Predarea istoriei în clasele primare

Argument

Descoperirea tainelor istoriei de către copii reprezintă o îndatorire extrem de importantă a oricărui dascăl pentru că astfel elevii ajung să cunoască “sufletul” poporului român și să îi cunoască tainele cele mai ascunse. Prin istorie, elevii intră în relație cu generațiile anterioare și cu tezaurul lăsat moștenire de acestea. Școala este foarte importantă pentru a înțelege umanitatea și bagajul de istorii și tradiții al acesteia. Astfel, Spiru Haret, afirma cu multă îndreptățire: “Școala primară are chemarea, are datoria de a forma conștiința națională a poporului, de a-l face să-și cunoască trecutul, pentru a-i înțelege rolul său în prezent și chemarea sa în viitor”.

Lumea contemporană este plină de provocări din ce în ce mai mari și mai diverse: globalizare, conflicte, foamete, elemente pe care inclusiv elevii din clasele primare trebuie să le cunoască, mai ales că învățământul românesc este raliat de cerințele europene și mondiale în domeniu.

Aceste tendințe se pot surprinde, înainte de toate, în curriculum-ul de istorie pentru clasa a IV-a, care a început să fie aplicat din anul școlar 2006/2007 și este încă în vigoare.

Predarea/învățarea istoriei în clasele primare urmărește “familiarizarea elevilor cu teme referitoare la trecutul mai apropiat sau mai îndepărtat al localității natale, al României și al Europei, utilizând mijloace adecvate vârstei acestora”. Conținuturile sunt organizate în jurul unor domenii relevante pentru elev și reprezentative din perspectiva științei și a cerințelor societății contemporane. Aceste domenii, prezente pe toată durata studierii istoriei în învățământul preuniversitar sunt: Popoare și spații istorice; Oamenii, societatea și lumea ideilor; Statul și politica; Religia și viața religioasă; Relațiile internaționale.

Astfel, prin conținuturile recomandate, programa îndeamnă spre o abordare diversă, cu luarea în considerare a remarcabilei diversități culturale existente atât în România, cât și în Europa. Aici, copiii învață și despre Simbolurile Uniunii Europene (drapel, imn, ziua Europei), așa cum aminteam și mai sus.

Din punct de vedere didactic, „programa de istorie pune acumularea de informație istorică într-un plan secund, acordând prioritate formării și dezvoltării unor competențe funcționale exprimate prin obiectivele de referință specifice clasei a IV-a”.

Elevii trebuie să fie capabili să problematizeze, să emită judecați de valoare, să provoace gândirea elevilor în a interconecta faptele istorice prin acumulare de competențe cum ar fi gândirea critică și argumentată, exprimarea propriei opinii, rezolvarea de probleme. “Toate aceste evoluții din viața politică și socială și noile abordări din științele educației impun reconsiderarea modului în care cadrele didactice de specialitate proiectează și evaluează activitatea de învățare, modalitatea în care aceștia se raportează la proprii elevi.”

Istoria este pilonul unui popor pe care se clădesc evoluțiile viitoare. Din păcate în ultimul timp, interesul elevilor pentru această disciplină a scăzut și în contextul vieții sociale care pun acum accent pe potența financiară și distracții, decât pe cunoașterea valorilor istorice. De aceea, dascălii trebuie să fie capabili să trezească din nou în elevi dorința de a înțelege fapte istorice și de a-și crea o cultură care să îi ajute în viața socială și profesie, mai târziu.

Această dorință a elevilor, poate fi redescoperită numai prin motivație, un comportament care „activează, direcționează și menține comportamentul uman”. Deci, pentru a învața, un copil trebuie să fie motivat pentru a dori să acumuleze cunoștințe și să își descopere competențe. Așa că în primul rând, dascălii trebuie să răspundă elevilor la întrebarea “De ce trebuie să învăț”. Cel mai adecvat răspuns ar fi “pentru că așa vei înțelege lumea mai bine”, pentru că momentan elevii nu pricep ce este o carieră și nu au noțiuni clare despre viitorul lor. Este vorba despre ce se întâmplă acum, nu în viitor. Din păcate nu toți oamenii au nativ motivația de autorealizare sau unii o au mai puțin decât ceilalți, de aceea aceștia trebuie stimulați de părinți și profesori. Un exemplu ar fi acordarea unui premiu dacă ia note mai bune decât un apropiat, dar aceste premii nu funcționează la infinit, de aceea sunt necesare acțiuni mai interesante pentru a menține interesul elevilor, cum ar fi tipul de premiu acordat, ex: o ieșire la cinema sau cu prietenii în cazul unui elev mai mare. Elevii trebuie motivați până ating nivelul de optim, după care motivația începe să scadă. Ausubel consideră că există trei componente ale procesului de motivație în cadrul școlii: prima componentă se referă la trebuința de a stăpâni cunoștințele și a da naștere la impulsul cognitiv. A doua componentă se referă la afirmarea puternică a eului deoarece realizările conduc la sentimente de acceptabilitate și de respect de sine. A treia componentă se bazează pe nevoia de afiliere.