Introducere 3 Capitolul I. Dreptul roman între antichitate şi medieval 8 1. Moştenirea juridică romană în Bizanţ 8 2. Impactul legilor romane asupra genezei dreptului medieval în Europa de Vest 22 Capitolul II. Efectele dreptului canonic asupra receptării dreptului roman 40 1. Instituţionalizarea creştinismului. Formarea dreptului canonic 40 2. Ascensiunea dreptului canonic prin consolidarea instituţiei papalităţii 50 Capitolul III. Contribuţia dreptului roman la organizarea societăţii medievale europene (sec.IX-XVI) 60 1. Receptarea dreptului roman în statele italiene 60 2. Receptarea dreptului roman în Franţa 65 3. Receptarea dreptului roman în statele germanice 70 Încheiere 79 Bibliografie 81
Introducere Istoria omenirii a fost segmentată în cîteva epoci: antică, medievală, modernă, contemporană. Concomitent cu societatea a evoluat şi dreptul. În epoca antică s-a afirmat dreptul roman care s-a transformat într-un sistem universal ce putea fi aplicat în diferite condiţii istorice, indiferent de genul societăţii. Noţiunea de ev mediu a fost lansată de umaniştii italieni (sec.XV- Flavio Biondo). Iniţial epoca medievală era considerată un regres în istoria omenirii, umaniştii încercînd să accentueze că urmăresc scopul renaşterii principiilor antice la un nivel calitativ nou. Totuşi, anume în evul mediu s-au format noi popoare europene, a avut loc un proces de sinteză a elementelor antice cu cele germanice, s-au creat condiţii ce au pregătit omenirea de trecerea spre epoca modernă. Actualitatea temei este determinată de faptul că multe principii din dreptul roman au fost receptate în evul mediu, fiind preluate în epoca modernă, păstrîndu-se şi în epoca contemporană. Cunoscînd geneza lor devine mai simplă înţelegerea şi aplicarea lor în practică. Receptarea presupune preluarea unor principii din dreptul roman şi adaptarea lor la noile condiţii. S-a manifestat cu intensitate diferită în Europa medievală. Istoriografia problemei Referitor la receptarea dreptului roman în evul mediu istoriografie practic nu există, deşi în majoritatea lucrărilor consacrate istoriei statului şi dreptului acest fenomen este amintit. Există mai multe lucrări de sinteză ce au referinţe aparte privitor la receptarea dreptului roman. Problemele ce ţin de epoca midievală au început a fi studiate la sfîrşitul epocii moderne. Aprecierile dreptului roman au fost puternic influenţate de existenţa mediului burghez. La începutul sec. XVIII în Franţa s-au format două curente istoriografice vizînd problema genezei dreptului medieval: unul aprecia dreptul roman ca izvor principal al dreptului medieval, iar altul insista asupra rolului dominant al cutumei germane. Primul, care în epoca modernă a lansat discuţii asupra acestei probleme a fost J. Bulenvillier. El supraaprecia rolul cutumei germane, insistînd că dreptul roman a fost preluat în Europa abia după generalizarea celui german. Drept răspuns Dubo scrie lucrarea „Istoria critică a stabilirii puterii administrative în Franţa, afirmînd că germanii fiind mai inferiori au fost nevoiţi să împrumute multe elemente romane, inclusiv principiile dreptului roman. Ulterior autorul a fost apreciat în calitate de părinte al teoriei romanistice cunoscută în Franţa şi ca teoria continuităţii. Istoriografia problemei a fost influenţată de dezvoltarea ideilor renascentiste, întrucît reprezentanţii curentului îşi asumau funcţia de a renaşte cultura antică, inclusiv cultura juridică romană. Astfel Voltair era de părerea că dreptul roman a pregătit Europa pentru organizarea unei societăţi prospere. Concomitent, afirma că