CAPITOLUL I Istoricul şi rolul instituţiei şefului de stat.1 1.1 Consideraţii generale.1 1.2 Formele şefului de stat în epoca preiluministă.4 1.3 Iluminiştii şi doctrina modernă.6 1.4 Reflectarea constituţională a instituţiei şefului de stat.8 1.5 Istoricul constituţiilor româneşti.11 CAPITOLUL II Alegerea Preşedintelui României.24 1. Condiţiile desfăşurării alegerilor prezidenţiale.24 1.1 Natura sistemului electoral.24 1.2 Condiţiile de eligibilitate.27 1.3 Prezentarea candidaturii.31 1.4 Desfăşurarea operaţiunilor de votare.33 1.5 Stabilirea rezultatelor alegerilor.34 2. Mandatul prezidenţial.35 2.1 Durata mandatului.35 2.2 Prelungirea mandatului.37 2.3 Vacanţa şi interimatul funcţiei prezidenţiale.38 3. Incompatibilităţile funcţiei de preşedinte al României.41 CAPITOLUL III Atribuţii.44 1. Clasificare.44 2. Atribuţiile Preşedintelui în raporturile cu Parlamentul.48 2.1 Adresarea de mesaje.48 2.2 Convocarea şi dizolvarea Parlamentului.52 2.3 Promulgarea legii.56 3. Atribuţiile Preşedintelui în raporturile sale cu justiţia şi alte autorităţi jurisdicţionale.59 3.1 Numirea judecătorilor.59 3.2 Acordarea graţierii individuale.60 3.3 Numirea membrilor altor organe jurisdicţionale.60 4. Atribuţiile Preşedintelui ca şef al executivului.61 4.1 Atribuţiile în raport cu Guvernul şi alte autorităţi ale administraţiei publice.61 A. Desemnarea candidatului pentru funcţia de Prim-ministru.62 B. Numirea Guvernului pe baza votului de încredere acordat de Parlament.63 C. Revocarea şi numirea unor membrii ai Guvernului.63 1. Numirea Primului-ministru.63 2. Numirea şi revocarea altor membrii ai Guvernului.65 D. Consultarea Guvernului.66 E. Participarea la şedinţele Guvernului.67 4.2 Sfera atribuţiilor în cazuri excepţionale.71 5.Atribuţiile Preşedintelui în domeniul politicii externe.72 6.Atribuţiile Preşedintelui în raporturile cu poporul.76 CAPITOLUL IV Actele Preşedintelui României.80 1. Delimitarea sferei.80 2. Regimul şi natura decretelor prezidenţiale.82 CAPITOLUL V Răspunderea Preşedintelui României.84 1. Istoric.84 2. Regimul răspunderii politice a Preşedintelui.91 3. Regimul răspunderii penale a Preşedintelui.95 CAPITOLUL VI Serviciile din subordinea Preşedintelui României-Administraţia Prezidenţială.100 CAPITOLUL VII Concluzii.104
CAPITOLUL I ISTORICUL ŞI ROLUL INSTITUŢIEI ŞEFULUI STATULUI Secţiunea 1 Aprecieri introductive 1.1 Consideraţii generale Instituţia şefului statului îşi are obârşia în chiar istoria lumii, a sistemelor statale. Dintotdeauna colectivitîţile uman organizate au avut un şef, recunoscut sau imps, în contextual împrejurărilor istorice, instituţie ce a cunoscut o evidentă evoluţie în ceea ce priveşte formele, structurile, împuternicirile, protocoalele . Colectivităţile umane, aflate la debutul constituirii lor sociale (civile), au trecut în mod efectiv sub conducerea unui individ, de regulă membru al acelei societăţi, care exercita - în urma desemnării sale - asupra întregii comunităţi cele mai importante prerogative de putere publică reunite în persoana sa. Mai târziu - cu toată diversificarea numărului şi categoriilor de autorităţi publice(legislative, executive şi judecătoreşti) şi indiferent de modul acestora de constituire (alese sau numite), de durata funcţionării lor (permanente sau temporare), de nivelul teritorial al acţiunii lor (naţionale sau centrale, teritoriale sau locale) - s-a simţit nevoia de a se da o expresie unitară si continuă îndeplinirii la cel mai înalt nivel reprezentativ a funcţiei supreme de exercitare a puterii publice de către un singur om personificat de şeful statului. Acesta îndeplineşte o funcţie publică de primă importanţă în stat, în care sens ea este fie o putere dinstinctă, fie alăturată sau contopită altora existente, indiferent de forma unipersonală sau colegială în care se exercită sau de durata permanentă ori temporară a acesteia. Instituţia şefului statului