Particularitati ale imprumuturilor de stat in economia de tranzitie

Cuprins licenta Cum descarc?

Cap.I.Teoria generala a imprumuturilor de stat
            1.1.Natura imprumuturilor de stat..........................................................2
            1.2.Necesitatea imprusmuturilor de stat si sustinerea lor.........................7
            1.3.Rolul imprumuturilor de stat.............................................................9
            1.4.Efectele imprumuturilor de stat........................................................15
Cap.II. Regimul imprumuturilor de stat
             2.1.Efectele imprumuturilor de stat......................................................18
             2.2.Tipologia imprumuturilor de stat.................................................25
             2.3.Operatiuni ale imprumuturilor de stat............................................29
Cap.III.Imprumuturile de stat in Romania in perioada de tranzitie.
             3.1.Imperativul recursului la imprumuturi de stat.................................43
             3.2.Reglementarea juridica a imprumutului de stat in Romania 				dupa 1990........................................................................................45
3.3.Evolutia imprumutului de stat in perioada de tranzitie. Formele sale....................................................................................52
             3.4.Datoria publica in Romania.............................................................58
                  3.4.1. Datoria publica interna..........................................................60
 3.4.2. Datoria publica externa........................................................64.                    
  3.4.3. Tendinte si efecte.................................................................69
CONCLUZII..............................................................................74
BIBLIOGRAFIE........................................................................77


Extras din licenta Cum descarc?

