Cuprins
- 1.PIAŢA DE CAPITAL - COMPONENŢA PIEŢEI FINANCIARE 3 1.1.COMPONENŢA PIEŢEI DE CAPITAL 5
- 1.1.1 CONŢINUTUL PIEŢEI DE CAPITAL PRIMARE ŞI MECANISMULTRANSFERULUI DE CAPITAL 7
- 1.1.2 CARACTERISTICILE PIEŢEI DE CAPITAL SECUNDARE 10
- 1.2. FUNCŢIILE PIEŢEI DE CAPITAL 13 2.CONŢINUTUL STRUCTURII FINANCIARE A ÎNTREPRINDERII 17
- 2.1. CONCEPTUL DE STRUCTURĂ FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII ŞI PREMISE DE
- FUNDAMENTARE A ACESTEIA 17
- 2.2 CRITERII DE ALEGERE A STRUCTURII FINANCIARE A ÎNTREPRINDERII 19
- 2.3 STRUCTURA FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII ŞI COSTUL CAPITALULUI 21
- 2.3.1 COSTUL CAPITALULUI:CONŢINUT ŞI MOD DE DETERMINARE 22
- 2.3.2 COSTUL CAPITALULUI PROPRIU 24
- 2.3.3 COSTUL CAPITALULUI ÎMPRUMUTAT 26
- 2.4. STUDIU DE CAZ : SOCIETATEA COMERCIALĂ PETROM S.A 28
- 2.4.1 PREZENTAREA SOCIETĂŢII 29
- 2.4.2 STRUCTURA ACTIONARIAT 30
- 2.4.3 DIRECTORATUL 31
- 2.4.4 ORGANIZAREA SOCIETĂŢII 32
- 2.4.5 CLIENŢII 32
- 2.4.6 RELAŢIA CU INVESTITORII 32
- 2.4.7 CONCURENŢA 32
- 2.5 ANALIZA FINANCIARĂ LA SNP PETROM S.A 33
- 2.5.1 ANALIZA INDICATORILOR DE RENTABILITATE,LICHIDITATE,SOLVABILITATE 34
- 2.5.2 ANALIZA FONDULUI DE RULMENT - NECESARULULUI DE FOND DE RULMENT – TREZORERIA NETĂ 38
- 3. INCIDENŢA PIEŢEI DE CAPITAL ÎN PROCESUL DE MAJORARE A CAPITALULUI SOCIAL AL ÎNTREPRINDERII 42
- 3.1.CONSIDERAŢII GENERALE 42
- 3.2.MECANISMUL TRANZACŢIILOR ÎN NUMERAR 42
- 3.3.CONŢINUTUL ŞI CARACTERISTICILE ACŢIUNILOR.TEHNICA EMITERII 46 3.4. CREŞTEREA CAPITALULUI 53
- 4. CONCLUZII 57
- BIBLIOGRAFIE 61
Extras din licență
1. PIAŢA DE CAPITAL - COMPONENŢA PIEŢEI FINANCIARE
Orice economie naţională,indiferent de nivelul său de dezvoltare este caracterizată de existenţa şi funcţionarea unor pieţe specializate,unde se întâlnesc şi se reglează,liber sau dirijat,cererea şi oferta de titluri de valoare,necesare creării de resurse pentru dezvoltarea producţiei de bunuri şi servicii în cadrul firmelor.
În mecanismul de funcţionare a unei economii moderne piaţa ocupă un loc esenţial determinând într-o proporţie însemnată deciziile şi comportamentele agenţilor economici.”Pieţele sunt diverse şi în general obiectul le delimitează.”
Piaţa desemnează un ansamblu coerent, un sistem sau o reţea de relaţii de vânzare cumpărare între părţi contractante care sunt pe de o parte, unite prin legături de interdependenţă şi, pe de altă parte se află în rapoturi de opoziţie. Participanţii la aceste relaţii sunt producătorii de bunuri şi servicii, ofertanţii de factori de producţie şi consumatorii, care reprezintă aşa cum aprecia J.K.Galbraith şi W.Salinger,”centri distincţi de decizie, care se opun unul altuia prin urmărirea propriului interes, dar sunt legaţi în acelaşi timp printr-o solidaritate funcţională.”