a apărut odată cu statul şi a cunoscut o evoluţie continuă în ceea ce priveşte forma, structura şi atribuţiile sale. Această instituţie are fie o organizare uni-personală, caz în care persoana care ocupă această funcţie se numeşte rege, principe, emir, împărat, preşedinte etc., fie o organizare colegială, caz în care organul care îndeplineşte acest rol se numeşte prezidiu, consiliu de stat, consiliu prezidenţial . În dreptul public modern, ideea şefului de stat este legată de forma de guvernământ, concept prin care, de regulă, s-a răspuns la întrebarea cine exercită puterea în stat: o singură persoană (monocraţia), un grup de persoane (oligarhia) sau poporul în mod direct (democraţia)? Forma de guvernământ a unui stat este caracterizată de modul de constituire a funcţiei supreme, în care sens cea mai generală clasificare face distincţie între monarhii şi republică, distincţie ce reflectă însuşi felul desemnării şefului statului. După forma de guvernământ, statele se clasifică de regulă în două categorii: monarhii, în care şeful statului este desemnat pe baze ereditare sau pe viaţă, şi republici, în care şeful statului, numit cel mai adesea, preşedinte, este ales pe o perioadă determinată, fie de popor, prin vot direct sau indirect (republici prezidenţiale sau republici semi-prezidenţiale), fie de Parlament (republici parlamentare). Monarhia reprezintă forma de guvernământ în care funcţia supremă este deţinută de o persoană care o exercită pe viaţă, indiferent că o dobandeşte prin alegere (electiv) sau prin moştenire (ereditar), în timp ce republica, dimpotrivă, se caracterizează prin exerciţiul aceleiaşi funcţii de către o autoritate aleasă pe timp limitat. În decursul istoriei, şeful statului, în special monarhul, a concentrat multiple prerogative de putere în persoana sa - legislative, executive şi chiar judecătoreşti - pentru ca în sistemele moderne şi, mai ales, în cele contemporane de organizare statală să se producă o delimitare tot mai riguroasă a atribuţiilor sale faţă de celelalte autorităţi, respectiv faţă de legislativ (reprezentativ ca mod de formare, alcătuire şi mod de exercitare a legii), de executiv (chemat a realiza voinţa legiuitorului) şi de judiciar (menit a sancţiona încălcarea legii). După sfera şi deplinătatea prerogativelor de putere publică revenite funcţiei supreme în organizarea etatică, corelate cu raportul dintre sistemele de autorităţi, monarhiile pot fi parlamentare sau neparlamentare , iar republicile pot fi prezidenţiale sau parlamentare. Republicile pot fi: a) prezidenţiale, cum este de pildă SUA, system în care pteşedintele este şi şeful executivului, dispune de largi prerogative şi este ales direct de popor ; b) parlamentare, în care preşedintele este ales de parlament, poate fi destituit de parlament şi exercită un număr limitat de atribuţii, principalele competenţe politice fiind concentrate în mâinile prim-ministrului (cum este, de exemplu, în Germania sau Italia) c) semiprezidenţiale, reprezentând o formă intermediară între aceste douî variante, inspirată din modelul francez. In acest sistem preşedintele este ales direct de popor, nefiind şef al executivului, ci exercitând o funcţie de mediere între puterile statului. În sistemul semiprezidenţial, preşedintele poate fi demis în nurma unei proceduri relativ complicate, implicând ca o primă etapă ulterioară organizarea unui referendum, după care hotărârea de demitere rămâne definitivă. În acest sistem preşedintele are totuşi posibilitatea de a dizolva parlamentul, dacă acesta nu a putut, într-un anumit termen, să acorde votul de încredere pentru constituirea guvernului. d) Există şi o singură republică, Elveţia, care a adoptat sistemul directorial de guvernare. Acolo există un executiv colegial, care nu poate fi revocat de parlament şi nici nu poate să dizolve parlamentul, a cărui preşedinţie este asigurată prin rotaţie.
