Probleme actuale privind oferta turistică a stațiunilor de litoral Mamaia și Halkidiki

INTRODUCERE

La sfârşitul secolului XX şi începutul celui de-al treilea mileniu, industria turismului şi a călătoriilor reprezintă, pe plan mondial, cel mai dinamic sector de activitate şi, în acelaşi timp, cel mai important generator de locuri de muncă. În perspectiva secolului XXI este acceptată ideea că economia mondială va fi dirijată de trei supraindustrii ale serviciilor: tehnologia informaţiilor, telecomunicaţiile şi industria turismului şi a călătoriilor.

Sectorul turistic reprezintă o sursă principală de redresare a economiilor naţionale a tuturor ţărilor care dispun de resurse turistice importante. Produsul turistic este solicitat permanent în fiecare an, sezon sau chiar zilnic, de un segment tot mai mare de populaţie din toate zonele globului, indiferent de existenţa unor situaţii conjuncturale care se manifestă pe plan local sau regional.

Turismul are un impact puternic asupra economiei naţionale, având un efect multiplicator. Astfel, orice unitate monetară intrată în economia ţării, a unei regiuni, a unei staţiuni de destinaţie turistică, stimulează economia şi nu o singură dată, ci în reprize separate.

Potenţialul turistic remarcabil al României este dat atât de resursele naturale (varietatea reliefului, climă, floră, faună, hidrografie), cât şi de resursele antropice (vestigii arheologice, monumente istorice şi arhitectonice, muzee, case memoriale).

O parte importantă a ofertei turistice o constituie resursele turistice antropice. Vestigiile arheologice sunt legate de formarea şi continuitatea poporului român, vechile cetăţi de pe litoralul Pontului Euxin, ruinele de la Orăştie. Monumentele istorice şi arhitectonice au valori deosebite pe plan mondial: mânăstirile şi bisericile din Bucovina (Moldoviţa, Voroneţ, Putna), cu fresce exterioare, bisericile din lemn din Maramureş, cetăţile şi castelele din Transilvania, monumentele din oraşele foste capitale ale Ţărilor Româneşti. La toate acestea se adaugă elementele de folclor, satele turistice (cu specific etnofolcloric, cultural-istoric, peisagistic), muzeele şi casele memoriale care sporesc atractivitatea zonei.

Potenţialul natural şi caracterul carpato-danubiano-pontic al ţării determină varietatea formelor de turism care se pot practica: turismul de litoral, turismul în Delta Dunării, turism montan, turism balnear, etc.

Deşi activitatea turistică din această zonă se caracterizează printr-o sezonalitate puternică, turismul de litoral este considerat cea mai importantă formă de turism din România. Litoralul oferă, pe lângă resursele naturale: plaja, apele mării şi resurse balneare (ape termominerale, nămoluri sapropelice). Pe litoralul românesc al Mării Negre (244 km) sunt amenajate 12 staţiuni turistice (Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Eforie Sud, Techirghiol, Costineşti, Neptun, Olimp, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn), cu o capacitate de cazare de 126.900 locuri, reprezentând 43,3 % din spaţiile de cazare, locuri situate în peste 260 hoteluri de diferite categorii.

Resursele naturale bogate ale României oferă multe oportunităţi pentru o puternică dezvoltare a turismului. Până acum acest sector a urmărit o strategie a concurenţei prin preţuri mici pentru turişti cu posibilităţi financiare modeste şi suferă de o lipsă de calitate şi strategie care ar putea să-i crească competitivitatea faţă de alte ţări din regiune.

O piaţă europeană deschisă va pune mari probleme firmelor româneşti din punctul de vedere al flexibilităţii, al calităţii, al preţurilor, al distribuţiei şi al promovării.

Pe lângă decor, istorie, insule frumoase, soare strălucitor şi mare albastră, Grecia are de oferit şi un confort modern în toate colţurile ei. De aceea a devenit acum una dintre cele mai preferate ţări din Europa şi din Orientul Mijlociu pentru petrecerea vacanţelor. Aproape toate hotelurile sunt noi şi dotate cu toate amenajările moderne. Magia Greciei are efect asupra fiecărui turist din clipa în care păşeşte pe pământul ei.

