CUPRINS 3 CAP. I. PARTICULARITĂŢILE DREPTULUI INTERNAŢIONAL AL MEDIULUI ŞI COOPERAREA INTERNAŢIONALĂ ÎN DOMENIU 5 1.1. Consideraţii generale 5 1.2. Formarea şi dezvoltarea dreptului internaţional al mediului 7 1.2.1. Declaraţia de la Stockholm, Principiul 13 10 1.2.2. Summitul Naţiunilor Unite privind Dezvoltarea Durabilă 11 1.3. Cooperarea internaţională a României în domeniul protecţiei mediului 13 1.3.1. Organizaţii internaţionale 13 1.3.1.1. Organizaţia Naţiunilor Unite 13 1.3.1.2. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) 14 1.4. Convenţii şi acorduri de mediu ratificate de România 15 1.4.1. Acorduri multilaterale 15 1.4.2. Acorduri bilaerale interguvernamentale / memorandumuri la nivel guvernamental şi interministerialîn vigoare în domeniul protecţiei mediului şi gospodăririi apelor 20 CAP. II. SISTEMUL SANITAR DIN ROMÂNIA - CONSIDERAŢII GENERALE 25 2.1. România – Prezentare generală 25 2.2. Serviciile publice de sănătate 26 2.3. Scurt istoric al descentralizării pe sectorul sănătate 27 2.3.1. Resursele financiare alocate pentru competenţele descentralizate 28 2.3.1.1. Resurse umane transferate 28 2.3.1.2. Baza materială transferată autorităţilor publice locale 28 2.4. Competenţe exercitate în prezent de Ministerul Sănătăţii Publice şi de Administraţia Publică Locală 29 2.5. Structura instituţională pentru gospodărirea mediului şi planificarea unităţilor sanitare 33 CAP.III GESTIONAREA DEŞEURILOR MEDICALE PERICULOASE 35 3.1. Definiţii 35 3.2. Clasificare 38 3.3. Principii şi obiective strategice în domeniul gestionării deşeurilor medicale 39 3.4. Strategia de gestionare a deşeurilor medicale 41 3.4.1. Prezentarea situaţională 41 3.4.2. Închiderea etapizată a instalaţiilor de tratare termică neconforme până în anul 2009 42 3.4.2.1. Grafice privind închiderea etapizată a instalaţiilor de tratare termică şi reducerea cantităţii de deşeuri medicale periculoase 43 3.4.2.2. Graficul de reducere a numărului de instalaţii de tratare termică a deşeurilor medicale periculoase 44 Cap. IV MINIMIZAREA CANTITĂŢII DE DEŞEURI REZULTATE DIN ACTIVITATEA MEDICALĂ 45 4.1. Generalităţi 45 4.2. Măsuri privind minimizarea cantităţii de deşeuri rezultate din activitatea medicală 45 4.3. Metode ce pot fi utilizate de unităţile sanitare în vederea minimizării deşeurilor medicale 47 4.4. Măsuri şi practici pentru minimizarea cantităţii de deşeuri medicale 49 4.5. Schema de minimizare a deşeurilor medicale 51 Cap. V RAPORT PRIVIND SITUAŢIA GESTIONĂRII DEŞEURILOR MEDICALE ÎN ROMÂNIA 52 5.1. Conţinut 52 5.2. Transportul intern al deşeurilor medicale periculoase 53 5.3. Stocarea temporară a deşeurilor medicale periculoase 54 5.4. Transportul extern al deşeurilor medicale periculoase 54 5.5. Eliminarea finală a deşeurilor medicale periculoase 54 Cap. VI CONCLUZII 56 INDICE BIBILIOGRAFIC 60
CAPITOLUL I PARTICULARITĂŢILE DREPTULUI INTERNAŢIONAL AL MEDIULUI ŞI COOPERAREA INTERNAŢIONALĂ ÎN DOMENIU 1.1.Consideraţii generale Dreptul internaţional reprezintă o emanaţie a statelor societăţii internaţionale, state care se află într-o permanentă interdependenţă, tocmai datorită relaţiilor ce se creează între ele. Acest fapt determină atât trăsăturile generale, cât şi particularităţile dreptului internaţional. Dar dreptul intern reglementează relaţiile sociale din cadrul statului, apoi dreptul internaţional reglementează raporturile ce se creează şi se stabilesc între state şi alte subiecte ale acestui drept, caracteristic în special popoarelor care luptă pentru formarea statului propriu şi organizaţiile internaţionale. Dreptul internaţional se formează în baza acordului de voinţă al statelor care compun la un moment dat societatea internaţională. Caracterul coordonator al voinţei statelor stă la baza obligaţiilor dreptului internaţional, a aplicării şi respectării normelor sale. Statele nu pot fi obligate să respecte norme la formarea cărora nu şi-au dat consimţământul. Normele