Politici de Ocupare a Forței de Muncă

INTRODUCERE

Lucrarea de faţă tratează politicile şi programele elaborate în domeniul ocupării forţei de muncă în România, acestea urmărind creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă şi reducerea şomajului.

Ocuparea forţei de muncă se numără printre cele mai serioase probleme cu care se confruntă lumea de astăzi, nivelul, structura şi eficienţa ocupării reflectând performanţele macroeconomice şi capacitatea economiei de a valorifica resursele umane.

Preocupările pentru ocuparea forţei de muncă datează de foarte mult timp, însă din ultimele două secole au suscitat interesul a numeroşi economişti, cum ar fi A. Smith, David Ricardo, John Stuart Mill, J. M. Keynes care au abordat problematica ocupării depline. Acest concept poate fi definit ca starea de echilibru între cererea şi oferta de muncă, implicând ocuparea eficientă a resurselor de muncă în condiţiile existenţei ratei naturale a şomajului. Această abordare a fost însă abandonată la începutul deceniului VIII, dovedindu-se incompatibilă cu spiritul competitiv, concurenţial al economiei de piaţă.

Piaţa muncii din România a suferit transformări semnificative manifestate prin reducerea ratelor de activitate şi de ocupare pentru populaţia în vârstă de muncă, acestea având valori inferioare mediei Uniunii Europene. Evoluţia ratei şomajului cunoaşte o situaţie pozitivă, scăzând treptat începând cu anul 1999, însă şomajul de lungă durată a rămas aproape constant, prezentând chiar uşoare creşteri, fiind afectat în mod deosebit de capacitatea încă redusă a economiei de a genera un număr suficient de locuri de muncă.

Situaţia ocupării şi a şomajului din România subliniază necesitatea elaborării unor politici de ocupare a forţei de muncă care să consolideze capacitatea ţării noastre de a face faţă presiunilor competiţionale şi puternicelor pieţe din cadrul Uniunii Europene.

Astfel, primul capitol reprezintă o incursiune în domeniul politicilor de ocupare a forţei de muncă care sunt clasificate în politici (măsuri) pasive şi active de ocupare.

Măsurile pasive sunt un sprijin acordat sub forma ajutoarelor de şomaj urmărind să compenseze veniturile deficitare cauzate de acesta, în timp ce măsurile active presupun un ansamblu de metode cu ajutorul cărora se urmăreşte sporirea nivelului ocupării, combaterea şi prevenirea şomajului. Cu toate că măsurile pasive continuă să reprezinte cea mai mare parte din cheltuielile pentru piaţa muncii finanţate din fondul de şomaj, măsurile active sunt cele care sprijină pe deplin forţa de muncă contribuind la transformarea ei. Astfel, creşterea gradului de ocupare se va realiza prin mutarea accentului de la măsurile pasive la cele active, România investind în servicii pentru dezvoltarea capacităţii productive a populaţiei ocupate care să contribuie eficient la transformarea forţei de muncă cerută de nevoile viitoare ale pieţei muncii.

În capitolul al doilea sunt prezentate intervenţiile publice pe piaţa muncii din România clasificate conform medodologiei europene LMP (Labour Market Policy Methodology) elaborată de EUROSTAT. Sunt identificate 31 intervenţii publice grupate în trei categorii: servicii, măsuri şi suporturi financiare care vizează anumite grupuri de persoane cu dificultăţi pe piaţa muncii denumite grupuri ţintă.

Capitolul al treilea face obiectul de studiu al programelor elaborate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, fiind finanţate atât din surse proprii (din bugetul asigurărilor pentru şomaj), cât şi din fonduri externe. Aceste programe cuprind o serie de priorităţi şi direcţii de acţiune în vederea atragerii şi menţinerii pe piaţa muncii a grupurilor cu participare redusă: tinerii (grupa 15–24 ani), lucrătorii în vârstă (grupa 55–64 ani), persoanele rezidente în mediul rural, persoanele de etnie romă, persoanele cu handicap, promovând combaterea marginalizării sociale şi egalitatea de şanse.

Ultimul capitol studiază politicile de ocupare a forţei de muncă implementate la nivelul Regiunii Nord–Vest, regiune în care atât rata ocupării, cât şi rata şomajului înregistrează valori inferioare celor la nivel naţional. Analizând Regiunea Nord–Vest, din prisma ocupării resurselor de muncă, se poate constata că măsurile active de ocupare a forţei de muncă au avut un efect pozitiv, determinând reducerea ratei şomajului, în general, şi a ratei şomajului de lungă durată, în special. Ca urmare a implementării acestor politici, a crescut numărul persoanelor angajate prin măsuri active de ocupare.

O forţă de muncă înalt calificată, cu un nivel de educaţie ridicat, având capacitatea de a se adapta noilor tehnologii şi nevoilor în schimbare ale pieţelor, este esenţială pentru o economie dinamică şi competitivă. Aşadar, prin politicile de ocupare promovate, aliniate la politicile de ocupare a forţei de muncă din Uniunea Europeană, se urmăreşte obţinerea unei rate de participare cât mai ridicate pe piaţa muncii, ca fundament al unei economii bazate pe cunoaştere.

CAPITOLUL 1

MĂSURI DE OCUPARE A FORŢEI DE MUNCĂ ÎN ROMÂNIA

Politicile (măsurile) de ocupare reprezintă un ansamblu de măsuri elaborate de stat pentru a interveni pe piaţa muncii, în scopul stimulării creării de noi locuri de muncă, al ameliorării adaptării resurselor de muncă la nevoile economiei, al asigurării unei fluidităţi şi flexibilităţi eficiente pe piaţa muncii, diminuându-se astfel dezechilibrele, disfuncţionalităţile de pe piaţa muncii Politicile ocupării resurselor de muncă au ca obiectiv menţinerea şi creşterea gradului de ocupare a populaţiei active prin acţiuni directe sau indirecte menite să asigure locuri de muncă pentru tinerii care intră pe piaţa muncii, pentru şomeri sau alte persoane ce vor să se angajeze ca salariaţi. Politicile (măsurile) de ocupare a forţei de muncă sunt clasificate în măsuri pasive şi măsuri active.