Politici comerciale internaționale

Introducere

În pofida avantajelor sale evidente, liberalizarea schimburilor este un proces de lungă durată căruia i s-a opus o mare rezistenţă. Prin forţa lucrurilor, reformele nu pot avea acelaşi conţinut, nici să se desfăşoare în acelaşi ritm în toate ţările, dar există un singur lucru comun, faptul că ele trebuie să se sprijine pe o politică de schimb şi pe măsuri financiare adecvate. Pentru a trece de la un regim comercial foarte restrictiv la un regim de libertate a schimburilor, e posibil, în primul rind, de a înlocui restricţiile administrative prin taxe vamale sau prin alte măsuri care acţioneaza asupra preţurilor, înainte de a scădea nivelele de protecţie şi de a reduce discriminarea între produse. Cum se va vedea mai departe, diferitele soluţii posibile presupun că cel mai mare efort va fi făcut pentru a reduce discriminarea exporturilor şi pentru a le corecta pe cele mai pronunţate.

Moldova ca şi alte republici ale fostei Uniuni Sovietice, niciodata n-a participat în direct la tranzacţiile comerciale cu lumea exterioară, şi deci nici n-a putut influenţa efectuarea tranzacţiilor comerciale şi nici efectuarea plăţilor. În cadrul economiei Uniunii Sovietice economia moldovenească putea fi considerată o economie destul de deschisă. Republica îşi utiliza avantajele sale ca furnizor de producţie agricolă şi a mărfurilor industriei prelucrătoare a agriculturii, ea producea, de asemenea, marfuri de larg consum de lungă durată şi utilaj militar tehnologizat. Aproape toate resursele industriale neagricole (mai ales resursele energetice primare) şi majoritatea mărfurilor de larg consum se importau din alte republici ale URSS. Însă distribuirea mărfii produse în Moldova pentru consumul intern, exportul în alte republici sau peste hotarele Uniunii se efectua în Moscova în conformitate cu cerinţele planificării centralizate.

Obţinerea independenţei în 1991 s-a soldat cu dezorganizarea majora a sistemelor de comerţ şi de plată, şi ca consecintă Moldova s-a lipsit de acces la valuta forte. Destrămarea sistemului de plată şi comerţ, ca urmare a creşterii necontrolate a masei monetare şi a creşterii ritmurilor emisiei creditare în cadrul zonei de rublă, a cauzat izolarea Moldovei. Din 1990 pînă în 1993 PIB-ul s-a redus cu o jumatate, dar preturile s-au marit de 400 de ori.

Consecinţele primare a unei astfel de dezvoltări erau identice celor ce aveau loc pe întreg teritoriu al URSS. Moldova şi alte noi state independente introduceau bariere la export pentru asigurarea pieţelor interne cu mărfurile cele mai necesare. Măsurile date de control al exportului se utilizau în cadrul schemei generale a majorităţii acordurilor comerciale bilaterale şi în cadrul sistemului de achiziţionări de stat (comenzi de stat), efectuate în general de monopoliile comerciale de stat.

Masurile de control nu prea împiedicau livrările de import, dar exista un şir de cauze ce au avut ca rezultat o micşorare bruscă a volumului importurilor. Creşterea rapidă a preţurilor în cadrul URSS - ele tindeau spre nivelul celor mondiale - a mărit considerabil preţurile la principalele poziţii de import pentru Moldova, în particular purtătorii de energie (99% din cerinţele sale în energie Moldova le satisface pe seama importurilor din Rusia şi din alte ţări ale fostei URSS). În masură ce economia Rusiei simţea necesitatea micşorării cheltuielilor de stat şi stoparea creşterii masei monetare, Rusia a micşorat brusc finanţarea directă şi indirectă a deficitului decontărilor bilaterale cu alte noi state independente. În mod general, destrămarea sistemului de plăţi, insuficienţa acută a valutei forte şi rata de schimb existentă au dus la micşorarea volumului importului pe piaţa moldovenească.

Cu toate acestea, în 1993 politica de gospodarie sinestătătoare a ţării a suferit schimbări radicale. Pentru Moldova a devenit clar faptul că economia statului, cu o structură de producere orientată exclusiv spre comerţul exterior, nu poate fi schimbată doar bazîndu-se numai pe cererea si oferta pieţei interne mici. Devine clar faptul, că schimbarea bruscă a condiţiilor de comerţ, ca urmare a creşterii costului importului de energie şi a surselor de energie, şi reducerea volumului plăţilor gratis şi a subsidiilor ruseşti, probabil va avea un caracter permanent. În aşa mod, adaptarea la schimbarea condiţiilor externe a fost o sarcină primordială şi necesită stabilizarea macroeconomica, precum şi promovarea unei politici valutare şi financiare independente.

La sfîrşitul anului 1993 administraţia Moldovei a iniţiat un program de stabilizare macroeconomică şi de reforme structurale, sustinută de FMI si BIRD, care avea ca scop trecerea mai rapidă la economia de piată. Punctele cheie ale programului de stabilizare erau: politica financiar-creditară drastică, în particular introducerea restricţiilor dure în ce priveşte acordarea creditelor guvernului şi sistemului bancar; politica bugetară dură, ce presupune întărirea măsurilor spre satisfacerea veniturilor bugetare; lărgirea bazei fiscale; refuzul treptat de la subsedarea necesităţilor de consum; introducerea valutei noi (leu) cu rata de schimb flexibilă. În acelaşi timp s-a început realizarea programului de restructurare structurala, care presupunea o politica de schimb şi de preţ mai liberală, privaizarea în industrie şi agricultură, şi de asemenea înlocuirea subsedării generale a mărfurilor de consum prin compensaţii adresate straturilor sociale lezate.