Promovarea Produsului Cultural Constantin Brâncuși

Rezumat

Cuvinte cheie: turism cultural, comunicare în marketing, produs turistic cultural, mix de marketing, promovare, planificare promoţională, strategii de promovare.

Lucrarea Promovarea produsului cultural Constantin Brâncuşi este structurată pe 5 capitole cuprinzând elemente ce definesc turismul cultural, locul acestuia în cadrul fenomenului turistic, produsul cultural şi comunicarea în marketing cu mijloacele de comunicare, canale , mesaj politica de promovare cu procesele specifice de planificare promoţionale, obiectivele strategiei bugetului activităţii promoţionale, instrumentul mixului promoţional toate regăsindu-se într-o implicare în produsul cultural al Judeţului Gorj şi în modul cu totul special asupra prodului turistic operele lui Constantin Brâncuşi produs care trebuie promovat permanent şi activ, persuasiv prin toate formele şi metodele specifice de a creea o atracţie turistică deosebită faţă de operele marelui Brâncuşi.

CAPITOLUL I

I.1.Turismul cultural

1.1.Definirea fenomenului turistic

Pentru a defini turismul cultural trebuie să privim în mod distinct cele 2 fenomene: turismul şi cultura.

Turismul este acţiunea, dorinţa şi arta de a călători pentru propria plăcere. Cultura constă într-o serie de caracteristici nemateriale, valori de apreciere şi coduri de conduită care disting un loc într-o anumită scală, un grup de oameni şi interacţiunea dintre un loc şi un grup de oameni în trecut şi în prezent.

Turismul cultural este conform definiţiei date de Consiliul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor „acea formă de turism care are printre obiective descoperirea monumentelor şi siturilor oferind beneficii socio-culturale şi economice care se răsfrâng asupra întregii populaţii”.

Turismul cultural reprezintă călătoriile făcute pentru a cunoaşte moştenirea artistică şi caracteristicile speciale ale locurilor.

Turismul cultural are ca principală motivaţie cunoaşterea valorilor materiale şi spirituale create de omenire în decursul timpului.

Turismul cultural (de cunoaştere, educativ) este turismul care beneficiază de un valoros patrimoniu turistic antropic fiind reprezentat prin numeroase monumente istorice, de arhitectură şi artă, edificii religioase, muzee şi case memoriale, arhitectură şi creaţie tehnică populară, manifestări populare tradiţionale, etnografie şi tradiţie orală, importante instituţii culturale şi de ştiinţă, personalităţi locale, tradiţii culturale ale minorităţilor, activităţi economice cu valenţe turistice, diverse posibilităţi de agrement (case de cultură, cluburi, cinematografe etc.), care sunt răspândite pe întreg teritoriul judeţului şi ţării.

Conceptul de turism cultural s-a schimbat radical în ultimii ani odată cu dezvoltarea turismului şi a comunicaţiilor. Astfel, oamenii au devenit tot mai interesaţi de ţări şi culturi, îşi vizitează locurile de origine, locurile legate de credinţele lor religioase sau locuri care au găzduit evenimente personale speciale.

Turismul cultural se bazează pe o diversitate de locuri, tradiţii, forme de artă, sărbători şi experienţe, turiştii care practică această formă de turism vizitând situri istorice, muzee şi galerii de artă, teatre, evenimente culturale, festivaluri şi târguri, comunităţi etnice, situri arhitecturale şi arheologice.

Turismul cultural în România este în general de natură religioasă, practicat în cea mai mare măsură de turiştii străini, atraşi de frumuseţea şi de încărcătura cultural-istorică a obiectivelor turistice (mănăstiri, biserici, muzee etc.). Această formă de turism comportă o latură informaţională, turiştii fiind motivaţi de ideea de învăţa şi de a cunoaşte lucruri noi despre aceste locuri.

Ambasador cultural, instrument de progres social şi de promovare a relaţiilor dintre oameni, turismul s-a dezvoltat în ritm rapid într-un moment în care intensificarea participării fiecărei naţiuni, fiecărui popor la circuitul mondial de valori spirituale reprezintă o caracteristică fundamentală a evoluţiei epocii contemporane.

Turismul cultural reprezintă un fenomen care s-a dezvoltat extrem de mult în

ultimele decade. Turismul cultural a fost identificat ca fiind un produs extrem de

lucrativ în cadrul industriei turistice. Organizaţiile culturale, comunităţile locale au

îmbrăţişat acest fenomen caracterizat ca fiind un potenţial factor economic

generator de activităţi economice şi noi locuri de muncă într-un secol XXI, în care

datorită evoluţiei industrializării, forţa de muncă este în continuă scădere. În

acest sens, muzeele nu trebuie să-şi limiteze activităţile şi acţiunile la funcţiile de

bază, ci din contră, trebuie să preia iniţiativa, prin dezvoltarea unei strategii ce

trebuie să demonstreze importanţa lor în cadrul comunităţii sau a regiunii în care

îşi desfăşoară activitatea.

Turismul este o noţiune neclară, subiectivă în esenţă. Este dificil de separat ce este turistic şi ce nu într-un spaţiu dat, pentru ca aceleaşi amenajări pot servi unor scopuri multiple. Turismul este o activitate umană bazată pe deplasarea în spaţiu a indivizilor, de aici derivând deosebirea sa de ,,recreere”, care nu necesită neapărat deplasare. Una dintre cele mai simple definiţii ale fenomenului turistic ar fi abandonarea temporară a spaţiului cotidian de viaţă, în favoarea altui lor, construit pentru şi de către turişti, consacrat exclusiv odihnei.

1.2.Clasificarea turismului şi locul turismului cultural în cadrul fenomenului turistic

Există numeroase încercări de clasificare a fenomenului turistic, având la bază criterii diferite: motivaţia, potenţialul turistic, durata desfăşurării fenomenului turistic. Una dintre cele mai complexe clasificări este cea propusă de P. Cocean, Gh. Vlăsceanu şi B. Negoescu (2002) care disting tipuri şi forme de turism. Pentru aceşti autori există 4 tipuri de turism:

a)de recreere şi agrement;

b)de îngrijire a sănătăţii (curativ);

c)cultural;

d)polivalent;

Este evident faptul ca aceste tipuri de turism se întrepătrund şi ca încadrarea unei deplasări turistice într-unul sau altul dintre aceste tipuri are la bază motivaţia determinantă, dar nu singura. Motivaţia culturală de exemplu poate să fie prezentă în toate tipurile menţionate la un moment dat.

Aceeaşi autori definesc mai multe forme de turism, pornind de la modalităţile de practicare a tipurilor anterior menţionate. Ele vor fi definite în funcţie de mai multe criterii: