Probleme Fundamentale ale Ocrotirii Mediului în Epoca Contemporană

Introducere

Noţiunea de mediu înconjurător este una dintre noţiunile fundamentale care stau la baza ecologiei (din grecescul aeikos=loc de trai, adăpost şi logos= ştiinţă) ca ştiinţă, ea poate suferi modificări în raport cu necesitatea punerii în valoare sau ocrotirii elementelor sale componente, de reglementare juridică. Mediul reprezintă totalitatea condiţiilor energetice, fizice, chimice şi biologice care înconjoară o fiinţă sau grupurile de fiinţe şi cu care acestea se gasesc în relaţii permanente de schimb. Directiva Consiliului Comunităţii Europene din 27 iunie 1967 defineşte mediul prin ,, apa, aerul, solul şi relaţiile dintre ele, precum şi relaţiile dintre acestea şi organismele vii”.

Raportarea la condiţiile naturale primare de subzistenţă a produs reguli obligatorii minime, care mai apoi s-au transpus în cadrul existenţei sociale. Aceste norme primordiale de predrept, legate atât de natural au constituit certificatul de naştere al dreptului care a apărut ca drept al mediului al raporturilor dintre om şi natură, condiţia naturală fiind esenţială. Apariţia şi afirmarea presantă a problemelor ecologice în a doua jumătate a secolului XX-lea au necesitat implicarea reglementărilor juridice pentru diminuarea efectelor permanentei degradări a mediului înconjurător

Poluarea îndelungată a mediului natural a determinat acumularea problemelor ecologice contemporane, exprimabile printr-o discordanţă accentuată între mediul creat de om si cel natural, cu perspective reale de deteriorare a condiţiilor de viaţă ale omului planetar si ale dezvoltării civilizaţiei viitorului

Omul nu şi-a pus mult timp problema de a proceda raţional, în condiţii normale de echilibru şi dezvoltare a vieţii sesizând târziu că este creaţia şi creatorul mediului său înconjurător care îi asigură existenţa biologică şi totodată, cea intelectuală. Exploatarea iraţională a resurselor regenerabile (păduri, floră, faună etc.)şi a celor neregenerabile (bogăţii minerale ale subsolului)a accentuat efectul nociv al acţiunilor omului asupra naturii.

Folosindu-se pe scară largă ştiinţa şi tehnologia în scopul dezvoltării industriale, s-a ignorat

necesitatea păstrării unui echilibru între satisfacerea nevoilor materiale proprii şi continuă creştere şi protecţia tuturor factorilor mediului înconjurător. Ruperea de către om a echilibrelor naturale este o caracteristică a celei de a doua jumătăţi a secolului XX, deşi fenomene izolate au apărut cu mult înainte. Revoluţia tehnico-ştiinţifică contemporană care se desfăşoară într-un ritm din ce în ce mai accelerat, în toate ţările lumii a pus în faţa omenirii mai multe probleme determinate de situaţiile previzibile ale ultimului deceniu al secolului XX şi începutul mileniului trei o populaţie de peste 6 miliarde de oameni; dorinţa firească a tuturor oamenilor de a atinge un nivel de viaţă cât mai ridicat ; necesitatea creşterii producţiei agricole vegetale şi animale pentru a asigura hrana tuturor oamenilor; necesitatea cresterii producţiei de materii prime, de combustibil si energie.

Din aceste cauze, pretutindeni în lume, din ce în ce mai insistent, se impun acţiuni în sprijinul protecţiei mediului îconjurător, aceasta fiind una dintre preocupările contemporane prioritare.

Globalizarea sau mondializarea reprezintă un proces de integrare la nivel planetar, cu patru dimensiuni: economică (comerţ, investiţii şi fluxuri de capital), informaţională , politică şi culturală. Ea contribuie la accelerarea creşterii economice prin angajarea unor schimbări structurale la nivel industrial, ce antrenează modificarea gradului de utilizare a resurselor naturale şi a nivelului de poluare.

Globalizarea difuzează capitalurile şi tehnologiile pe largi arii geografice, cu efecte directe asupra mediului. Prin aceasta, contribuie la întărirea companiilor multinaţionale dar şi marginalizarea unor economii şi populaţii, cu antrenarea sărăciei prin epuizarea resurselor naturale. Acest proces impune noi standarde ecologice pentru produse, ce conduc la creşterea competitivităţii lor şi la efecte benefice pentru mediu.

Fenomenele ce afectează calitatea mediului au dobândit în ultima perioadă caracter global, fiind în centrul atenţiei instituţiilor internaţionale de mediu.

Efectul de seră cu antrenarea schimbărilor climatice, diminuarea grosimii stratului de ozon, reducerea biodiversităţii la scară planetară, defrişarea masivă a pădurilor (în special în zonele ecuatoriale), aridizarea terenurilor agricole sunt elemente definitorii ale crizei ambientale actuale.