Operațiunile de lohn în România

INTRODUCERE

Lohn-ul reprezintă un tip de contract internţional prin care un producător (executant) se obligă să execute un produs la comanda unui beneficiar (ordonator), în schimbul unei remuneraţii şi pe baza documentaţiei tehnice pusă la dispoziţie de ordonator.

Termenul românesc regim (de) lohn este derivate din cuvântul din limba germană “lohn” care înseamnă leafă.

Operaţiunea de prelucrare în lohn, numită şi producţia la comandă, s-a dezvoltat mai ales pe relaţiile Vest-Est şi Nord-Sud, prin delocalizarea de către firmele occidentale a unor producţii industriale intensive în manoperă în ţările din Europa Centrală şi de Est sau din regiuni în curs de dezvoltare.

Afacerile în regim de lohn sunt axate pe producerea unor articole folosind mâna de lucru necalificată sau puțin calificată locală, considerată ieftină pe plan internațional. În cazul în care se folosește o materie primă, aceasta este importată, prelucrată, apoi exportată din nou. . Contractele care se bazează pe acest tip de activitate sunt încheiate între două părți străine, considerându-se un contract internațional. Părțile sunt formate din exportator și importator, sau ordonator și executant. De obicei ordonatorul este o firmă cu prestigiu, cunoscută pe piața internațională. Acest tip de contract se întâlnește mai mult în industria ușoară (textilă, de fabricare a încălțămintei sau a țesăturilor și ornamentelor). Termenul românesc regim (de) lohn este derivat din cuvântul din limba germană "Lohn" (leafă). Lohn-ul presupune existența unui contractor străin care angajează un executant pentru a realiza lucrările necesare de prelucrare, procesare sau reparare în vederea obținerii produselor finale, urmând ca aceste produse să fie expediate contractorului. Contractorul străin reprezintă compania care lansează comanda și care deține o marcă de produse bine poziționată pe piață, iar executantul este, în general, o firmă care are costuri scăzute cu forță de muncă și care dispune de capacitatea de producție necesară.

Industria confecţiilor rămâne domeniul predilect pentru producţia în lohn, deoarece aici nivelul de salarizare este scăzut, iar retehnologizarea necesită investiţii moderate din punct de vedere al beneficiarului.

În această lucrare, mi-am propus să abordez complexitatea fenomenului de lohn, în evoluţia abordării lui teoretice dar şi a dimensiunii lui practice, în procesul de dezvoltare economică. Am prezentat într-o formă practică şi sistematică implicaţiile economice ale investiţiilor străine directe, în activitatea de lohn.

În primul capitol am încercat să fac o prezentare generală a lohn-ului iar în al doilea capitol am cuprins cadrul general de reglementare al contractului de lohn în România, urmat de al treilea capitol ce pune în valoare contabilizarea operațiunilor de lohn.

Capitolul I

ASPECTE CONCEPTUALE PRIVIND OPERAȚIUNILE DE LOHN

1.1 Rolul și locul oprațiunilor de lohn în cadrul tehnicilor de afaceri.

Prelucrarea în lohn constă într o afacere economică internaţională desfăşurată pe bază contractuală între două firme din ţări diferite în care una execută, contra unei retribuţii în bani sau natură, un produs la comandă după modelele, desenele, de regulă cu materiile prime şi materialele celeilalte firme, care îşi păstrează dreptul de a comercializa produsul respectiv sub marca proprie .

Lohn-ul se bazează pe un mecanism de contrapartidă, deoarece valoarea produselor finite reexportate compensează valoarea importurilor de la beneficiar, diferența constând în costul manoperei, fiind încasată în valută de către producător. Lohn-ul este un reexport de prelucrare, în măsura în care producătorul importă de la beneficiar anumiți factori de producție, pe care îi supune prelucrării, urmând să reexporte produsele finite către partenerul său. Totodată, contribuie la promovarea tranzacțiilor de reexport, deoarece beneficiarul vinde produsele respective pe piețe străine. Ceea ce distinge operațiunea de prelucrare în lohn de formele clasice de import - export, este faptul că obiectul operațiunii constă în prelucrarea materiilor prime, materialelor, produselor semifinite aparținând uneia din părți către cealaltă parte. Această formă contractuală este larg răspândită în sfera afacerilor internaționale, fiind adesea întâlnită ca o practică curentă în industria confecțiilor, industria mobilei, industria auto.