Politicile Monetare și Fiscale și Impactul Lor asupra Echilibrului Balanței de Plăți

Capitolul 1 Balanţa de plăţi: concept, forme, structură

Conceptul de balanţă a fost lansat iniţial de mercantilişti in secolul al XVII-lea şi reprezenta acel concept teoretic care asigura relaţia între analiza economică la scară naţională şi schimburile cu strainătatea. În anul 1937, în Anglia, a fost introdusă noţiunea de „ marea balanţă”, care cuprindea pe lângă importuri şi exporturi, „încasările provenite din navluri, cheltuielile militare, veniturile din pescuit şi, chiar şi fondurile provenite de la cetăţenii catolici stabiliţi la Roma; aceasta nu trebuie însă confundată cu masa plăţilor reciproce, respectiv simpla balanţă de comerţ ”. Tot în 1937, Albert Aftalion, propunea o balanţă de conturi definită ca un tablou al creanţelor şi al datoriilor rezultate din schimbul de mărfuri şi de servicii din cursul anului luat ca bază de referinţă dar şi cele din trecut, care trebuiau înscrise în tabelul anului respectiv.

1.1 Conceptul de balanţă de plăţi şi formele sale

Odată cu intensificarea schimburilor economice internaţionale au apărut şi s-au dezvoltat o serie de instrumente de înregistrare sintetică a creanţelor de încasat şi a obligaţiilor de plată în valută. În vederea reflectării creanţelor şi datoriilor din raporturile cu străinătatea, ţările dispun de un „document întocmit de organele competente ale statului, care cuprinde înregistrarea sistematică a ansamblului încasărilor şi plăţilor determinate de tranzacţiile reale şi financiare dintr-o perioadă dată ale unei ţări cu restul lumii – balanţa de plăţi globală – sau cu o ţară”.

Poziţia unei economii naţionale, raporturile ei cu restul lumii este reflectată în două documente: balanţa de plăţi şi balanţa de creanţe şi angajamente externe, a căror cunoaştere este necesară în procesul elaborării politicii economice externe a oricărei guvernări într-o lume tot mai interdependentă.

Balanţa de plăţi este un document de sinteză a activităţii economico – financiare a unei ţări cu străinătatea, ce se întocmeşte de regulă anual şi care înregistrează fluxurile de resurse între economia unei ţări şi alte ţări, regiuni, mişcările de active şi angajamente externe rezultate din tranzacţiile economice şi transferurile fără contrapartidă.

Conform definiţiei de referinţă internaţională din „Balance of payment manual”, Ediţia a V-a, 1994, editat de Fondul Monetar Internaţional, balanţa de plăţi reprezintă „un tablou statistic sub formă contabilă, care înregistrează sistematic ansamblul fluxurilor reale, financiare şi monetare intervenite între rezidenţii unei economii şi restul lumii” , în cursul unei perioade de regulă un an. Sunt consideraţi rezidenţi agenţii economici naţionali sau străini, persoane fizice sau juridice, care trăiesc şi desfăşoară activităţi în mod obişnuit şi permanent în cadrul unei ţări, inclusiv filialele şi sucursalele companiilor străine. Din această categorie sunt excluse ambasadele, consulatele, instituţiile internaţionale şi reprezentanţii acestora. Diferenţierea dintre cele două categorii de agenţi economici are în vedere accepţiunea economică a rezidenţei: centrul principal de interese sau de activitate.

În accepţiunea F.M.I. asupra balanţei de plăţi rezultă două trăsături:

- balanţa de plăţi exprimă fluxurile diverse într-o economie şi restul lumii pe o perioadă determinată de timp de regula un an;

- balanţa de plăţi reflectă tranzacţiile de bunuri, servicii şi venituri care determină fluxurile de resurse în valută.

La baza elaborării balanţei de plăţi stă noţiunea de tranzacţie internaţională prin aceasta înţelegându-se schimbul de proprietate asupra bunurilor materiale şi/sau a drepturilor financiare, prestarea de servicii sau disponibilitatea de forţă de muncă sau de capital în relaţiile dintre rezidenţi şi nerezidenţi.

Balanţa de plăţi se referă doar la operaţiunile desfăşurate de rezidenţii ce acţionează în cadrul teritoriului economic. Teritoriul economic nu coincide întotdeauna cu teritoriul naţional, putând fi mai restrâns, excluzându-se din teritoriul economic enclavele sau teritoriile ce aparţin altor ţări sau instituţiilor internaţionale, sau mai extins.

Evaluarea tranzacţiilor se face la preţul pieţei, care este definit ca fiind suma de bani pe care un potenţial cumpărător o plăteşte pentru a achiziţiona bunuri şi servicii de la un potenţial vânzător, ambii parteneri fiind părţi independente care efectuează tranzacţia respectivă din interese pur comerciale. Momentul înregistrării acestor fluxuri în balanţă este stabilit în funcţie de momentul tranferului de proprietate între rezidenţi şi nerezidenţi.

Tranzacţiile economice pe care o ţară le are cu restul lumii se înregistrează sub forma a două mari categorii de fluxuri: fluxurile reale şi fluxurile financiare.

Fluxurile reale se concretizează în schimburile internaţionale de bunuri şi servicii. În balanţă aceste fluxuri sunt înregistrate valoric, diferenţa dintre exporturi şi importuri constituind balanţa comercială a unei ţări. Fluxurile de bunuri sunt reflectate şi contabilizate separat de comerţul cu servicii respectiv importurile şi exporturile de invizibile. În cadrul acestor servicii sunt incluse serviciile de transport, comunicaţii, asigurări, consultanţă, comerţul cu drepturi de autor.

Fluxurile reale reflectă interdependenţele dintre ţări în planurile economiei reale ca efect al adâncirii treptate a diviziunii mondiale a muncii şi al specializării agenţilor economici din diferite ţări.