Posibilități de Creștere a Competitivității Produselor și Serviciilor în Cadrul SC Lorben SRL Tecuci

Capitolul 1. Analiza nivelului competiţiei şi competitivităţii în România

Relansarea economică a României, noţiune îndelung dezbătută şi utilizată în diverse medii, este un deziderat, declarat sau nu, al multor categorii de specialişti din domeniul economic şi nu numai. Faptul că astăzi nu mai putem vorbi despre funcţionarea unei ramuri economice fără a ţine cont de puternicele interdependenţe între aceasta şi celelalte ramuri, ba mai mult, fără a ţine cont de realităţile economice din alte state sau zone geografice, face ca abordarea problematicii de restructurare, eficientizare sau creştere a competitivităţii să nu poată fi făcută decât global şi multidisciplinar.

Globalizarea pieţei produselor industriei construcţiilor de maşini, deşi aparent explozivă şi entropică, este, la o privire mai atentă, o acţiune îndelung organizată, după reguli clare, respectate de toţi cei care i-au înţeles necesitatea. Faptul că poziţia unei ţări pe o piaţă sau alta nu este dictată în primul rând de nivelul tehnico-economic al produselor sale, ci de afilierea la o grupare politico-geografică şi culturală este acceptat din ce în ce mai mult, iar divizarea acestei pieţe pe zone distincte ne arată că este vorba, de fapt, de o re-zonare a pieţelor clasice şi nu, aşa cum s-ar crede, cu o comasare. Existenţa complexelor comerciale geografice reglementează strict schimbul de mărfuri şi tehnologii, chiar dacă în documentele ultimului deceniu se vorbeşte din ce în ce mai des de «liberul schimb», noţiune înşelătoare şi interpretabilă.

Apreciem că, privită prin prisma raportului cost/calitate, competitivitatea este o caracteristică esenţială a oricărui produs sau serviciu ofertat, indiferent de provenienţa sa geografică. Numai că dacă discutăm despre măsuri serioase de relansare a producţiei româneşti de bunuri industriale, trebuie să avem în vedere condiţiile în care un produs românesc, având un anumit standard de calitate, intră în competiţie cu un alt produs similar, şi zonele în care acest produs are un regim favorabil. Desigur, nu suportă discuţie necesitatea integrării României în circuitul economic european şi mondial, afilierea la Uniunea Europeană. Considerăm însă necesar să gândim atent consecinţele care le va avea acest act, atât din punct de vedere economic, cât şi social, şi să încercăm să găsim un loc avantajos în cadrul acestei noi şi extinse diviziuni europene a muncii. Din acest motiv, acordăm o atenţie deosebită distribuţiei geografice a producţiei de maşini şi utilaje, premizelor fiecărei subramuri ale construcţiei de maşini, împărţirii pieţei mondiale în complexe geo-comerciale. Este greu de crezut că în viitorul apropiat vom vinde aeronave pe piaţa americană, dar trebuie avute în vedere situaţiile favorabile care pot apare şi competitivitatea anumitor produse româneşti care ar putea duce la o relansare a schimbului de mărfuri cu parteneri tradiţionali. Un aspect important tratat în cele ce urmează este cel legat de zonarea pieţei mondiale, din care rezultă că arondarea la un astfel de complex regional este esenţială pentru însăşi existenţa industriei româneşti. Cele mai mari şanse de integrare aparţin relaţiei cu Uniunea Europeană, dar trebuie avută în vedere şi dezvoltarea colaborării cu SUA, Rusia, China şi ţările asiatice. Studiile multor organisme internaţionale din ultimii ani fac referiri la ansamblurile regionale. Se folosesc în diferite studii internaţionale o serie de denumiri: regiuni, arii, spaţii teritoriale sau ansambluri regionale. Toate aceste entităţi au o serie de trăsături, cum ar fi coerenţa economico-culturală, instituţională, etc., având prioritar elementul socio-economic.

Uniunea Europeană un sistem instituţional care sprijină legăturile dintre ţări ale UE şi cele din est, care doresc să se integreze în această structură. În 1995 bugetul Uniunii Europene a fost în jur de o sută de miliarde de euro, adică 12,5% din PIB-ul European. Din acesta, 45% este alocat pentru agricultură, 32% pentru fondurile de sprijin în vederea reducerii inegalităţilor dintre ţările şi regiunile Europei.