De asemenea, piaţa este privită de mulţi economişti drept un mecanism complex care cuprinde, în principal, cererea şi oferta, concurenţa, preţurile, şi altele, care reglementează economia, care acţionează asupra diviziunii muncii şi la schimbul de activităţi, după cum arată Fvon Hayek “iată apare pentru agenţii participanţi la schimb ca o ameninţare, ca o forţa arbitrară care le determină preţul şi implică venitul şi pe care ei caută să o influenţeze sau să o controleze’’. Situaţia lor economică şi nu numai aceasta depinde de piaţă şi în primul rând de ceea ce se petrece pe piaţă.
Piaţa financiară reprezintă ansamblul mijloacelor de comunicaţii care facilitează vânzarea-cumpărarea activelor financiare la preţuri formate în funcţie de cerere-oferta şi influenţa unor factori economici,financiari,monetari,tehnici şi psihologici.
Circuitul activelor financiare se desfaşoară între ofertanţii de fonduri şi beneficiarii acestora,tranzacţiile având loc pe piaţa financiară.”
“Activele de capital componente a activelor financiare nebancare cu corespondentul pe piaţa financiară din România în valori mobiliare fac obiectul pieţei de capital.”
Piaţa financiară este alcatuită din două componente având în vedere tipul activelor financiare care se negociază şi mecanismul prin care acestea sunt introduse în circuitul financiar,şi anume piaţa monetară şi piaţa de capital.
Piaţa capitalurilor este specializată în intermedierea de tranzacţii cu active financiare care au scadenţe pe termen mediu (1 -5 ani,acţiunile) şi lungi (peste 5 ani,obligaţiunile).
Prin intermediul ei sunt satisfacute nevoile de capital ale solicitanţilor cu disponibilităţi de capital ale ofertanţilor.”În general piaţa de capital măreşte posibilităţile financiare.”
Piaţa de capital componentă a pieţei financiare,prezintă două accepţiuni:
- piaţa de capital poate include piaţa financiară care este sinonimă cu piaţa valorilor mobiliare în conceptul francez;
- piaţa de capital sinonimă cu piaţa valorilor mobiliare este inclusă în piaţa financiară în conceptul american.
Piaţa de capital din România este abordată în conceptul american şi reprezintă locul sau ansamblul mijloacelor de comunicaţie care permite emisiunea şi negocierea valorilor mobiliare prin intermediari la un preţ reglementat,numit valoare nominală şi respectiv la un preţ de piaţă stabilit în funcţie de cerere-ofertă.
Piaţa de capital reprezintă ansamblul mijloacelor de comunicaţie prin care se permite emisiunea şi negocierea valorilor mobiliare de către intermediari,stabilite la un preţ unilateral care este numit valoare nominală şi în funcţie de cerere-ofertă.
Prin intermediul pieţei de capital se creează resurse pentru economia reală,iar instituţiile din acest sistem pot evalua cu un grad ridicat de sensibilitate,eficienţa alocării resurselor din economie.
Aşadar, piaţa de capital reprezintă o piaţă specializată unde se întalnesc şi se reglează în mod liber cererea şi oferta de active financiare pe termen mediu şi lung. Concret, este vorba despre o piaţă pe care se tranzacţionează în mod liber valori mobiliare (acţiuni, obligaţiuni), piaţă ce are drept rol principal mobilizarea capitalurilor persoanelor fizice/juridice care economisesc (cumpărătorii de acţiuni şi obligaţiuni) şi care urmăresc plasarea profitabilă a acestor capitaluri. Aceste fonduri sunt atrase de către emitenţii de acţiuni/obligaţiuni, ce sunt în cautare de capital în vederea finanţării unor proiecte de investiţii.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Piete de Capital.doc