Penicilină

ARGUMENT

Descoperirea și introducerea in terapeutica a antibioticelor a reprezentat unul dintre cele mai remarcabile progrese ale medicinei, care a modificat radical evoluția si prognosticul bolilor infecțioase.

Antibioticele (AB) reprezintă grupa de medicamente care se caracterizează prin cel mai mare beneficiu terapeutic, cea mai frecventă utilizare (aprox. 20% din totalul prescripțiilor medicale), dar si cel mai mare risc terapeutic.

Avand in vedere importanța descoperirii antibioticelor in tratarea maladiilor infecțioase am ales să redactez lucrarea în scopuri practice.

Antibioticele au intrat în arsenalul terapeutic al pacienților ca mijloc de lupta impotriva infecțiilor si au salvat multe vieți omenesti.

Prima luptă caștigata împotriva infecției,cu jutorul penicilinei datează din 12 ianuarie 1941 si vizeaza un agent de poliție londonez afectat de o septicemie mixtă cu stafilococ și streptococ.

De aceea, lucrarea ce urmează să fie redactată este reprezentată de “Peniciline” fiind structurată în trei mari capitole și anume capitolul unu “Noțiuni introductive-antiinfecțioase” ,în al doilea capitol “Clasificarea antiinfecțioaselor” ,iar în cel de-al treilea capitol “Penicilinele”.

Deci,putem afirma,fară exagerare că antibioticele pot fi considerate ca reprezentand varful de săgeata al terapiei antiinfecțioase.

CAPITOLUL I. ANTIINFECȚIOASE

1.1 Notiuni introductive

Antibioticile sunt substanțe chimice organice produse de microorganisme sau obținute prin sinteza sau semisinteză care în doze foarte mici, inhibă dezvoltarea microorganismelor patogene.

După descoperirea microbilor de Pasteur, s-a observat că unele specii microbiene se apară de alte specii prin elaborarea unor substanțe chimice nocive. Acest fenomen este numit antibioză, iar substanțele chimice rezultate din metabolismul celular vii poarta numele de antibiotic. Primul care a semnalat, în 1885, acțiunea inhibantă a substanțelor elaborate de microorganisme a fost savantul român Victor Babes; tot el a sugerat ca aceste substanțe ar putea fi utilizate în scop terapeutic pentru distrugerea agenților patogeni. Aceste fapte constituie o anticipație geniala a savantului român care, cu 50 de ani înaintea descoperirii epocale a lui Fleming (obținerea penicilinei), a intuit efectele practice ce le-ar putea avea pentru terapeutică antagonismul microbian.

Introducerea, în 1941, în practica medicala a antibioticelor de biosinteză caracterizate prin aspectul larg de acțiune, eficacitate ridicată și tocsicitate redusă, constituie cea de-a doua etapa extrem de importantă în dezvoltarea chimioterapiei. Succesele excepționale obținute în tratarea maladiilor infecțioase cu ajutorul penicilinei G au declanșat cercetari foarte minuțioase pentru a gasi noi antibiotice de biosinteză. Așa se explică faptul că într-un interval extrem de scurt sant descoperite și introduse în terapeutică penicilina V, tetraciclinele, streptomicina, grizeofulvina, eritromicina,oleandomicina, iar mai tarziu cefalosporinele și rifampicina.

Utilizarea excesivă a penicilinei G a generat însa fenomenul de penicilino-rezistentă, fenomen manifestat prin pierderea eficacitați terapeutice.

Acest fapt, cuplat cu slaba stabilitate a penicilinei în mediul acid și la acțiunea penicilinei, a determinat extinderea cercetarilor privind obținerea de noi antibiotice prin semisinteză și sinteză.

Cel de-al doilea grup de agenți antimicrobieni cuprinde chimioterapicele și antibioticele care, introduse în organism, exercită efecte toxice specifice față de anumite microorganisme, paraziți sau celule atipice - cum ar fi cele canceroase - avand însa efecte toxice mult mai reduse sau absente fată de celulele organismului gazdă.

Această diferența de toxicitate se datorează particularitatilor metabolice ale celulelor patogene în comparație cu cele ale gazdei, agenții antimicrobieni acționand în mod selectiv asupra unor procese metabolice specifice celulelor patogene.

Termenul de antibiotic se referă la substanțe produse prin fotosinteză de catre diferite microorganisme (ciuperci, bacterii) iar cel de chimio-terapic la substanțe obtinute prin sinteză chimică. Intrucât în prezent antibioticele sunt obținute prin sinteză chimică, cei doi termeni se confundă.

Numarul antibioticelor este foarte mare si în continua crestere. Deseori, pentru un antibiotic se folosesc mai multe denumiri. Pentru ca un antibiotic sa poata fi recunoscut se foloseste denumirea comuna internationala (D.C.I.), care este mai usor de retinut decît denumirea chimica.