Pe masura amplificarii si diversificarii sarcinilor si atributiilor statelor contemporane s-a inregistrat in mod logic sporirea necesarului de resurse financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice impuse de realizarea acestor sarcini si atributii. In acest context, veniturile ordinare, obtinute prin incasarea impozitelor si taxelor, a veniturilor de la regiile autonome si altor venituri nefiscale, au devenit insuficiente, in raport cu necesitatile curente de resurse banesti ale statelor. In acest fel, a aparut un deficit bugetar, a carui acoperire a impus apelul statelor la alte resurse. Pentru acoperirea balantei de venituri si cheltuieli, guvernele apeleaza la creditul public, adica la imprumuturile publice interne si /sau externe si la mobilizarea unei parti din veniturile temporar disponibile ale cetatenilor prin intermediul unor institutii care efectueaza operatiuni de depuneri si restituiri (case de economii, banci societati de asigurari).
Imprumutul public desemneaza ansamblul operatiunilor prin care autoritatea de stat mobilizeaza la dispozitia sa mijloacele banesti necesare pentru acoperirea unor cheltuieli publice. Aceasta mobilizare constituie un transfer de putere de cumparare de la diferite persoane fizice si juridice catre guvern sau administratiile publice locale, cu titlu temporar si rambursabil, in schimbul unei sume de bani numita dobanda, sau a altor avantaje, acordate in favoarea subscriitorilor.
Suma mobilizata la dispozitia statului cu titlu temporar reprezinta un imprumut. Notiunea de imprumut s-a atribuit titlurilor emise de stat (obligatiuni) si de colectivitatile publice, devenind imprumut public. Prin urmare, notiunile de credit public si imprumut public desemneaza acelasi continut. Notiunea de credit (imprumut) public este mai cuprinzatoare decat imprumutul de stat (guvernamental), in sensul ca il include pe acesta. In structura creditului public sunt incluse si creditele primite de comunitatile locale, precum si imprumuturile regiilor publice autonome si cele angajate de unele departamente sau institutii publice. Ponderea acestora din urma este redusa. 
Din punct de vedere al finantelor publice, studierea imprumuturilor de stat impune analiza cheltuielilor publice ce pot fi acoperite pe aceasta cale si diferentierea acestor cheltuieli bugetare pe categorii distincte. In aceeasi ordine de idei, este necesara si stabilirea colectivitatii publice autorizate sa se imprumute si modalitatile tehnice de imprumut.
Sub aspect juridic, datoria publica a fost caracterizata ca "situatia juridica individuala in care se afla patrimoniul administrativ al statului in ceea ce priveste obligatiile acestui patrimoniu de a plati unor creditori determinati anumite sume de bani"1. Cu alte cuvinte, datoria publica este rezultanta de fapt a imprumuturilor lansate sau contractate de stat, constand in totalul obligatiunilor juridice banesti ce revin statului la un moment dat in virtutea imprumuturilor facute pana in acel moment de la orice alt subiect de drept.
Nu exista consens in ceea ce priveste definirea datoriei publice. Aceasta situatie se datoreaza in primul rand controversei intre specialistii care neaga conceptul, propunand ca acoperirea deficitului bugetar sa se realizeze prin cresterea fiscalitatii si pe de alta parte specialistii care aceepta ca finantarea diferitelor cheltuieli sa se faca din imprumut.
Aceasta dilema este rezultatul inexistentei unui mod comun de exprimare a datoriei publice datorita faptului ca, in prezent, la nivel international nu exista reguli unitare de contabilitate publica care sa poata fi urmate de toate tarile. Consecinta imediata a lipsei cadrului comun de reprezentare contabila este exprimarea diferita a notiunii de datorie publica si deci imposibilitatea efectuarii unor comparatii intre nivelurile acesteia, asa cum a fost inregistrata in diferite tari ale lumii. De asemenea, sectorul bugetar are intindere diferita de la tara la tara, ceea ce intr-o tara cade in responsabilitatea bugetului central, in alta este de competenta autoritatilor locale, sau chiar a unitatilor private.
Organismele financiare internationale au fost astfel constranse sa stabileasca unele definitii pentru principalii indicatori precum datoria publica sau deficitul bugetar si sa impuna anumite limite considerate normale ale acestora. De exemplu, Tratatul de la Maastricht, semnat la 2 februarie 1992 stipuleaza ca nivelul deficitului bugetar si al datoriei publice sa nu depaseasca nivelul de 3%, respectiv de 60% din P.I.B.
Asemanarile si deosebirile intre creditul public si creditul privat.
O prima asemanare este data de faptul ca ambele tipuri de credite desemneaza un act de incredere concretizat in punerea capitalului banesc la dispozitia celor carora le lipseste pe cale de imprumut. In aceasta relatie financiara este reflectata esenta creditului, indispensabil vietii economice si sociale.
In al doilea rand, sursele de constituire ale creditului public sunt comune cu cele ale creditului privat, si anume oferta de resurse de imprumut, alcatuita din capitalurile banesti temporar libere ale agentilor economici provenind din particularitatile rotatiei capitalului, capitalurile si rezervele bancilor si ale altor institutii financiare, veniturile rentierilor, ale micilor producatori si liber profesionistilor, economiile cetatenilor.Oferta de capital de imprumut se formeaza pe piata capitalului banesc de imprumut, atat pentru creditul privat cat si pentru creditul public 
O a treia aemanare este data de faptul ca atat creditul privat cat si creditul public au caracter contractual, se realizeaza prin acordul de vointa al partilor. La baza imprumutului sta principiul facultativitatii. Participa la imprumut numai detinatorii de capital banesc temporar disponibil care doresc aceasta. Specificitatea creditului public este data de stabilirea conditiilor imprumutului de catre debitor (stat), fara consultarea prealabila a celeilalte parti, iar la creditul privat conditiile se stabilesc prin negociere, dar aceasta nu slabeste caracterul benevol al creditului, deoarece cei interesati au posibilitatea sa aleaga intre a accepta ori a respinge aceste conditii.
Indiferent forma lor, imprumuturile sunt transferuri de putere de cumparare nedefinitive, adica presupun folosirea temporara a resurselor angajate si rambursarea lor la scadenta stabilita. Pe perioada prevazuta in contract, imprumuturile dau nastere in favoarea creditorilor la o anumita contraprestatie imediata, in mod obisnuit sub forma de dobanda, ca pret al folosirii temporare a sumei incredintate cu titlu de credit. Indiferent de forma creditului, scopul plasarii capitalului banesc de imprumut este obtinerea unui venit - dobanda.
Oferta comuna si caracterul limitat al resurselor care formeaza aceasta oferta de capital determina aparitia unei competitii intre creditul bancar (privat) si creditul public. Ca urmare, satisfacerea cererilor de credite ale agentilor economici si ale populatiei limiteaza accesul la credite al autoritatilor publice. Este posibila si situatia inversa, deoarece, resursele de creditare sunt puse la dispozitia solicitantilor care accepta conditiile de creditare, cu privire la termenele de rambursare, nivelul ratei dobanzii si modalitatile de plata ale acesteia, constituirea de garantii si altele.
Cele doua componente ale creditului se deosebesc in acelasi timp in multe privinte, delimitandu-se ca specii particulare. Deosebirea de continut este data de calitatea debitorului: in cadrul imprumuturilor private, acesta este o societate de capital (intreprindere privata) sau o persoana fizica, pe cand la imprumuturile publice acesta poate fi statul, comunitatile locale, intreprinderile publice. La randul lor, fiecare din cele doua specii de credit se delimiteaza pe forme, si ele diferite. Astfel creditul privat poate fi comercial, bancar, ipotecar avand totusi ca domeniu in care se foloseste cel mai frecvent activitatea bancara, iar creditul public este in general, credit bancar, are ca obiect capitalul de imprumut.
O alta deosebire se refera la sursa de plata a dobanzii. Creditele bancare, prin utilizare in calitate de capital, sunt valorificate sub forma finala a profitului. Din acest profit agentii economici cedeaza bancii o anumita parte, sub forma dobanzii, ca pret pentru creditul angajat. Aceasta realitate specifica creditului bancar utilizat in scopuri productive, a dat nastere iluziei ca orice suma de bani acordata cu titlu de imprumut este capabila sa produca dobanda. Ca urmare, in practica s-a generalizat perceperea de dobanzi si in cazul imprumuturilor acordate si angajate sub forma creditelor de consum care sunt specifice populatiei si in mare masura autoritatilor publice. Resursele procurate pe calea creditului public si utilizate pentru finantarea functionarii serviciilor publice, mentinerea ordinii interne, acoperirea unei parti din cheltuielile militare, plata de dobanzi pentru datoria publica efectiva si pentru rambursarea celei scadente apar ca mijloace de plata si nu in calitate de capital.aceste resurse se consuma deci, fara a se reproduce. De aceea, plata dobanzilor aferente acestor imprumuturi si rambursarea ratelor scadente se efectueaza pe seama veniturilor bugetare, care sunt procurate indeosebi prin perceperea de impozite si taxe.
Creditul public nu se utilizeaza numai pentru finantarea unor cheltuieli de genul celor mentionate, ci si pentru finantarea unor ample lucrari de infrastructura sau crearea si dezvoltarea de activitati productive. In astfel de situatii, ca si in cazul creditului privat, dobanda se suporta din valoarea nou creata in urma utilizarii respectivelor imprumuturi.1
Deosebiri nete intre creditul public si creditul privat se reflecta si in inscrisurile (titlurile) care certifica creantele nascute din raportul de creditare. Astfel, autoritatile statale emit efecte publice sau titluri de credit public(obligatiuni de stat, bonuri de tezaur), care atesta calitatea de subscriitori a detinatorilor si certifica dreptul acestora la o anumita dobanda, un anumit castig, sau la ambele. Imprumuturile private se acorda in general pe baza de efcte de comert (cambii, bilete la ordin, obligatiuni, trate). 
Atat efectele publice emise de autoritatile statale, cat si efectle comerciale emise de societatile de capital sunt specii ale aceluiasi gen - hartiile de valoare - dar in acelasi timp prezinta caracteristici proprii. Astfel, ambele categorii de titluri nu au o valoare proprie, intrinseca, dar difera din punct de vedere al "acoperirii" lor. Hartiile de valoare emise de societatile de capital sunt reprezentante ale unei valori exprese - date de capitalul real concretizat in mijloacele fixe, terenurile, materiile prime, combustibilii, etc., care s-au achizitionat cu banii primiti de la detinatorii respectivelor hartii de valoare. Aceste hartii de valoare circula independent de capitalul real pe care il reprezinta, adica se cumpara, se vand