de drept internaţional devin obligatorii pentru state atunci când decurg din voinţa liber exprimată, voinţă manifestată în tratate sau alte izvoare de drept internaţional. Dreptul internaţional, ca un sistem general, este acceptat de toate statele şi ca urmare este expresia voinţei lor. Existenţa unei ramuri distincte de drept - dreptul mediului - este impusă şi de caracterul relativ unitar al acţiunii sociale privind ocrotirea factorilor naturali sau creaţi prin activităţi umane ai mediului ambiant. Datorită particularităţilor obiectului supus reglementării (raporturile dintre om (societate) şi mediul său) dreptul mediului are un caracter „orizontal", în sensul că acoperă diferite ramuri juridice clasice (drept privat, public şi internaţional) şi reprezintă un drept de interacţiuni, care tinde să penetreze în toate sectoarele sistemului de drept pentru a introduce dimensiunea ecologică. Abordarea juridică şi rezolvarea problemelor protecţiei mediului, iniţial se realizează în formele tradiţionale de reglementări interstatale. De regulă, calea spre reglementare a fost şi rămâne încă starea "de conflict" între suveranităţi, sub forma dreptului statului de utilizare în mod exclusiv teritoriul său şi de autorizare a activităţilor prin care s-ar putea cauza pagube mediului altor state (îndeosebi vecine), în concordanţă cu dreptul fiecărui stat ca teritoriul şi mediul său să fie respectat, protejat de orice afectare externă. Într-adevăr, mai mult ca în oricare alt domeniu, în materie de mediu este valabil principiul, potrivit căruia "a preveni este mai eficient decât a repara". Avansări notabile au fost înregistrate, în acest sens, mai ales la nivelul principiilor cutumiare, sub forma obligaţiei informării prealabile a statului expus la posibile afectări ale mediului său, consultării, aplicării legislaţiei naţionale fără discriminare la toate activităţile, care ar putea fi prejudiciabile (indiferent de locul unde s-ar produce consecinţele lor), egalitatea de acces a rezidenţilor şi nerezidenţilor la procedurile vizând asemenea activităţi, informarea rapidă a statului străin de orice eveniment neprevăzut, care poate afecta mediul lui. Dintr-o altă perspectivă, în prima sa etapă de dezvoltare, dreptul internaţional al mediului s-a caracterizat printr-o reglementare "sectorială", după marile domenii ale mediului: ape continentale, mări şi oceane, atmosferă, faună, floră sălbatică etc. Treptat pe parcursul activităţilor de reglementare interstatală şi cooperare internaţională, dreptul mediului a consolidat ideea resurselor comune şi necesitatea utilizării lor în interesul generaţiilor prezente şi viitoare, a intensificat cooperarea regională, conturându-se ca un veritabil drept de cooperare şi de solidaritate. Este evident faptul că trăsăturile dreptului internaţional al mediului constituie un domeniu nou al cooperării internaţionale şi reglementării interstatale, aflat în plin proces de dezvoltare şi afirmare. Desigur, nu trebuie ignorate nici o serie de "deficienţe", unele poate inerente etapei actuale de dezvoltare a sa. Procesul de elaborare a regulilor uneori prea îndelungat, ezitările statelor în ratificarea şi, mai ales, reflectarea lor în reguli interne, lentoarea aplicării (întrucât controlul respectării este mai greu şi mai complex, iar în unele cazuri, pot fi necesare acţiuni de studii şi cercetări) creează adesea momente de neîncredere în regulile juridice internaţionale ca fiind "prea slabe" pentru atingerea scopului propus. Mediul este periodic supus reglementărilor legale, atât în ansamblul său, cât şi la nivelul componentelor sale individuale. Aceste reglementări încearcă să prevină sau să limiteze efectele degradării mediului, cauzate în principal de fenomenele depoluare.
Plătește în siguranță cu cardul și beneficiezi de garanția 200% din partea Diploma.ro.
Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi datele tale și plătești.
