Pragmatică

ÎNTRODUCERE

Actualitatea temei.

Dimensiunea intersubiectivă a comunicării se află în centrul dezbaterilor științifice cu referire la problema extralingvisticului în raport cu funcționarea limbii. În acest sens, factorul subiectului enunțării se conturează cu o deosebită pregnanță, căci anume el permite valorificarea relațiilor logice, modale, ipotetice etc. între participanții la actul de vorbire.

Comunicarea este una din principalele preocupări, indiferent de domeniul de activitate pentru că, de cât de bine comunicăm depinde în mare măsura succesul nostru.

Vorbim cu prieteni, cu șefi, cu subalterni, cu adversari, cu persoane cunoscute sau necunoscute și pentru fiecare persoană în parte ne alcătuim un anumit tip de discurs care ține în primul rând seama de relația dintre locutori, de gradul de apropiere dintre cei doi, reflectat în statutul lor socio-profesional.

Gramatica ne oferă puține posibilități de comunicare: pronume de politețe, apelative specifice, forme verbale. Este momentul în care intervine pragmatica, știința care vede dincolo de text, care citește intenții ascunse în spatele cuvintelor, pentru că aproape fiecare mesaj rostit este dublat de un mesaj interior, intențional, nerostit, dar care poate fi transmis interlocutorului. Limba vorbită, care reprezintă domeniul de lucru al pragmaticii, oferă nenumărate astfel de situații.

Prezentul studiu pune în discuție rolul părților de vorbire în pragmatică, mai multe aspecte de utilizare a lor în exprimare. Perspectiva abordării problematicii în

cauză este subordonată domeniului epistemic actual, dezvăluind latura subiectivă a părților de vorbire. Alegerea temei investigației noastre este determinată de interesul

sporit pentru studiile de lingvistică interacțională, în speță, ale lingviștilor E. Benveniste și C. Kerbrat-Orecchioni, autori ai unor teorii aparte, anticipate, la rândul lor, de o serie de lucrări ale unor reprezentanți ai diferitelor școli lingvistice - J. Searle, M. Bahtin, J. Austin, I. Iordan ș.a. - care au readus subiectul vorbitor în prim plan, deplasând astfel accentul de la demersul structural al comunicării spre cel antropocentric.

Descrierea situației în domeniul de cercetare. Examinând valorilile pragmastilistice ale părților de vorbire, am constatat că această noțiune este cunoscută în lingvistica modernă. Pe de altă parte, în pofida faptului că se dă din ce în ce o importanță tot mai mare pragmaticii, rămâne foarte puțin studiată problema părților de vorbire în pragmastilistică.. Este evident că interpretarea noțiunii de pragmastilistică trebuie întemeiată pe funcționarea unor domenii complementare: logica, psiholingvistica, psihologia cognitivă, comunicarea și, desigur, lingvistica. Mai mult chiar, structurile semnalate trebuie studiate la nivel pragmalingvistic și pragmasemantic, în interdependență cu parametri extraglotici (mimica, gestul, condițiile spațio-temporale concrete etc.).

Identificarea problemelor cercetate. Pornind de la premisa că pragmastilistica a) este produsă în procesul comunicării, b) depinde de modul de utilizare a anumitor părți de vorbire c) este bazată pe structurile afective, cognitive și acționale exteriorizate de locutori, d) este determinată nemijlocit de imaginarul lingvistic al subiectului vorbitor, presupunem că studierea valorilor pragmastilistice și discursive ale părților de vorbire necesită o abordare pluriaspectuală, pe planul limbii, și, în special, pe cel al discursului, dintr-o perspectivă antropocentrică, racordată la realitatea extralinguală.

Scopul lucrării rezidă în descrierea modului de utilizare și de funcționare a diferitelor părți de vorbire în pragmatică, precum și influiența lor asupra pragmastilisticii. Complexitatea problemelor privind intensitatea unei calități, acțiuni sau stări solicită următoarele obiective investigaționale:

1.a aborda perspectivele logico-conceptuale și pragmatico-comunicative ale părților de vorbire în corelație cu realizările științifice de ultimă oră;

2. a analiza și a sintetiza orientările și tendințele de investigare a părților de vorbire în cadrul pragmastilisticii în comparație cu stilistica funcțională;

3. a elucida esența comunicativă, enunțiativă, intersubiectivă a părților de vorbire în cadrul pragmastilisticii.