Raportul dintre legea morală a Vechiului Testament și legea morală a Noului Testament

Lucrarea de faţă intitulată “Raportul dintre Legea Morală a Vechiului Testament şi Legea Morală a Noului Testament”, are rolul de a prezenta legătura dintre Vechiul Testament şi Noul Testament. Pentru o mai bună înţelegere a conţinutului acestui studiu, am structurat prezenta lucrare în patru capitole.

Capitolul I este alcătuit din două subcapitole: Legea Morală şi Legea Morală Naturală Pozitivă, acest capitol are rolul de a exemplifica ce reprezintă moralitatea în sensul său ontologic şi semnificaţia legii morale din punct de vedere religios.

Legea, în sens juridic, este un instrument prin care se păstrează o “bună convieţuire” între membrii parte a unei societăţi, încât ea implică atât factorul libertăţii cât şi pe cel al responsabilităţii celui care dă legea precum şi celui ce este obligat să o respecte, legea juridică se apropie de legea morală, dar, spre deosebire de aceasta, nerespectarea legii juridice poate fi pedepsită de către puterile represive ale unei societăţi, pe când legea morală nu este pedepsită, iar cel ce nu respectă legea morală creştină poate fi pedepsit numai de către Dumnezeu prin judecata de apoi. Legea morală are un dublu caracter: este imanentă şi transcendentă în acelaşi timp. Ea este imanentă în sensul că este constitutivă fiinţei Omului, ea acţionează din interiorul său, condiţionat de esenţa fiinţei sale, acţionează prin sine însuşi, fără să fie determinat de o cauza externă. Ea este trancendentă în sensul că depăşeşte orizontul experienţei, este distinctă de conştiinţa noastră “poruncindu-i” acestuia cu o autoritate absolută. Legea morală îndrumă omul către facerea de bine, asta înseamnă că Omul este creat sau orientat ontologic spre bine, iar săvârşirea binelui este în conformitate cu adevărata sa natură. De aici caracterul imanent al legii morale.

Legea morală reprezintă lucrarea Înţelepciunii divine. Poate fi definită, în sens biblic, că o povăţuire părintească, o pedagogie a lui Dumnezeu. Ea prescrie răului, care abate de la Dumnezeu şi de la iubirea lui.

Cel de-al doilea capitol al lucrării este structurat în două subcapitole, primul subcapitol având rolul de a prezenta semnificaţia Legii Vechiului Testament, iar cel de-al doilea subcapitol reprezintă semnificaţia celor zece porunci date de Dumnezeu lui Moise, pe muntele Sinai. Interpretarea celor zece porunci ale Decalogului sunt expuse intr-un capitol, şi au rolul de a accentua nevoia de înţelegere a legii morale a Vechiului Testament.

În capitolul trei, intitulat: “Legea Morală a Noului Testament - Fericirile”, am ales să fac o prezentare a Noului Testament în două subcapitole, primul capitol numindu-se “Legea Morală a Noului Testament”, care are rolul de a prezenta semnificaţia “legii” în vremea nouă, sau Legea cea Nouă, care a luat naştere odată cu venirea Mântuitorului Iisus Hristos, pentru mântuirea neamurilor, şi pentru plinirea legilor vechi şi a proorocilor care au propovăduit calea Sa. Cea mai importantă însuşire a Legii Noului Testament o reprezintă interioritatea legii, ceea ce înseamnă că legea cere o transformare interioară, o viaţă şi un duh nou, Duhul lui Hristos. Însă asta nu înseamnă că Legea Noului Testament cere doar o credinţă interioară a omului ci şi fapte de credinţă exterioară. Legătura existentă dintre Legea Morală a Vechiului Testament şi Legea Morală a Noului Testament este redată de cele zece porunci ale Decalogului din Vechiul Testament şi cele nouă fericiri care vin ca completare, ca plinire a mântuirii, reprezentând de această dată nu o porunca, ci un sfat în dobândirea mântuirii şi împărăţia cerurilor, aceste fericiri regăsindu-se în Noul Testament şi propovăduite de Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

În partea a doua a capitolului trei “Fericirile: sinteza legii morale pozitive a Noului Testament”, am prezentat reinterpretarea celor zece porunci din Vechiul Testament, de către Mântuitorul Iisus Hristos pe Muntele Măslinilor, predicând cele nouă fericiri. Cele nouă fericirii rostite în predica de pe Muntele Măslinilor constituie sinteza legii morale a celui de-al doilea Testament, deoarece ele cuprind, în enunţurile lor, virtuţile fundamentale ale vieţii creştine. În acestă parte a capitolului trei am ales să ofer o interpretare a celor nouă fericiri. Cele nouă fericiri sunt prezentate de Evanghelia după Matei, capitolul V, 1-12.

Din perspective limbii ebraice, cuvântul fericire se identifică cu regăsirea dimensiunii ontologice a existenţei umane. Puterea iubirii este prezentă în acest cuvânt “Asher” prin litera “Shin”, aşa cum este prezentă şi în cuvântul “Basar”, “carnea” ontologică a Omului. Numai atunci când iubirea este prezenta în Om, el este ajutat şi îndrumat să meargă spre fericire. Fericirea se identifica, astfel, cu creşterea şi desăvârşirea omului în comuniunea sa cu Dumnezeu.

Ultimul capitol “Raportul dintre Legea Morală a Vechiului Testament şi Legea Morală a Noului Testament - Relaţia dintre Decalog şi Fericiri”, are rolul de a canaliza întregul conţinut al lucrării de licenţă printr-o analiză pertinentă a autorului în legătură cu semificaţia legii morale creştine, legătura dintre cele două Testamente şi relaţia dintre Decalog, care reprezintă esenţa Vechiului Testament şi cele Nouă Fericiri care reprezintă esenţa celui de-al Doilea Testament - Noul Testament.

Iconomia mântuirii neamului omenesc cuprinde deopotrivă atât Legea Vechiului Testament, cât şi pe cea a Noului Testament, deoarece ele se găsesc într-o strânsă legătură, iar Dumnezeu a dat Legea Noului Testament numai atunci când Legea Vechiului Testament îşi împlinise scopul ei. Ambele legi constituie temelia învăţăturii morale creştine. De aceea, ele nu se iau în considerare izolate una de alta, ci se studiază împreună, căci altfel nu pot fi înţelese în mod deplin.

În încheierea lucrării de licenţă am ales să evidenţiez câteva idei din prezenta lucrare, reprezentând concluziile acestui studiu. Legea morală reprezintă lucrarea Înţelepciunii Divine. Poate fi definită, în sens biblic, ca o povăţuire părintească, o pedagogie a lui Dumnezeu. Ea prescrie răului, care abate de la Dumnezeu şi de la iubirea lui.

Legea morală îşi găseşte în Hristos plinătatea şi unitatea, de altfel Iisus Hristos este calea desăvârşirii, El este scopul legii, căci numai el învaţă şi dăruieşte dreptatea lui Dumnezeu. Legea morală poate fi considerată o lege scrisă şi gravată în sufletele oamenilor, pentru că reprezintă raţiunea umană care îi porunceşte să facă binele, şi-i interzice să păcătuiască.