HALKIDIKI este peninsula aflată în nordul Greciei, compusă din trei braţe de pamant – Kassandra, Sithonia, Muntele Athos – aruncate în Marea Egee asemeni tridentului lui Poseidon. Halkidiki este un loc fascinant, plin de contraste: 500 km de litoral cu plaje de nisip alături de mici golfuri sculptate în stâncă, păduri de pini oglindite în mare, un paradis natural situat la mică distanţă de Salonic.

Staţiunea Mamaia este cea mai renumită staţiune de pe Litoralul Românesc. Situată la N de Constanţa între Marea Neagră şi Lacul Siutghiol este staţiunea de pe litoral cu cea mai mare capacitate de cazare, aproximativ 31 000 de locuri. Staţiunea Mamaia a fost inaugurată în 1906 şi a devenit în scurt timp cea mai importantă destinaţie turistică pentru turiştii din România. Mamaia este unică prin lăţimea foarte mare a plajei (peste 100 m) şi lungimea de peste 8 km. Calitatea înaltă a nisipului asigură condiţii foarte bune pentru efectuarea curelor helio-marine (băile de soare şi de mare). Poate rivaliza cu celebrele plaje de la Cannes sau Saint Tropez fiind acoperită cu un nisip deosebit de fin sau chiar cu faimoasa plaja sud-americană Copacabana.

Lucrarea de faţă îşi propune să sublinieze deficienţele turismului litoral românesc, printr-o comparaţie cu turismul grecesc. Însă pentru a putea prezenta această paralelă între staţiunea Mamaia din România şi staţiunea Halkidiki din Grecia, trebuie mai întâi să dăm o definiţie a turismului şi să prezentăm a componentelor sale.

CAPITOLUL 1.

ELEMENTE INTRODUCTIVE PRIVIND TURISMUL DE LITORAL

În condiţiile respectării şi promovării principiilor de dezvoltare durabilă, turismul constituie un mijloc de protejare, conservare şi valorificare a potenţialului istoric, cultural şi folcloric al unei ţări.

1.1. Definiţie şi concepte, forme ale turismului de litoral

Ca o definiţie a turismului, unanim acceptată, putem spune că acesta reprezintă „ansamblul relaţiilor şi fenomenelor care rezultă din deplasarea şi sejurul persoanelor în afara domiciliului lor atâta timp cât sejurul şi deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire permanentă şi activitate lucrativă oarecare” sau o altă definiţie, ar fi următoarea:

Turismul este un domeniu de activitate cu un profil complex, reunind un ansamblu de servicii şi bunuri proprii mai multor sectoare de activitate, fiind punctul de interferenţă a acestora. Turismul asigură legătura între prestatori şi turişti prin vânzarea serviciilor de către prestatori către turişti.

Serviciile turistice pot fi considerate subproduse turistice şi pot fi grupate după importanţa lor în realizarea produsului turistic, fiind structurate pe trei categorii: principale, secundare şi auxiliare.

Sectorul turistic reprezintă o sursă principală de redresare a economiilor naţionale a tuturor ţărilor care dispun de resurse turistice antropice şi naturale importante.

Industria turismului reprezintă, pe plan mondial, cel mai dinamic sector de activitate şi, totodată, cel mai important generator de locuri de muncă. Turismul apare ca un fenomen economico-social specific civilizaţiei moderne, puternic ancorat în viaţa societăţii şi ca atare influenţat de evoluţia ei.

Este considerat turist străin orice persoană care se deplasează pe o durată de cel puţin 24 de ore într-o altă ţară diferită în cea în care se află domiciliul său obişnuit, pentru propria plăcere sau pentru alte motive (familiale, de sănătate, în interes de afaceri, pentru a participa la diferite manifestări internaţionale sau misiuni de orice natură etc.) .

De-a lungul anilor, experţii în turism au formulat mai multe definiţii pentru termenul de turism.

Astfel, McIntosh şi Goeldner au introdus noţiunea conform căreia turismul este o activitate interactivă, susţinând că „turismul poate fi definit ca fiind suma fenomenelor şi relaţiilor rezultată din interacţiunea turiştilor cu prestatori”.

Expertul în turism Dann G.M.S. susţine că „turismul nu este doar un proces interactiv între oameni, dar şi un mijloc de a promova pacea în lume”.