1. Ion Alexandru - „Administraţia publică”, ed. 2004; 2. Gheorghe Boboş, Teoria generală a statului şi dreptului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983 3. Constanţa Călinoiu, Victor Duculescu – Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2005, 4. Jacques Chevallier, Etat de droit, în Dictionaire encyclopedique et de sociologie du droit, Deuxieme edition, LGDJ, 1993 5. Laurent Cohen-Tanugi, La metamorphose de la democratie, Edition ,,Odille Jacob’’, 1989 6. I. Ceterchi, I. Demeter, Gh. Boboş, M. Luburici, D. Mazilu, C. Zotta, Teoria generală a statului şi dreptului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1967 7. Tudor Drăganu - „Drept constituţional şi instituţii politice”, vol. II, edit. Lumina Lex, ed. 1998 7. Tudor Drăganu, Introducere în teoria şi practica statului de drept, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1992 8. Ion Deleanu, Drept constituţional şi instituţii politice, tratat, vol. I, Editura Europa Nova, Bucureşti, 1996 9. Emil Focşeneanu - „Istoria constituţională a României (1859-1991)”, edit. Humanitas, ed. 1998 10. Antonie Iorgovan - „Tratat de drept administrativ”, vol.I, II, ed. 1996 Antonie Iorgovan – Tratat de Drept administrativ, Editura All Beck, Bucureşti, 2005 11. R. Laun – La democratie, Essai sociologique, juridique et de politique morale, Paris, 1933 12.Petru Miculescu, Statul de drept, Editura LUMINALEX, Bucureşti, 1998 13. I. Muraru - „Drept constituţional şi instituţii politice”, vol. II, Edit. Actami, Bucureşti 1995 I. Muraru, S. Tănăsescu – Drept constituţional şi instituţii politice, ediţia a X-a revăzută şi completată, Editura Lumina Lex Bucureşti, 2002 14. M. Preda - „Curs de drept administrativ”, partea specială, Casa Editorială „Calistrat Hogaş”, 1998; 15. V. Prisăcaru - „Tratat de drept administrativ român”, Bucureşti, ed. 2005; 16. I. Rusu - „Drept constituţional şi instituţii politice”, Academia de Poliţie Al. I. Cuza, Bucureşti 1995 17 I. Rusu - „Preşedintele României”, edit. Lumina Lex, ed. 1996 18. I. Santai - „Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei” vol. II, edit. Risoprint, Cluj-Napoca, ed. 2007; 19. I. Teodoroiu - „Drept constituţional şi instituţii politice contemporane”, vol. II, Edit. Sylvi, Bucureşti 2002 20. Daiana Maura Vesmaş – Drept administrativ. Teoria generală. Organizarea administraţiei publice, Editura Universităţii ,,Lucian Blaga”Sibiu, 2007; 21. I. Vida - „Puterea executivă şi administraţia publică”, ed. 1994 22. Genoveva Vrabie, Marius Bălan – Organizarea politico-etatică a României, Institutul European, Iaşi, 2004 23. Constituţia României 24. Constituţia României (adnotată şi comentată), edit. Lumina Lex, ed. 1997, 2004
Plătește în siguranță cu cardul și beneficiezi de garanția 200% din partea Diploma.ro.
Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi datele tale și plătești.
