Raspundere si Responsabilitate in Administratia Publica

Cuprins licenta Cum descarc?

Capitolul I - Teoria responsabilitatii in dreptul administrativ 
1.1 Notiunea de responsabilitate. Aspecte generale.
1.2 Izvoarele responsabilitatii puterii publice.
1.3 Responsabilitate si raspundere.
Capitolul II - Subiectele responsabilitatii
2.1- Statul.
2.2- Autoritatile publice.
2.3- Functionarii publici.
2.4- Raspunderea publica in constitutiile unor tari din Uniunea Europeana.
Capitolul III - Conditiile angajarii raspunderii administrative
3.1- Conditiile angajarii raspunderii administrative.
3.2- Raspunderea administrativ contraventionala.
Capitolul IV - Studiu de caz
4.1 - Prezentarea institutiei.
4.2 - Fundamentele practice ale evaluarii raspunderii si responsabilitatii publice din cadrul institutiei . 
4.3- Concluzii, propuneri si recomandari privind raspunderea si responsabilitatea.


Extras din licenta Cum descarc?

Capitolul I
Teoria responsabilitatii in dreptul administrativ
1.1 Notiunea de responsabilitate. Aspecte generale
Se stie ca, libertatea fara responsabilitate nu poate exista, dupa cum responsabilitatea este ineficienta fara raspunderea juridica. Pe de alta parte, responsabilitatea si raspunderea juridica sunt inerente existentei Statului si Dreptului atat pe plan intern cat si pe plan extern. Statul in care nu functioneaza institutiile cu responsabilitatii si raspundere este condamnat la anarhie si la pieire, iar garantarea si ocrotirea drepturilor este formala.
In orice Constitutie, conceptele de garantare, ocrotire, asigurare sunt foarte des folosite. Potrivit art. 12 din Declaratia Drepturilor Omului si Cetateanului (1789) "garantarea drepturilor omului si ale cetateanului necesita o forta publica; aceasta forta este deci creata in avantajul tuturor si nu spre folosinta proprie a celor caror ea le este incredintata". Or garantarea, ocrotirea, asigurarea ar fi concepte lipsite de continut si eficienta daca aceasta forta publica nu ar actiona in limitele unor alte concepte constitutionale, respectiv responsabilitate, raspundere si constrangere juridica.
In lipsa unei teorii generale asupra responsabilitatii, precum si a folosirii ambigue a notiunilor de "responsabilitate", "raspundere" si "constrangere", voi face cateva precizari pentru a observa daca ele au acelasi inteles, iar daca nu, care ar fi semnificatia si utilitatile fiecareia dintre ele. Celebrul dictionar "Larousse" de exemplu, consemneaza pentru termenul de "responsabilitate" mai multe sensuri: "Obligatia de a repara daunele altuia, cauzate de el insusi ori de catre o persoana care depinde de el sau, de un animal ori un lucru aflat in paza sa; obligatia de a suporta pedeapsa prevazuta pentru infractiunea comisa; capacitatea de a lua o decizie fara avizul prealabil al autoritatii superioare; necesitatea pentru un ministru de a-si abandona functia atunci cand parlamentul ii refuza increderea; responsabilitatea colectiva - faptul de a considera pe toti membrii unui grup ca responsabili solidari pentru actul comis de catre unul din membrii grupului". Din aceasta definitie desprindem ideea ca responsabilitatea constituie o obligatie impusa sau recunoscuta de lege, persoanei private sau publice, de a face ori de a da socoteala pentru ea sau pentru altul aflat in grija sa, ceea ce presupune o garantie a responsabilitatii. Totdeauna, se observa ca responsabilitatea are caracter general declarativ, dar in mod gresit, in aceasta definitie, se arata ca responsabilitatea opereaza dupa savarsirea faptului declansator al acesteia, si in baza unei actiuni a celui vatamat. Acelasi dictionar pentru termenul de "responsabil" consemneaza doua sensuri: "cel care trebuie sa raspunda", sa fie garantat pentru propriile sale actiuni sau ale altuia pe care le determina; persoana care are capacitatea de a lua decizii, dar care trebuie sa dea socoteala unei autoritati superioare sau celor care i-au acordat mandatul . Se observa prin urmare ca responsabilitatea este anterioara raspunderii care este de fapt o materializare a responsabilitatii in cadrul unei proceduri prevazute de lege. 
In dictionarul enciclopedic roman, termenul de "raspundere" nu figureaza ca atare, fiind semnalat numai intr-una din formele sale particulare "raspunderea materiala a angajatilor", iar termenul de "responsabilitate" este definit ca o "consecinta a nerespectarii unei obligatii care consta in indatorirea de a repara prejudiciul cauzat si cand este cazul de a suporta o sanctiune" . Aceasta definitie, situeaza in mod eronat "responsabilitatea ca fiind ulterioara faptului, respectiv ca o consecinta a nerespectarii unei obligatii. Se pare ca aceasta definitie este mai aproape de conceptul de "raspundere" decat de "responsabilitate". 
