Propuneri de reabilitare a Parcului Sân Nicoară din Curtea de Argeș

INTRODUCERE

Spațiile publice atractive, îmbogățite de plantațiile ornamentale, contribuie mult la imaginea unui oraș și la apropierea oamenilor de acestea. Sunt importante nu numai parcurile și grădinile publice prezente într-un oraș, spații frecventate mai degrabă la sfârșitul săptămânii, ci și scuarurile, spațiile publice mai mici ca suprafață dar frecventate zilnic și la orice oră din zi. Orașul este văzut și comunică vizual pe măsură ce observatorul se mișcă ori ca pieton, ori cu diverse mijloace de transport.

Municipiul Curtea de Argeș, recent declarat ,,oraș regal”este deficitar la capitolul spații verzi, sunt foarte puține locuri care pot fi numite ,,de recreere” iar spațiile amenajate sunt în număr de trei. Parcul Fântâna lui Manole, Parcul Sân Nicoară și parcul Mănăstirii Curtea de Argeș, restul spațiilor sunt mici, nesemnificative și aduse de mult, prin neglijență la un stadiu mare de degradare.

Obiectivul principal al acestei lucrări este de a realiza o analiză a stării actuale a parcului SÂN NICOARĂ din Curtea de Argeș, din punct de vedere al compoziției dendrologice, al arhitecturii peisagere, precum și sugerarea unor propuneri de reabilitare a acestuia pentru îmbunătățirea calitativ-cantitativă a speciilor dendrologice de arbori și arbuști existente aici.

În capitolul I se prezintă conceptul de spațiu verde, analizând detailat elementele ce definesc parcurile urbane, punând accent pe funcționalitatea lor. Se descriu principalele funcții pe care parcul le îndeplinește în contextul coabitării cu ecosistem urban, efectele decorative, recreative și antipoluante nu pot fi decât benefice pentru sănătatea umană.

In capitolul II, constituit ca un studiu de caz, se analizează necesitatea reabilitării unui parc reprezentativ din municipiul Curtea de Argeș, Parcul SÂN NICOARĂ, se elaborează o evaluare a compoziției dendrologice a parcului, realizându-se totodată și o comparație între starea inițială a parcului și cea de astăzi.

La sfârșit se propun soluții privind reabilitarea speciilor dendrologice existente, prin introducerea de noi specii mai valoroase din punct de vedere peisagistic și înlocuirea celor existente, cu un mare grad de îmbătrânire, cu altele mai tinere.

CAPITOLUL 1

NOȚIUNI TEORETICE PRIVIND

SPAȚIUL VERDE URBAN

Preocupări privind amenajarea grădinilor, a spațiilor verzi în general, au existat din cele mai vechi timpuri, unele popoare străvechi având un cult deosebit pentru acest lucru.

Omul a dorit dintotdeauna să modeleze natura, să se înconjoare cu elemente din natură (arbori, arbuști, specii ierboase, stânci, roci, apa, etc.), să le armonizeze și să le integreze în mediul artificial creat de acesta, fapt asupra căruia și-au pus amprenta cultura și tradițiile poporului respectiv.

Astfel, în decursul istoriei s-au conturat și s-au dezvoltat concepții și modalități diferite de amenajare a spațiilor verzi, concepții ce au evoluat, au dispărut, au fost regăsite, au interferat, s-au îmbogățit și dezvoltat, transmițându-se de la un popor la altul, de la o regiune la alta, dintr-o epocă în alta, conturându-se astfel stiluri și școli bine definite, cu principii și modalități proprii de realizare a grădinilor.

Crearea de noi zone verzi, protejarea, conservarea și extinderea celor existente, reprezintă ,,un mijloc important de combatere a acțiunii factorilor poluanți, și de ameliorare a mediului de viață al oamenilor” .

Spațiile verzi contribuie la îmbunătățirea calității vieții omului prin realizarea mediului și cadrului favorabil recreării publice sau private în aer liber, prin îmbunătățirea și înfrumusețarea mediului antropic (localități, unități industriale) în care omul trăiește și muncește, influențând pozitiv starea psihică și fizică a acestuia. Unele spații verzi au o importantă științifică deosebită (grădini botanice, grădini zoologice, rezervații, parcuri naționale) sau o importanță culturală (grădini istorice, grădini-muzeu, grădini expoziționale).