzul le exprimă prin sunete imitative.” (S.Chelcea, 2008, 31). Limbajul uman iși are deci originea in exprimarea sonoră a emoțiilor ca formă a comunicării nonverbale.

Ronald B. Adler si George Rodman (1994/1996) au imaginat un tabel care ne permite sa facem distinctiile dintre „comunicarea vocală” și „comunicarea nonvocală”, pe de o parte, și „comunicarea verbală” și „comunicarea nonverbală”, pe de alta parte. (S.Chelcea,2008, 35)

Comunicare vocală Comunicare nonvocală

Comunicare verbală Limbajul oral Limbajul scris

Comunicare nonverbală Tonul vocii, pauzele in rostirea cuvintelor, caracteristicile vocale Gesturile, mișcările, prezența fizică,expresiile faciale

Imaginea individului nu este cea pe care acesta dorește să o ofere, ci ea va trebui tot timpul consolidată astfel încât să fie pozitivă (P.Anghel,2003,25). Acest lucru depinde de foarte mulți factori cum ar fi : îmbrăcămintea, aspectul fizic, timbrul vocii, elemente care adesea nu au nimic de-a face cu personalitatea reală a persoanei respective.

Comunicarea deține ponderea cea mai ridicată în cadrul activităților pe care le desfășoară în mod curent un individ. În fiecare zi suntem judecați de către cei din jurul nostru deupă modul cum comunicăm sau după modul în care dorim să ne facem înțeleși.În procesul comunicării, ne folosim de limbaj, simbol și semn. Un cuvant poate avea mai multe înțelesuri , la fel cum un gest poate aveam semnificații multiple.