Europa Centrală şi de Est formează un ansamblu eterogen, având ca trăsătură comună procesul de tranziţie economică. În general, aceste ţări îşi doresc să se integreze în structurile Europei Occidentale. Diferenţiate ca structură a bogăţiei şi nivel cultural aceste ţări au trecut la sistemul economiei de piaţă; cele mai multe au pornit pe calea unei democraţii de tip occidental. Condiţiile de relansare economică au demarat în mod inegal; atât ţările care au moştenit handicapuri structurale (dependenţă energetică, mari coloşi industriali de tip sovietic) cât şi cele care trebuie să depăşească conflicte etnice au mult de luptat pentru a căpăta o stabilitate şi creştere economică.

În contextul integrării europene trebuie avută în vedere politica industrială a acestui conglomerat, la care trebuie să ne raportăm cu propria politică industrială. Este însă necesar ca recomandările în acest sens să ţină seamă de realităţile româneşti, de tradiţia noastră industrială şi de starea prezentă şi să aibă în vedere punctele forte, premisele de succes.

Raportul în care se află competitivitatea unui stat, luată în sens larg, şi competitivitatea unei ramuri a economiei acelui stat nu este întotdeauna de tip parte/întreg, interdependenţa dintre cei doi indicatori fiind mult mai complexă şi influenţată de particularităţile politicii economice, de poziţia geo-strategică şi de resursele disponibile, mai ales de cea umană . Nu întâmplător, unii autori sugerează o relaţie de proporţionalitate între competitivitatea unei ţări şi productivitatea medie a muncii, indicator sintetic al calităţii resursei umane şi a organizării unei firme.

Competitivitatea unui stat influenţează semnificativ performanţele uneia sau alteia din ramurile economiei sale, sau ale activităţilor economice desfăşurate pe teritoriul său, deosebirea fiind din ce în ce mai mare ca urmare a fenomenului globalizării. Este din ce în ce mai greu de asociat o firmă de dimensiuni semnificative cu o anumită ţară, chiar dacă sediul său social sau acţionarul majoritar este rezident într-o locaţie bine stabilită. Extinderea companiilor transnaţionale pare să nu ţină cont de competitivitatea unei zone geografice, dar lucrurile nu stau de loc aşa. În ceea ce priveşte mediul extern, acesta a influenţat şi influenţează nivelul de competitivitate al industriei româneşti constructoare de maşini. România a încheiat Acordul european, care defineşte o asociere intre România, pe de o parte, şi Comunitatea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de alta parte, semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993 şi acţionează atât în scopul adoptării acquis-ului comunitar cât şi pentru creşterea competitivităţii industriei româneşti; aceasta pentru a asigura o economie de piaţă viabilă şi funcţională şi pentru a putea face faţă concurenţei şi presiunii forţelor pieţei unice a Uniunii Europene în momentul integrării.

România este un participant activ la procesele de integrare regională şi subregională în Europa, fiind membru CEFTA şi semnatar al unor acorduri de comerţ liber (cu Turcia, Republica Moldova, Israel, Lituania). De asemenea, sunt în curs de negociere şi alte acorduri de liber schimb cu alţi parteneri comerciali ai României. Ţara noastră este, de asemenea, membru originar al Organizaţiei Mondiale de Comerţ, calitate în care a aderat la toate acordurile şi înţelegerile negociate sub egida O.M.C, fiind astfel implicată în procesul de liberalizare a comerţului internaţional. În aceste condiţii economia românească, inclusiv industria, este tot mai mult conectată la realităţile şi practicile din economia mondială.

De altfel, ultima examinare a politicii comerciale a României în cadrul O.M.C. a avut loc în octombrie 1999 când s-a constatat, de către ţările membre, compatibilitatea acestei politici cu mecanismele internaţionale. Dezvoltarea economiei româneşti şi, implicit, a industriei este legată puternic în primul rând de piaţa Uniunii Europene, având în vedere că, în comerţul exterior, au fost realizate cu ţările membre ale Uniunii Europene, în anul 2007, schimburi de valori reprezentând 67,8% din totalul exporturilor (FOB) (în creştere cu 16,6% faţă de anul 2006) şi 57,3% din totalul importurilor (CIF) ale României (în creştere cu 20,7% faţă de anul 2006). Un alt element important de evidenţiat în activitatea de comerţ exterior este continuarea dezvoltării unor relaţii strânse şi cu alte pieţe din afara UE.