De la aparent banala vânzare prin corespondenţă, fară intermediari – un sistem de distribuţie scurt, care nu necesită investiţii deosebite, dar asigură o comunicare directă cu clienţii şi avantaje financiare considerabile, şi-au spus cuvântul şi schimbările comportamentale determinate de fenomene bine cunoscute ale economiilor occidentale: inflaţia mărcilor, atenuarea diferenţierii acestora, omogenizarea circuitelor de distribuţie, explozia publicitară, comprimarea timpului liber afectat cumpărăturilor. Comunicarea de masă, nepersonalizată, începe să devină costisitoare şi ineficientă: clienţii nu sunt şi nu doresc să fie trataţi ca nişte „necunoscuţi”, nu mai ”gusta” monologul publicitătii clasice, simt nevoia unui dialog, realizat prin tehnici interactive. Să cumperi direct, pe baza de catalog, prin expedierea unui cupon, printr-un telefon sau prin internet este extrem de comod. Mai mult, îi poţi cere firmei un produs „personalizat” – culoarea preferată, un anumit material, o monogramă1. Până către finalul anilor '80, marketingul direct a fost apreciat ca o nouă modalitate de distribuţie a produselor întreprinderii, activităţile sale specifice fiind integrate în cadrul departamentelor comerciale sau de vânzări urmărind parţial sau în exclusivitate atingerea unor obiective legate de vânzările produselor întreprinderii. Anii '90 aduc definiţiile marketingului direct mult mai aproape de esenţa sa. Astfel, Pierre Gregory şi Jean-Mark Lehu definesc marketingul direct ca „un demers de marketing care constă în utilizarea unei baze de date (a unui fişier) pentru a stabili contacte personalizate, a transmite o ofertă (prin poştă, telefonic sau într-un alt mod), a stimula un răspuns rapid şi a pune la dispoziţia clienţilor interesaţi mijloace de a reacţiona” în timp ce Warren Keegan, Sandra Moriarty şi Tom Duncan considera marketingul direct „un sistem de marketing care utilizează orientarea exactă, cu ajutorul bazelor de date, împreună cu publicitatea şi promovarea vânzărilor pentru a genera un răspuns măsurabil şi/sau o tranzacţie2. Asociaţia de Marketing Direct – DMA, a fost creată în 1917, în SUA. DMA – The Direct Marketing Association – cuprinde aproximativ 4700 de membrii din Statele Unite şi 53 de alte 1 Adriana Zaiţ , „Baze de date şi fişiere în marketingul direct”, www.markmedia.ro,2003 ţări, de pe 6 continente. România este şi ea membra DMA; există şi o Fedreraţie Pan Europeană a DMA, numită FEDMA. DMA defineşte marketingul direct ca fiind „comunicaţie directă cu un consumator individual sau instituţional menită să genereze un răspuns sub forma unei comenzi (a unei comenzi directe), a unei cereri de informaţii (pregătirea vânzării) şi/sau vizita la un magazin sau un alt loc pentru cumpărarea unui anumit produs sau serviciu (creare de trafic)”. Pornind de la aceste definiţii, marketingul direct poate fi definit ca un „ansamblu de concepte, tehnici şi instrumente de marketing, concretizate într-un demers orientat direct, personalizat şi interactiv către consumator, urmărind generarea unei reacţii cuantificabile a acestuia (concretizată în cumpararea unui produs sau serviciu, solicitarea unor informaţii suplimentare din partea organizaţiei, furnizarea de informaţii despre caracteristicile şi comportamentul său de cumpărare şi consum, interacţiunea cu punctele tradiţionale de marketing şi/sau vanzări ale organizaţiei) şi crearea unei platforme relaţionale de marketing pe termen lung”. Instrumentele utilizate de către marketingul direct sunt în bună măsură similare celor specifice marketingului „tradiţional”, similaritatea menţinându-se şi la nivelul noţiunilor şi conceptelor de bază folosite.
Plătește în siguranță cu cardul și beneficiezi de garanția 200% din partea Diploma.ro.
Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi datele tale și plătești.
