Promovarea prin brand a destinației turistice - România

INTRODUCERE

Situată în rândul țărilor al căror potential turistic este divers și bogat, România nu a reușit să-l valorifice la adevărata sa valoare. Perioada după 1990 se caracterizează printr-un volum al circulației turistice interne și internaționale relativ scăzut, un volum al încasărilor, în principal al celor valutare, aproape nesemnificativ, comparativ cu celelalte țări receptoare din zonă. Dezvoltarea turismului în perioada actuală și atribuirea rolului de sector economic prioritar în contextul alinierii sale la nivelul cerințelor internaționale reprezintă un deziderat.

Una dintre cele mai încleștate și rafinate bătălii în materie de promovare, pe care o poartă toate țările lumii se duce în domeniul turismului, deoarece atragerea de turiști constituie cea mai avantajoasă afacere a acestui început de mileniu.

Până în decembrie 1989 a existat în România o adevărată industrie a genului, coordonată și finanțată de Ministerul Turismului, editarea în engleză, franceză și germană a unei reviste ,,Vacanțe în România’’, tipărirea de pliante în sute de mii de exemplare(există chiar și o tipologie specializată pe acest gen de lucrări), participarea regulată la târguri și expoziții internaționale de turism, invitarea a numeroși ziariști străini să viziteze România.

Practica vest-europeană și cea mondială au dovedit necesitatea creării unei structurii descentralizate, ca formă de parteneriat între sectorul public și cel privat. În țările comunitare promovarea în turism nu este realizată de minister. Aceasta trebuie să promoveze acte normative care să imprime un anumit ritm industriei turistice. Partea de promovare trebuie să fie detașată de cea de administrație, accentul să se pună pe realizarea de colaborări, de parteneriat între cele două sectoare public și privat.

În domeniul promovării, Ministerul turismului din România, a avut pe rând, relații de promotor, apoi o funcție de destinație în care s-a dezvoltat infrastructura turismului; a urmat al-III-lea stadiu, de intervenție, prin care se inițiau măsuri de protecție a consumatorului, de control al prețurilor și tarifelor. În prezent în România considerăm că s-a ajuns în stadiul IV (relevat și de un studiu al Organizației Mondiale a Turismului) în care statul este coordonator. În această etapă se pune accent pe eficiența cu care sunt gestionate resursele, iar această eficiență se probează prin găsirea soluțiilor în care să intre în parteneriat sectorul public, cel privat și autoritățile locale.

Specialiștii Organizației Mondiale a Turismului afirmă, că aproape nici o activitate din lume ,, nu are nevoie de o promovare mai activă, mai ingenioasă și mai agresivă ca turismul’’. Acest lucru se explică datorită faptului că industria ospitalității se adresează aproape unui miliard de beneficiari, care trebuie să afle totul și la timp despre oferta sa.

Explicabil, deci de ce în țările ,,importatoare’’ de turiști(Spania, Franța, Italia,Austria, Elveția...) se cheltuiesc sute de milioane de $ pentru promovare.

Țările foste socialiste din jur (Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia) s-au confruntat și se confruntă, ca și România, cu insuficiența fondurilor de promovare acordate de la buget. Dar toate au găsit soluții, inclusiv prin crearea unor holding-uri specializate în domeniul promovării.