"Obligatia" generica din aceasta definitie-care nu este altceva decat responsabilitatea-este anterioara faptei, fiind prevazuta mai intai in lege.
"De remarcat ca prin formularea data, insusi sensul si continutul juridic al termenului, este prezentat incomplet, unilateral, privit numai din perspectiva incalcarii, nu si a respectarii-chiar impuse-a normei juridice; ca si cum responsabilitatea ar fi un fenomen, care intervine intotdeauna "post festum", un factor care actioneaza numai pe taramul raului deja infaptuit (consecinta a nerespectarii unei obligatii) si nu un fenomen care in primul rand vegheaza curent si permanent la respectarea normelor si raporturilor sociale in conditiile functionalitatii lor normale" . In dreptul german, G. Hancy si Wagner, leaga notiunea de raspundere de un sentiment de responsabilitate: "aceasta presupune o masura a conduitei cerute de lege, un mod specific de obligare sociala al individului, responsabilitatea devenind in fond o cerinta, care face ca drepturile si obligatiile individului sa fie determinabile si respectiv determinate in cazuri concrete". 
Totusi, principiul responsabilitatii a avut cea mai mare dezvoltare si amploare la Roma, unde functiile publice erau anuale. Eliberarea din functie dupa un an ca urmare a nerealegerii este considerata de C.G. Dissescu ca o forma de "responsabilitate" a functionarului statal. Aceasta ultima opinie, reprezinta interes deosebit la noi, mai ales in prezent, deoarece in reglementarea actuala a autonomiei locale, primarii au o responsabilitate atenuata si astfel prevenirea, indreptarea greselilor, abuzurilor sau raspunderea pentru acestea este greu de realizat, atata timp cat eventuala nerealegere intervine dupa patru ani; in acest timp, un primar necinstit sau incompetent, poate creea imense pagube comunitatii. 
In cadrul tuturor legislatiilor statelor democrate este bine cunoscut faptul ca atat statul in sine cat si persoanele fizice si cele juridice nu pot incalcs normele juridice specifice dreptului administrativ. Ele sunt astfel constiente de gradul de raspundere pe care il poarta, statul prin intermediul administratiei publice central si locale si persoanele fizice si juridice asupra statului. Fiecare in parte trebuie sa respecte legislatia in vigoare, trebuie sa-si cunoasca drepturile dar si sa isi respecte obligatiile. Toate aceste principii stau la baza statului de drept guvernat pe baze constitutionale si conform cu normele juridice specific dreptului administrativ. 
Exista insa si state unde responsabilitatea exista numai fata de stat, in altele numai fata de functionarul public care se considera ca a adus un prejudiciu statului. 
1.2 Izvoarele responsabilitatii puterii publice 
Analiza izvoarelor dreptului in teoria generala a dreptului a pus in lumina doua categorii de acceptiuni ale acestei notiuni: izvor de drept in sens material si izvor de drept in sens formal. 
Izvoarele materiale ale dreptului, denumite si izvoare reale sunt concepute ca adevarate "dat"-uri ale dreptului, realitati exterioare acestuia, care determina actiunea legiuitorului sau dau nastere unor reguli izvorate din necesitatile practice. 
Izvoarele materiale reprezinta conditiile sociale care determina adoptarea unor norme juridice. Pentru ca o regula de conduita sa devina obligatorie pentru cei carora li se adreseaza, este nevoie ca acea regula sa capete o forma juridica, prin care vointa guvernantilor sa devina vointa de stat, obligatorie pentru membrii societatii, pentru a putea sa intervina in caz de nevoie forta de constrangere a statului. Aici intervin izvoarele formale ale dreptului. Acestea reprezinta actele normative adoptate sau emise de autoritatile publice competente, acte ce contin norme juridice, reguli de conduita obligatorii, imperative. Intr-o formulare succinta, izvoarele formale reprezinta formele juridice de exprimare a vointei guvernantilor. 
Trebuie facuta distinctie intre izvorul de drept obiectiv si izvorul de drept subiectiv. 
a) Izvorul de drept obiectiv este intotdeauna actul normativ care contine norme juridice, precum si alte surse recunoscute ca atare.


Fisiere in arhiva (1):

  • Raspundere si Responsabilitate in Administratia Publica.doc

Imagini din aceasta licenta Cum descarc?

Banii inapoi garantat!

Plateste in siguranta cu cardul bancar si beneficiezi de garantia 200% din partea Diploma.ro.


Descarca aceasta licenta cu doar 9 €

Simplu si rapid in doar 2 pasi: completezi adresa de email si platesti.

1. Numele, Prenumele si adresa de email:

Pe adresa de email specificata vei primi link-ul de descarcare, nr. comenzii si factura (la plata cu cardul). Daca nu gasesti email-ul, verifica si directoarele spam, junk sau toate mesajele.

2. Alege modalitatea de plata preferata:



* La pretul afisat se adauga 19% TVA.


Hopa sus!