TITLUL I PROMISIUNEA DE VÂNZARE-CUMPĂRARE INTRODUCERE 3 CAPITOLUL I NOŢIUNE. CARACTERE JURIDICE. CONDIŢII DE FOND ŞI DE FORMĂ 1. Noţiune şi categorii de promisiuni de vânzare-cumpărare 5 2. Caracterele juridice ale promisiunii de vânzare-cumpărare 9 3. Condiţii de fond şi de formă 12 4. Clauzele promisiunii de vânzare-cumpărare 19 CAPITOLUL II EFECTELE PROMISIUNII DE VÂNZARE-CUMPĂRARE 1. Forţa obligatorie a promisiunii de vânzare-cumpărare 23 2. Încălcarea obligaţiei. Vânzarea bunului către un terţ 24 CAPITOLUL III EXECUTAREA PROMISIUNII DE VÂNZARE-CUMPĂRARE 1. Executarea silită a promisiunii de vânzare-cumpărare 28 2.Situaţia antecontractului în dreptul francez şi corelaţia cu legislaţia română 32 CAPITOLUL IV PROMISIUNEA DE VÂNZARE-CUMPĂRARE SUB IMPACTUL LEGISLAŢIEI REFERITOARE LA CIRCULAŢIA JURIDICĂ A TERENURILOR 36 CAPITOLUL V PROMISIUNEA DE VÂNZARE-CUMPĂRARE ÎN PRACTICA JUDICIARĂ ACTUALĂ 1. Incidenţa abrogării dispoziţiilor legale restric¬tive 41 2. Condiţiile pentru admisibilitatea unei acţiuni judecătoreşti în valorificarea unei promisiuni de vânzare-cumpărare, în condiţiile art.1073, 1077 şi 970 C.civ 45 3. Efectele hotărârii judecătoreşti de admitere a acţiunii în executarea unei promisiuni de vânzare-cumpărare. Momentul transmiterii dreptului de proprietate de la înstrăinător la dobânditor 52 4. Prescripţia dreptului la acţiune şi prescripţia executării silite a hotărârii 53 CAPITOLUL VI PRACTICĂ JUDICIARĂ 56 TITLUL II PACTUL DE PREFERINŢĂ CAPITOLUL I NOŢIUNEA ŞI EFECTELE PACTULUI DE PREFERINŢĂ 1. Noţiune şi utilitate 64 2. Efectele pactului de preferinţă 66 CAPITOLUL II CESIUNEA PACTULUI DE PREFERINŢĂ. RĂSPUNDEREA PENTRU NERESPECTAREA PACTULUI DE PREFERINŢĂ ŞI CADUCITATEA ACESTUIA 1. Transmisiunea şi cesiunea pactului de preferinţă 68 2. Răspunderea pentru nerespectarea pactului de preferinţă 68 3. Caducitatea pactului 69
INTRODUCERE Contractul reprezintă una dintre cele mai importante instituţii ale dreptului civil, constituind principalul instrument juridic prin care se stabilesc, se modifică sau se sting raporturile juridice civile şi prin care se realizează în cele mai variate forme circulaţia bunurilor şi schimbul serviciilor în vederea satisfacerii nevoilor persoanelor fizice şi juridice. Contractul este definit de Codul Civil în art. 942 ca fiind “acordul între două sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge între dânşii un raport juridic.” Trăsătura caracteristică definitorie esenţială a oricărui contract o constituie acordul de voinţă al părţilor exprimat cu intenţia de a se obliga juridiceşte. Între părţi trebuie să existe un astfel de acord, cel puţin asupra naturii contractului şi asupra identităţii obiectului acestuia. Acordul părţilor asupra celorlalte elemente secundare ale contractului, cum ar fi modalităţile de executare a acestuia, poate fi prezumat prin referire la dispoziţiile legale supletive. Având în vedere faptul că este suficient acordul de voinţă al părţilor pentru a produce efecte juridice, s-a ajuns la concluzia că acest acord este valabil doar dacă sunt respectate legile privind ordinea publică, socială şi economică – adică toate normele juridice şi principiile generale ale dreptului – precum şi regulile de convieţuire socială, care constituie norme de conduită ale omului. În literatura juridică a fost definită noţiunea de contract ca fiind “acordul de voinţă încheiat între două sau mai multe persoane pentru a crea o obligaţie, a modifica sau stinge obligaţii preexistente”. La baza reglementării contractului stă principiul libertăţii contractuale potrivit căruia părţile pot decide în mod liber asupra încheierii sau neîncheierii contractului, asupra conţinutului, formei şi efectelor acestuia, cu obligaţia de a nu contraveni dispoziţiilor legale imperative, ordinii publice sau sociale. Contractul este un act juridic civil, constând în acordul de voinţă încheiat între două sau mai multe persoane, în scopul de a crea, modifica sau stinge raporturi juridice. Încheierea oricărui contract este, în principiu, liberă, normele ce reglementează această materie, fiind norme supletive. Suntem, totuşi, în prezenţa unei libertăţi condiţionată şi determinată, pe de o parte, de viaţa socială, iar, pe de altă parte, de dispoziţiile cuprinse în normele legale. Există, astfel, câteva norme care îngrădesc într-o mai mică sau mai mare măsură libertatea contractuală. Acestea sunt: - dispoziţia art. 5 Cod Civil, potrivit căruia “nu se poate deroga prin convenţii sau dispoziţii particulare, la legile care interesează ordinea publică şi bunele moravuri”; - dispoziţia art. 966 Cod Civil: “obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită, nu poate avea nici un efect”; - prevederea art. 968 Cod Civil: “cauza este nelicită când este prohibită de lege, când este contrarie bunelor moravuri şi ordinii publice”. Având în vedere diferitele nevoi sociale şi de convieţuire ale oamenilor, contractele îmbracă forme variate. Indiferent de forma lor, esenţială este interpretarea dată de părţi, adică care a fost motivul care le-a determinat să încheie acel contract, ce au înţeles ele prin acel contract şi buna lor credinţă în executarea lui. Astfel, şi Codul Civil prevede în art. 969, “Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante”. Aşa cum am mai precizat, libertatea contractuală este îngrădită doar de respectarea legii, a ordinii publice şi a bunelor moravuri. În caz de litigiu, judecătorul trebuie să ţină seama de interpretarea dată de părţi a clauzelor contractului, deoarece manifestarea lor de voinţă este primordială şi nu cea a terţilor contractului. Astfel, judecătorul trebuie să respecte întocmai clauzele clare ale convenţiei, iar în caz de neclaritate, trebuie să le interpreteze din prisma părţilor, adică ce au înţeles ele că trebuie să facă în temeiul contractului încheiat.
Plătește în siguranță cu cardul și beneficiezi de garanția 200% din partea Diploma.ro.
Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi datele tale și plătești.