lucrările antice, dreptul roman au fost schimonosite în epoca medievală, de aceea totul necesită o revenire la normal. În acelaşi context Montesquieu aprecia pozitiv preluarea legilor romane, insistînd, însă, asupra necesităţii completării lor cu legile naturii. În istoriografia germană s-a afirmat A.L. Shletzzer. Conform opiniei sale importanţa dreptului roman este indiscutabilă, dar ea nu trebuie să fie idealizată pentru a nu umbri aspectele bune din legile altor popoare ce s-au format în Europa. Majoritatea germaniştilor neglijau participarea dreptului roman la geneza dreptului medieval. În sec.XIX s-au păstrat aceleaşi două centre istoriografice: Germania şi Franţa. Istoriografia franceză critica rolul cutumei barbare în procesul de formare a dreptului medieval, dar F. Guizot susţinea că legile medievale, cu toate lacunile, au fost mai avansate decît dreptul roman, întrucît orice societate nouă este mai progresivă decît cea precedentă. Autorul german L.Fon Ranke neglija dreptul roman, insistînd că din cauza degradării Imperiului Roman în sec.V principiile dreptului antic nu puteau fi realizate în practică, în acel context „misiunea germanilor a fost de a întineri sistemul de drept roman”. Lucrările istorice şi istorico-juridice au fost pătrunse de subiectivism din cauza concurenţei (care a provocat şi războiul din 1870-1871) germano-franceze. Francezul Fustel de Coulange insista că germanicii au dsitrus civilizaţia romană deoarece erau sălbatici şi nu puteau percepe această civilizaţie. Dînsul afirma că tot ce este bun în Europa se datorează elementului romanic. În 1837 Jules Michelit scrie lucrarea „Apariţia dreptului francez” criticînd dreptul canonic, care în viziunea sa a umbrit elementele progresive ale dreptului roman. Autorul afirma că nu ar fi corectă preluarea tuturor normelor juridice romane deoarece ele au fost scrise într-un anumit timp şi în baza lor a trăit lumea antică. Societatea nouă necesită doar principiile fundamentale ale dreptului roman. Mai multe lucrări ale timpului păstrau ideea conform căreia şi dreptul roman şi obiceiurile germanilor au influenţat pozitiv dreptul european. A. Tocqueville, F de Coulange susţineau că apariţia şi dezvoltarea instituţiilor franceze a fost posibilă datorită faptului că germanicii n-au dat uitării dreptului roman.
Legea celor XII table, în Guştiuc A., Chirtoacă L., Roşca V., Istoria universală a statului şi dreptului, Chişinău, 2001 Edictele magistraţilor, în Черниловский З., Хрестоматия по Всеобшей истории государства и права, Москва, 1996 Sextus Catus. Tripetia, în Черниловский З., Хрестоматия по Всеобшуй истории государства и права, Москва, 1996 Codex Theodosianum, în А. Загибин, Документы по истории средних веков, Москва, 1997 Lex Salica, în Guştiuc A., Chirtoacă L., Roşca V., Istoria universală a statului şi dreptului, Chişinău, 2001 Corpus Juris Civilis, în А. Загибин, Документы по истории средних веков, Москва, 1997 Школа глоссаторов. Документы, Составителъ А. Загибин, Москва, 1999 Literatura: Aries P., Duby G., Istoria vieţii private, v.1, Bucureşti, 1994 Arhiri S., Istorie medievală, Chişinău, 1989 Boia L., Mari istorici ai lumii, Bucureşti, 1978 Brezeanu S., O istorie a Imperiului Bizantin, Bucureşti, 1981 Bloch M., Societatea feudală, v.1, Cluj, 1998 Capcelea V., Filosofia dreptului, Chişinău, 2004 Cocoş Şt., Dreptul roman, Bucureşti, 1997 Cristian V., Istoriografia generală, Bucureşti, 1990
Plătește în siguranță cu cardul și beneficiezi de garanția 200% din partea Diploma.ro.
Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi datele tale și plătești.
