Protecția juridică a apei

INTRODUCERE

Istoria poporului român este legată indisolubil de aşezarea lui aici, la întretăierea marilor drumuri ale Europei.

Produs al sintezei civilizaţiei romane grefată de tulpina dacică, poporul român şi-a dezvoltat în decursul timpurilor perimetrul ce cuprinde Carpaţii, Dunărea şi Marea Neagră.

În prezent, asistăm la un proces de cristalizare a unui drept internaţional fluvial, ca parte integrantă a dreptului mediului sau dreptului internațional public.

După cum îl defineşte Edwin Glase, el este „ansamblul normelor şi instituţiilor de drept internaţional care reglementează relaţiile dintre state cu privire la folosirea apelor internaţionale nemaritime”.

Apa –un bun fără de care nu se poate trăi- a fost definită de a lungul timpului în diverse moduri,astfel: „Apa, un lichid transparent şi incolor, care în stare pură, este o combinaţie de oxigen şi hidrogen, este unul din elementele componente ale mediului natural, o sursă naturală regenerabilă, vulnerabilă şi limitată.” Apa apare ca un element indispensabil pentru viaţă, individ şi societate. Ea este materie primă pentru activităţi productive, sursa de energie şi cale de transport. Apa este un factor determinant în menţinerea echilibrului ecologic.

„Cea mai mare cantitate de apa existenta pe glob ( 97 % ) se afla în oceane şi mari. Calotele de gheaţă ale polilor conţin, ceva mai mult de 2 % din totalul de apă, iar fluviile, râurile, lacurile, pânzele subterane de apă şi atmosfera, abia 1 %, procent infim care constituie în mod obişnuit sursa aprovizionării cu apă a omului.” Datele ştiinţifice arata ca la fiecare 15 ani consumul de apă se dublează. Solicitările crescânde de apa reclama o nouă abordare a utilizării resurselor de apă dulce de care se dispune pe glob.

Apa reprezintă un element indispensabil existenţei vieţii pe planetă o resursă naturală regenerabilă, vulnerabilă şi limitată, materie primă pentru activităţi produc¬tive, sursă de energie şi cale de transport şi, nu în ultimul rând, un factor determinant în menţinerea echilibrului ecologic. Deşi acoperă trei pătrimi din suprafaţa Terrei şi constituie 75% din ţesuturile vii, iar la nivelul Universului este mai rară decât aurul, apa rămâne o resursă naturală limitată, inegal distribuită în timp şi spaţiu, într-adevăr, numai 0,3% dintre apele terestre constituie rezervorul nostru de apă dulce şi 10 ţări în lume îşi împărţesc 60% din zăcămintele unei asemenea ape. La această situaţie contribuie mai mulţi factori: repartizarea neuniformă geografic şi temporal, calitatea diversă, fenomenul masiv şi global de poluare ş.a.

Cu precădere în ultimul secol, două fenomene majore - creşterea demografică şi boom-ul tehnologic - au făcut ca consumul de apă şi poluarea acesteia să ducă la o criză majoră, cu multiple implicaţii. Estimările arată că 70% din apa consumată pe Glob (incluzând apa derivată din râuri şi cea pompată din subteran) este utilizată pentru irigaţii, aproximativ 20%, în industrie, şi numai 10 procente sunt folosite în scopuri casnice. Urbanizarea, industrializarea şi redirijarea apei spre sectoarele economice mai productive sunt fenomene care marchează starea actuală a calităţii acestei resurse şi indică principalii factori de risc în domeniu. Degradarea şi poluarea intensă a apelor de suprafaţă şi subterane au adăugat noi dimensiuni acestei crize planetare.

Aşa se face că, astăzi, o persoană din cinci nu bea apă sigur potabilă, jumătate din populaţie este lipsită de condiţii sanitare satisfăcătoare şi milioane de persoane mor în fiecare an de maladii provocate de poluarea apei. Spre anul 2050, dacă nu se adoptă măsuri radicale de îndreptare a situaţiei, peste 60% din omenire va fi afectată de probleme grave privind apa. Totodată, reacţionând la asemenea realităţi, regle¬mentarea juridică tinde să confere accesului la apă (de calitate) statutul de drept uman fundamental (fie ca unul de sine stătător, fie ca un aspect al dreptului la un mediu sănătos şi echilibrat ecologic).

Apa este una din substanţele cele mai răspândite pe planeta Pământ, formând unul din învelişurile acesteia, hidrosferă. Ea acoperă mai mult de 70% din suprafața pământului fiind necesară vieții și constituie o mare parte a lucrurilor vii.

O apă absolut pură nu există în natură. Chiar apă de ploaie, care ar trebui să fie cea mai curată apă naturală ( devenită astfel printr-o distilare naturală) poate prezenta dizolvate anumite impurităţi ca urmare a contactului prelungit cu aerul. Vaporii de apă în aer se condensează și pe măsură ce cad spre pământ, absorb praf, oxigen dizolvat, bioxid de carbon și alte gaze. La suprafața pământului apa se îmbogățește cu săruri și alte substanțe anorganice.

Datorită activităților umane nivelul global al poluării mediului a crescut semnificativ în ultimele două secole. În ultimele decenii a fost recunoscut faptul că sănătatea populației este strâns legată de calitatea mediului înconjurător. În condițiile influenței din ce în ce mai importante a factorului antropogen asupra surselor de apă, stabilirea calității apelor are un rol din ce în ce mai important.

Considerată, multă vreme, ca o sursă inepuizabilă a naturii, apa se dovedeşte a nu fi, totuşi, disponibilă în cantităţi suficiente şi de o calitate corespunzătoare nevoilor de folosire, în anumite perioade şi în anumite regiuni ale Terrei.