Fisiere in arhiva (2):

  • Dipl11.doc
  • COPERTA.DOC

Imagini din aceasta licenta Cum descarc?

Bibliografie

1.Fl.Catinianu, Liliana Donath, Victoria Seulean, Finante publice, Editura Mirton, Timisoara, 1997.
2.Fl. Catinianu, Finante publice.Indrumator teoretic si practic, Editura Marineasa, 2000.
3.Fl. Catinianu, Talpos I., Finantele statelor capitaliste.Note de curs, Tiopografia Universitatii de Vest, Timisoara, 1988.
4.Carmen Corduneanu, Piete financiare si operatiuni bursiere, Editura Mirton, Timisoara, 1996.
5.N. N. Constantinescu (coord.) Probleme ale tranzitiei la economia de piata in Romania.Studii., Editura Fundatiei "Romania de maine", Bucuresti, 1997.
6.D. Cosma, Aurora Labunet., Bugetul si trezoreria publica, Editura Augusta, Timisoara, 1998.
7.N. Dobrota, Economie politica, Editura Economica, Bucuresti, 1997
8.I. Gliga Dreptul finantelor publice, Editura Didactica si Pedagogica R.A., Bucuresti, 1992.
9.I. Gliga, Drept financiar public, Editura Argonaut, Cluj, 1996.
10.Gh. Manolescu, Buget.Abordare economica si financiara, Editura economica, Bucuresti, 1997.
11.Tatiana Mosteanu, Buget si trezorerie publica, Editura Didactica si Pedagogica-R.A., Bucuresti 1997.
12.I. Talpos, Creditul public, Editura Sedona, Timisoara, 1999.
13.Al. Toba, Tranzitia la economia de piata a tarilor din centrul si estul Europei, Repografia Universitatii din Craiova, 1996.
14.Vacarel I. (coord.), Bercea Fl., Bistriceanu Gh.D., Finante publice, Editura Didactica si Pedagogica-R.A., Bucuresti, 1992.
LEGISLATIE
13.Legea nr.10/1991 privind finsantele publice, in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 23 din 30 ianuarie 1991.
14.Legea nr.91/1993 privind datoria publica, in Monitorul Oficial al Romaniei nr.3 din 10 ianuarie 1994.
15.Legea 189/1998 privind finantele publice locale, in Monitorul Oficial al Romaniei nr.404 din 22 octombrie 1998.
REVISTE, PUBLICATII
Tribuna economica nr.2/1999, 30/1999, 31/1999
Rapoartele anuale ale B.N.R. 1990-2000


Banii inapoi garantat!

Plateste in siguranta cu cardul bancar si beneficiezi de garantia 200% din partea Diploma.ro.


Descarca aceasta licenta cu doar 9 €

Simplu si rapid in doar 2 pasi: completezi adresa de email si platesti.

1. Numele, Prenumele si adresa de email:

Pe adresa de email specificata vei primi link-ul de descarcare, nr. comenzii si factura (la plata cu cardul). Daca nu gasesti email-ul, verifica si directoarele spam, junk sau toate mesajele.

2. Alege modalitatea de plata preferata:



* La pretul afisat se adauga 19% TVA.


Hopa sus!