Opera Omiletică a Sfântului Vasile cel Mare și Actualitatea ei pentru Misiunea Bisericii

INTRODUCERE

Interpretarea cuvântului dumnezeiesc, cu învăţături divine mai înalte, este lucru destul de greu, precum mărturiseau şi Ucenicii Domnului Hristos, pe când li se propovăduia de Domnul în Galileea, după înmulţirea pâinilor (Ioan VI, 1-14), despre “pâinea cea vie care s-a coborât din cer.” (Ioan VI, 51).

Cu prilejul Sfintei Sale Învieri, Domnul Hristos a trezit şi suflete de credincioşi, ca Luca şi Cleopa, la adevărata înţelegere a Sfintei Scripturi, a celor profeţite de marele Prooroc Isaia despre patimile Sale şi slava învierii Sale din morţi.

După evenimentul Pogorârii Sfântului Duh în chip de limbi de foc asupra celor doispreceze Apostoli, Sfântul Apostol Petru a interpretat admirabil cuvântul dumnezeiesc al proorocirii Profetului Ioil (III, 2-5) şi profeţiile lui David din Psalmi (Psalmii XV, 8-11 şi CIX, 1-7) – această cuvântare având meritul de a fi socotită prima omilie apostolică, cu caracter parenetic dar şi omilie tematică.

Greutatea interpretării textului epistolelor pauline, pentru care avea cuvinte de laudă, l-a preocupat pe Sfântul Apostol Petru, încât atrăgea atenţia creştinilor să fie cu luare aminte la citirea lor, pentru a nu cădea în vreo rătăcire (II Petru III, 15-17).

La rândul său, Sfântul Apostol Pavel atrăgea şi el atenţia creştinilor să nu amestece şi să prefacă cuvântul lui Dumnezeu, precum făceau unii, ci să-l păstreze curat.

Sinoadele ecumenice, în faţa invaziei nesfârşitelor erezii ale vremii au respectat principiul fundamental sobornicesc adoptat la sinodul apostolic de la Ierusalim din anul 50 p. Chr. (“Părutu-s-a nouă şi Duhului Sfânt”), în interpretarea Sfintei Scripturi, pentru a fixa pentru întreaga creştinătate învăţătura de credinţă normativă. Este vorba, de fapt, despre tradiţia Bisericii, pe care sfântul Atanasie o descria ca fiind ”predania, doctrina şi credinţa, pe care, de la începuturile Bisericii catolice, a dat-o Domnul, au vestit-o Apostolii şi au păstrat-o Părinţii.”

Tradiţia Bisericii s-a format în primul rând prin interpretatea Sfintei Scripturi, fiind un răspuns al Bisericii la cuvântul divin. De altfel, toată teologia patristică şi toată tradiţia dogmatică nu sunt altceva decât o reflectare aprofundată a Sfintei Scripturi.

Nu este o greşeală aserţiunea că toate operele Sfinţilor Părinţi sunt de origine scripturistică, fie că sunt comentarii la Sfânta Scriptură, apologii, opere dogmatico-polemice sau apologetice, uneori chiar şi corespondenţă.

Sfinţii Părinţi au trăit, au cugetat şi au vorbit prin Sfânta Scriptură cu acea admirabilă pătrundere care a condus până la identificarea fiinţei lor cu substanţa biblică însăşi. Dincolo de toate şcolile şi de toate tendinţele patristice, ele năzuiau, prin interpretarea cuvântului biblic, la Persoana şi desăvârşirea Cuvântului, adică la ceea ce limbajul religios actual numeşte întâlnirea cu Iisus Hristos.

Majoritatea lucrărilor patristice sunt un viu comentariu al Bibliei şi Sfinţilor Părinţi li s-ar fi părut curios dacă li s-ar fi atribuit altă intenţie decât aceea de a tâlcui Sfânta Scriptură. S-a conturat astfel o concepţie patristică despre tradiţia biblică care trebuie indubitabil privită în lumina învăţăturii veşnice, dinamice, energizante a lui Hristos – Învăţătorul Suprem, pe care Sfinţii Părinţi îl cunosc prin împărtăşire. Ea se concretizează în afirmaţiile Sfinţilor Părinţi legate de Sfânta Scriptură, de interpretarea corectă, spirituală, duhovnicească a acesteia, de implicaţiile acestei interpretări în credinţa şi viaţa duhovnicească a creştinilor.

Ca pentru oricare dintre Sfinţii Părinţi, Sfânta Scriptură a constituit şi pentru Sfântul Vasile cel Mare cartea de căpătâi, pe care a cunoscut-o şi trăit-o cu intensitate. Ea oferea un minunat subiect de meditaţie şi din această cauză era recomandată cu insistenţă credincioşilor. “Eu o îndemn - scria Sfântul Vasile cel Mare, referindu-se la fiica unei credincioase - să-şi petreacă viaţa în meditarea cuvintelor dumnezeieşti ale Domnului, pentru ca sufletul ei să se hrănească de învăţătura mântuitoare.”

Având prilejul de a cerceta, a studia o mare parte a operei vasiliene şi reuşind a descoperi importanţa capitală şi locul pe care Sfânta Scriptură o ocupă în mentalitatea şi viziunea creatoare a acestui mare părinte capadocian, m-am hotărât, în contextul proclamăriianului 2009 „An comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mareşi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni“ în Patriarhia Română, a prezenta ca lucrare de licenţă lucrarea cu titlul Opera omiletică a Sfântului Vasile cel Mare şi actualitatea ei pentru misiunea Bisericii. Cu fiască supunere doresc să aduc mulţumire Înalt Prea Sfinţitului Arhiepiscop Teodosie şi tuturor părinţilor profesori care au contribuit la formarea noastră teologică pe tot parcursul acestor ani de studii.

Desigur, această lucrare nu se doreşte a fi una exhaustivă şi fară pretenţia de a fi epuizat punctele de vedere analitice despre problematica pe care o presupune subiectul, am dorit a realiza o sumară prezentare a rolului Scripturii în opera exegetică a ierarhului capadocian şi actualitatea ei pentru Sfânta Biserică. Ca urmare, am procedat la a structura lucrarea după cum urmează: