Răspunderea Patrimonială a Angajatorului

CAPITOLUL I

NOŢIUNI GENERALE PRIVIND RĂSPUNDEREA PATRIMONIALĂ

1.1 . Definiţia răspunderii patrimoniale (noţiune)

Principala modificare de esenţă a noului Cod al muncii, în raport cu cel anterior, îl constituie împrejurarea că, pe planul răspunderii reparatorii, răspunderea materială a salariaţilor a fost suprimată, iar, în locul ei, a fost reglementată, atât cu privire la dezdăunarea angajatorului, cât şi cu referire la despăgubirea salariatului, o răspundere patrimonială întemeiată pe ansamblul „normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale (art. 269, alin. 1, şi art. 270, alin. 1, din Legea nr 53/2003)

Codul muncii reglementează răspunderea patrimonială într-un capitol distinct – al III-lea (din titlul al XI-lea ’’Răspunderea juridică’’) art. 269-275.

Există însă şi reglementări anterioare Codului muncii care, cu titlu de norme speciale, au ramas în vigoare şi se aplică, total sau parţial, anumitor categorii de salariaţi, şi anume :

- Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenţilor economici, autorităţilor sau instituţiilor publice, modificată prin Legea nr. 54/1994;

- Ordonanţa Guvernului 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor .

Răspunderea patrimonială reciprocă a părtilor raportului juridic de muncă (angajator şi salariat) izvorăşte din contractul individual muncă, are caracter reparatoriu şi se întemeiază, conform art. 269 şi art. 270 din Codul muncii, pe ’’normele şi principiile răspunderii civile contractuale’’. Aşadar, fie angajatorul, fie salariatul, poartă o răspundere patrimonială reparatorie care se întemeiază pe rigorile răspunderii civile contractuale, fără a fi însă exclusive o răspundere de drept comun. De aceea, se poate afirma că răspunderea patrimonială reglementată de codul muncii constituie, ca natură juridică, o varietate a răspunderii civile contractuale, având anumite particularităţi determinate de specificul raporturilor juridice de muncă.

Şi în dreptul comun (civil) există reguli generale privind, în ansamblu, răspunderea civilă contractuală şi reguli speciale aplicabile unuia sau altuia dintre contractele civile. Mutatis mutandis, acelaşi este sistemul şi în privinţa răspunderii patrimoniale care are ca suport contractul individual de muncă:

- reguli generale ale acestei răspunderi aparţin dreptului comun (repectiv celor din Codul civil care guvernează răspunderea civilă contractuală);

- la ele se adaugă o serie de norme specifice cuprinse în Codul muncii.

Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional nu cuprinde niciun fel de clauze speciale referitoare la răspunderea patrimonială .

1.2. Natura juridică

În ceea ce priveste natura juridică a răspunderii patrimoniale, într-o primă opinie s-a susţinut că aceasta este o varietate a răspunderii civile contractuale . Într-o altă opinie, răspunderea patrimonială este o instituţie specifică Dreptului muncii, având o natură proprie, nereductibilă la răspunderea civilă; sub aspectul izvorului, obligaţia de dezdăunare a angajatorului derivă din contractul individual de muncă .

Aşa cum rezultă din înşuşi enuntul termenilor care o definesc, răspunderea patrimonială implică săvârâşirea unei daune în patrimoniul angajatorului. De aici decurge şi deosebirea esenţială între răspunderea disciplinară, administrativă, penală - ori extrapenală, care atrage aplicarea unei măsuri de influentare publică - a salariatilor, pe de o parte, şi răspunderea lor patrimonială, pe de alta parte, constă în funcţia proprie acestor răspunderi, primele având, în principal, un caracter educativ-sancţionator, respectiv exclusiv educativ, în ipoteza răspunderii care atrage aplicarea unei măsuri de influentare publică , în timp ce răspunderea patrimonială - ca şi cea civilă - are, în principal, un caracter educativ-reparator .