Cap. 1 Introducere 1.1. Importanţa şi actualitatea temei 1.2. Motivarea alegerii temei 1.3. Reflectarea temei în literatura de specialitate Cap. 2 Fundamentarea teoretică a cercetării 2.1. Particularităţi antomice şi biomecanice ale piciorului şi gambei 2.2. Vascularizatia treimii medii si inferioare a gambei 2.3. Fracturile la copil 2.3.1. Generalităţi 2.3.2. Particularităţile morfo-funcţionale ale aparatului locomotor la copil 2.3.3. Particularităţile fracturilor de gambă la copil 2.4. Tipurile de fracturi de gambă 2.4.1. Fracturile extremităţilor inferioare ale oaselor gambei 2.4.2. Fracturile maleolare 2.4.3. Fracturile calcaneului 2.5. Tratamentul fracturilor 2.5.1. Primul ajutor şi transportul bolnavilor cu fracturi 2.5.2. Tratamentul general 2.5.3. Tratamentul specific 2.6. Date generale despre exerciţiul fizic terapeutic 2.6.1. Generalităţi 2.6.2. Planul programului general de recuperare Cap. 3 Elementele constitutive ale cercetării 3. 1. Ipotezele lucrării 3.2. Organizarea cercetării 3.2.1. Locul, durata şi condiţiile de bază materială 3.2.2. Eşantioanele de pacienţi cuprinşi în cercetare 3.3. Metodologia cercetării 3.3.1. Metoda observaţiei 3.3.2. Metoda anchetei 3.3.3 Metoda explorării şi evaluării 3.4. Conceperea şi aplicarea programelor de kinetoterapie Cap. 4 Rezultatele cercetării 4. 1. Prelucrarea rezultatelor obţinute şi interpretarea lor 4. 2. Prelucrarea grafică a rezultatelor obţinute Concluzii şi propuneri Bibliografie
CAPITOLUL 1 1. INTRODUCERE 1.1. Importanţa şi actualitatea temei În ultimii ani kinetoterapia s-a dezvoltat devenind o disciplină structurată cu dimensiuni vaste. Prin efortul unor specialişti în medicină, biomecanică, fiziologie, nutriţie, farmacologie, s-au trasat liniile programelor pentru tratarea şi prevenirea accidentelor, durerilor şi afecţiunilor. Analiza şi modificarea continuă a acestor programe sunt menite să obţină standarde de sănătate mai bune. Glezna şi piciorul alcătuiesc un complex anatomofuncţional menit să suporte întreaga greutate a corpului şi în acelaşi timp să asigure mersul pe orice teren. Traumatismele gleznei sunt cele mai frecvente dintre toate localizările traumatismelor aparatului locomotor, entorsele deţinând primul loc, iar fracturile locul II în categoriile respective. Marea lor frecvenţă se explică prin faptul că la acest nivel au loc mişcări multiple comandate de nevoile de mobilitate ale piciorului, expus la diferiţi factori traumatici ce acţionează în condiţii diferite. Redoarea posttraumatică a articulaţiilor gleznei şi piciorului determină un handicap funcţional de gravitate moderată, care se manifestă mai ales în mersul pe teren accidentat. Recâştigarea tuturor mişcărilor se poate realiza numai în masură în care structura anatomică şi raporturile articulare sunt respectate. 1.2. Motivaţia lucrării Medicina modernă nu se mai mulţumeşte numai cu rezultate bune de laborator şi vindecarea clinică, ci ea trebuie să redea pacientului capacitatea de muncă şi independenţa în viaţa socială Scopul recuperării constă în evitarea sau reducerea oricărei infirmităţi, în reducerea invalidităţii şi incapacităţii de muncă şi, mai ales, în crearea unei noi stări de echilibru, bazată pe capacităţile fizice şi funcţionale restante prin intermediul cărora pacientul trebuie să fie învăţat şi antrenat să se adapteze la viaţa activă. Ca urmare a faptului că se constată la copil tot mai multe cazuri de fracturi la nivelul gleznei, determinate de traumatisme prin căderi sau loviri, cazuri rezolvate ortopedic sau chirurgical, rezultând după imobilizare redori articulare ale articulaţiei tibio-tarsiene, m-am gândit să abordez această temă la copil. Dorinţa mea a fost de a scoate în evidenţă rolul kinetoterapiei în recuperarea articulaţiei tibio-tarsiene atât pe perioada imobilizării cât şi după înlăturarea acesteia. 1.3. Reflectarea temei în literatura de specialitate Copilul nu este un adult în miniatură, el îşi are patologia sa proprie diferită de cea a adultului. Afecţiunile piciorului, pe lângă frecvenţa crescută cu care se întâlnesc în practică, se caracterizează şi de o etiologie variată ce le face extrem de greu de cuprins într-un cadru terapeutic. Indiferent de etiologie toate redorile articulare, contracturile şi retracturile musculo-ligamentare, tulburările statice şi dinamice au răsunet asupra întregului corp şi singura posibilitate reală de a le diminua sau combate este medicina fizică şi tratamentul ortopedico-chirurgical. Imobilizarea unei articulaţii este însoţită de perturbări în circulaţie, de atrofierea muşchilor imobilizaţi, de retracţii ale capsulei articulare şi de aderenţe. Poziţia în care este imobilizat membrul fracturat influenţează tonusul muscular. Dacă membrul este ţinut imobilizat în limitele normale ale muşchilor care participă la mişcările articulaţiei, atât agoniştii cât şi antagonişţii sunt în repaos. Dacă este ţinut imobilizat în poziţie forţată, grupul muscular întins peste lungimea lui normală îşi păstrează tonicitatea deoarece se află în stare de contractură iar cel antagonist fiind relaxat se atrofiază. Fractura influenţează diferit articulaţiile supra şi subiacente. În articulaţia supraiacentă imobilizarea îndelungată nu determină redori mari deoarece nu sunt tulburări circulatorii iportante. În regiunea articulaţiei subiacente fracturii tulburările circulatorii sunt mari, redorile se instalează repede şi se recuperează greu. Prevenirea, corectarea şi recuperarea unor deficienţe funcţionale ale piciorului ce se pot dezvolta în toate stadiile de evoluţie a bolii revin în mare masură kinetoterapiei.
Plătește în siguranță cu cardul și beneficiezi de garanția 200% din partea Diploma.ro.
Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi datele tale și plătești.
