REZUMAT Cine sunt persoanele adulte fara adapost? Cum au ajuns sa traiasca in strada si cum supravietuiesc? Care sunt nevoile lor? Ce se poate face pentru ele? Acestea sunt intrebarile la care doreste sa gaseasca un raspuns prezenta lucrare, adecvat timpului si contextului social al municipiului Focsani. Fenomenul etichetarii si culpabilizarii lor de catre opinia publica este frecvent, fiind binecunoscut si deseori utilizat termenul de boschetar, iar aceasta se datoreaza in primul rand faptului ca se incerca delimitarea de responsabilitatea implicarii si acordarii ajutorului necesar pentru a depasi situatia in care aceste persoane se afla. Problematica sociala ridicata de fenomenul Persoanelor Adulte Fara Adapost (P.A.F.A.) este cu atat mai complexa intr-o societate care respinge si nu accepta aceasta categorie sociala marginala, fara casa si acte, fara identitate sociala, fata de care exista doar o atitudine de excludere. Pana spre sfarsitul anilor '90, autoritatile din Romania nu acceptau, in mod oficial, existenta acestei cateogorii de persoane, fiind ignorate de sistemul de protectie sociala si marcate de un total vid legislativ - nu existau prevederi legale tintite pentru ajutorarea lor. In anii 2000, s-au facut pasi importanti pentru recunoasterea realitatii situatiei persoanelor adulte fara adapost. Societatea romaneasca a gasit un raspuns pentru integrarea acestora, initiind un tip de serviciu social adaptat nevoilor lor, protejat legal, respectand principiul demnitatii umane: adaposturile de noapte, prin care se ofera conditii minime pentru asigurarea supravietuirii celor mai defavorizate dintre toate persoanele aflate in dificultate - persoanele adulte fara adapost. In acest context, prezenta lucrare urmareste: - abordarea teoretica a subiectului de interes si trecerea in revista a principalelor cercetari realizate in domeniu; - prezentarea modalitatilor prin care persoanele adulte fara adapost de pe raza municipiului Focsani supravietuiesc; - inventarierea, la nivelul comunitatii locale Focsani, a programelor de protectie sociala de stat sau private, care furnizeara servicii sociale persoanelor adulte fara adapost, asigurand: hrana, adapost, ingrijire medicala, asistenta sociala, servicii necesare pentru garantarea supravietuirii si reintegrarii sociale a P.A.F.A. CAPITOLUL I: Delimitari conceptuale si specificul vietii in strada 1.1. Definitii Definirea categoriei de persoane adulte fara adapost este dificil de realizat, datorita relativei noutatii a domeniului. In literatura de specialitate in limba engleza, este folosit conceptul de homeless, iar fenomenul este denumit homelessness, cu referire la lipsa de adapost. Termenul de boschetar (persoana care doarme in boscheti) este specific limbajului comun in limba romana, fiind utilizat, prin autoreferire, chiar de persoanele fara adapost. Acest termen are sens periorativ, facand referire directa la faptul ca aceste persoane dorm sub cerul liber, in boscheti, ducand o existenta marginala. Termenul are un puternic sens negativ, de stigmatizare a persoanelor carora le este atribuit. In text, am utilizat abrevierea de P.A.F.A., pentu expresia Persoana Adulta Fara Adapost, care este dificil de utilizat datorita dimensiunii sale. Termenul este folosit pentru a desemna atat o persoana adulta fara adapost cat si mai multe persoane adulte fara adapost, in functie de context, in acest fel P.A.F.A. facand referire la intreaga problematica ridicata de populatia de persoane adulte fara adapost. Expresia ,,fara adapost" este, aparent, foarte clara. Din perspectiva locuirii, se pot utiliza acceptiuni diferite ale conceptului. Absenta locuintei sau a unei locuinte adecvate si permanente este elementul definitoriu care genereaza consens la nivel european (Anexa 1 - ETHOS - Tipologia Europeana a Lipsei de Adapost si a Excluderii de la o Locuinta), la care se poate adauga si absenta relatiilor sociale. Este evidenta relatia dintre saracie - locuire si excludere, mai ales pentru persoanele lipsite de resurse sociale. Lipsa unui venit stabil si mai ales un numar foarte restrans de relatii sociale, in conjunctura crizei economice actuale si a competitiei pe piata libera a muncii, mentin P.A.F.A. in situatia de dificultate. In mod frecvent in definitii se utilizeaza una din urmatoarele patru premise eronate (Badea, Eftimie, 2002, pg. 23): minimalizarea problemei; formularea definitiei in termeni de vinovatie a P.A.F.A.; definirea problemei ca apartinand altcuiva si definirea problemei astfel incat devine de nedepasit. 1. Minimalizarea problemei: Lipsa unui acoperis este vazuta pur si simplu ca o lipsa de adapost, restul aspectelor fiind o problema de alegere pe care o face fiecare in parte. Este o viziune ce pune accentul pe patologia individuala si diviziune (discriminare) intre cei care merita si cei care nu merita ajutor. 2. Formularea definitiei in termeni de vinovatie a P.A.F.A.: Persoana este privita ca fiind victima problemelor personale datorate tulburarilor de personalitate, patologiei individuale sau a circumstantelor create de propriile decizii. Terminologia blamarii victimei se imbogateste continuu (cersetor, vagabond, boschetar). Cand aceste definitii si etichetari sunt acceptate de factorii de decizie ai societatii, ele duc la propuneri de politica sociala care sa asigure ca P.A.F.A. nu vor fi rasplatite pentru comportamentul lor inadecvat 3. Definirea problemei ca apartinand altcuiva:Cel care defineste problema o impinge dincolo de institutia pe care o reprezinta. Rareori conteaza cine ar trebui sa rezolve problema. Se evita sa gaseasca solutii, cautandu-se mai degraba responsabili. 4. Definirea problemei astfel incat devine de nedepasit : Aceasta perspectiva ii imobilizeaza pe oameni datorita provocarii mult prea mari.
Ne pare rau, pe moment serviciile de acces la documente sunt suspendate.
