Protecția Consumatorului și Impactul asupra Comportamentului de Consum

INTRODUCERE

În prezent, firmele sunt tot mai obligate să-şi restructureze radical obiectivele şi strategiile de piaţă. De unde ele anterior operau în condiţiile unei concurenţe şi clientele stabile, cunoscute, în prezent firmele activează în condiţiile unui adevărat război, în care au loc schimbări rapide ale concurenţei, apariţii de noi legi şi politici comerciale şi o scădere continuă a fidelităţii clientelei.

În zilele de glorie ale „afacerilor normale”, firmele puteau rezista concurenţei prin aplicarea unei politici agresive de vânzări şi reclamă a produselor. Este ceea ce s-a numit “marketing”. Aceasta viziune a omului obişnuit asupra conceptului de marketing rămâne valabilă şi astăzi. Din nefericire, există şi destui directori de firme care cred că “marketingul” înseamnă să-şi “prelucreze” agenţi de vânzări şi apoi să le facă vânt în stradă ca să-şi vândă produsele; aceasta este cea mai bună “reţetă” pentru dezastru.

Trebuie avut în vedere faptul că, astăzi, cumpărătorii sunt puşi în faţa unei game uriaşe de produse de tot felul. Nu trebuie, de asemenea, uitat că ei au reacţii şi cerinţe diferite faţă de preţul unui produs/servicii oferite. Nu în ultimul rând, cerinţele lor în ceea ce priveşte calitatea sunt în continuă creştere. Având posibilităţi nelimitate de a alege, ei se vor orienta către acele oferte care corespund ce mai bine aşteptărilor şi nevoilor lor; decizia de cumpărare se va baza pe capacitatea de percepţie a valorii.

Aşadar, nu este de mirare că firmele cele mai prospere sunt cele care reuşesc să ofere clienţilor satisfacţia scontată, înţelegând marketingul nu ca pe o funcţie separată, ci ca pe o filozofie de însuşit la nivelul întregii organizaţii. Ceea ce se cere compartimentului de marketing este identificarea categoriilor de consumatori şi a nevilor pe care firma le poate satisface în mod profitabil, precum şi a modalităţilor prin care acest obiectiv poate fi atins cu eficienţă sporită în comparaţie cu alţi concurenţi. Acest tip de firme îşi canalizează eforturile în direcţia satisfacerii la maximum a cerinţelor pieţei-ţintă. Intenţia lor nu este de a ocupa poziţia a treia sau a patra pe piaţă; dacă nu reuşesc să aducă ceva special pe piaţa-ţintă, ele nu vor rezista prea mult. Acestea nu sunt genul de firme orientate în principal către piaţă şi client şi nu către produs şi costuri. Ele acordă o atenţie deosebită calităţii şi serviciilor, înfruntă concurenţa şi ştiu cum să coopereze cu partenerii strategici din cadrul reţetelor de aprovizionare şi distribuţie.

Marketingul îşi propune să vină în întâmpinarea nevoilor şi dorinţelor consumatorilor. Marketeii au sarcina de a reliza dorinţele, modul de percepere, preferinţele şi comportamentul de cumpărare a consumatorilor vizaţi.

CAPITOLUL 1

Consideraţii privind rolul protecţiei în mecanismul pieţei

concurenţiale

1.1 Politica socială în economia de piaţă

Piaţa reprezintă o instituţie socială care a fost construită şi dezvoltată în curs de secole, prin acţiune umană conştientă, prezentându-se astăzi ca o reţea complexă de dispozitive de semnalizare, care priveşte întreaga structură a activităţilor umane. Piaţa este înglobată într-un context socio-economic de reglementări, relaţii şi aşteptări interumane. De aceea introducerea cu succes a mecanismului pieţei este posibilă numai în paralel cu construirea unui context socio-economic capabil să creeze o nouă condiţionare a comportamentului fiecărui cetăţean.

Referitor la conceptualizarea fenomenului de protecţie socială trebuie pornit, pe de o parte, de la necesitatea asigurării unui nivel de trai corespunzător pentru toate categoriile de populaţie, iar pe de altă parte, de la obligativitatea participării tuturor agenţilor economici la constituirea resurselor pentru susţinerea măsurilor de protecţie socială.

Primul aspect, respectiv cel referitor la implicarea factorilor de susţinere, constituie însuşi fundamentul conceptual al protecţiei sociale, apărând ca generator de cauze, ca modulator de efecte şi mijloc de ameliorare prin protecţie socială.

Referitor la cel de-al doilea aspect, specialiştii susţin că volumul şi structura resurselor ce urmează a fi alocate politicii sociale apar în mod firesc ca expresie a gradului de dezvoltare economică, a rezultatelor obţiunte în economie. Potrivit aceloraşi păreri, volumul resurselor alocate şi îndeosebi structura acestora, nu depind doar de rezultatele obţinute în sistemul economic, ci şi de modalităţile prin care se asigură fluxul circulatoriu în ambele sensuri, între sfera economică şi cea socială, precum şi de capacitatea lor de potenţare reciprocă. În scopul realizării unui asemenea deziderat, sunt necesare măsuri specifice pe categorii de populaţie.

În acest context, pot fi luate în considerare:

a) necesitatea unui venit minim garantat pentru toate persoanele ocupate, care să asigure celor în cauză un trai decent, civilizat, corelat în fiecare perioadă cu nivelul de trai propus a fi realizat;

b) crearea unui sistem adecvat de securitate socială, menit să asigure persoanelor aflate în incapacitate de muncă, din cauze naturale – boală şi vârstă – sau sociale – şomajul – o serie de alocaţii sociale, într-un cuantum situat peste cel necesar acoperirii minimului de trai. În această direcţie, este recomandabil a se lua drept premisă fixarea unui minim garantat, în cazul tuturor alocaţiilor de asigurări sociale (pensii, indemnizaţii de boală, ajutor de şomaj, etc.) pornind de la necesitatea asigurării nivelului minim de trai pentru familiile cărora le sunt adresate.