Reeducarea Funcțională Ambulatorie a Genunchiului După Ligamentoplastie

Introducere

În cadrul patologiei posttraumatice a genunchiului, la sportivii de performanţă, leziunile au fost şi sunt în continuare extrem de frecvente. Acest lucru nu este întâmplător, deoarece, în activitatea sportivă de performanţă, regăsim atât factorii etiologici cât şi factorii favorizanţi, răspunzători de apariţia patologiei la acest nivel.

Suprasolicitarea structurilor capsulo-ligamentare, de la nivelul genunchiului este un eveniment care apare frecvent în sport. În acelaşi timp, nu trebuie să uităm că sportivul de mare performanţă îşi începe activitatea de la vârste foarte mici, îşi supune genunchii unor microtraumatisme repetate în timpul antrenamentelor, pe parcursul unei perioade relativ lungi (ani), iar în timpul concursurilor, încercând să se autodepăşească, îşi suprasolicită organismul. Sigur că în funcţie de disciplina sportivă practicată, factorii favorizanţi ai leziunilor se manifestă într-o măsură mai mare sau mai mică.

În viaţa unui individ obişnuit, leziunile la nivelul genunchiului nu reprezintă o dramă, în schimb, nu acelaşi lucru se poate spune despre sportivul de mare performanţă. Acesta este nevoit să-şi întrerupă activitatea pentru o perioadă care este mai scurtă sau mai lungă, în funcţie de tipul de operaţie pe care o suportă, cât şi de perioada de recuperare funcţională a genunchiului operat.

Consecinţa cea mai gravă a acestor leziuni este impotenţa funcţională, prin reducerea amplitudinii mişcărilor la nivelul articulaţiei genunchiului, dar cu afectarea în toate cazurile şi a mişcărilor în articulaţiile şoldului şi gleznei.

De aceea, problema recuperării totale sau chiar parţiale necesită un tratament susţinut, complex, prin mijloace kinetice specifice, fizioterapie, masaj, tratament care necesită timp îndelungat, dat fiind faptul că aceste afecţiuni sunt destul de frecvente la persoane ce au activitate sportivă şi care nu îşi pot permite o absenţă îndelungată din activitatea competiţională.

De mare importanţă pentru recuperare, în aceste cazuri, sunt programele de kinetoterapie întocmite individualizat.

Articulaţia genunchiului

Articulaţia genunchiului este formată din articulaţiile femuro-tibială şi femuro-patelară. Articulaţia femuro-tibială şi articulaţia femuro-patelară au o singură capsulă articulară şi funcţional se comportă ca o singură articulaţie. Articulaţia genunchiului este cea mai mare articulaţie din corpul uman.

Suprafeţele articulare sunt reprezentate de:

- suprafeţele articulare ale condililor femurali şi trohleea femurală (proximal).

Axele antero-posterioare ale celor doi condili sunt divergente posterior,

astfel încât epifiza inferioară a femurului este mai voluminoasă posterior decât anterior. Curbura feţei articulare a condililor, privită din profil, descreşte ca rază progresiv spre posterior, descriind o linie spirală. Astfel, segmentul anterior al curburii face parte dintr-un cerc cu raza de aproximativ 45 mm, pentru ca cel posterior să ajungă la aproximativ 15 mm. Acest fapt, la care se adaugă diferenţa dimensiunilor antero-posterioare dintre feţele articulare ale condililor femurali şi cele ale tibiei, imprimă particularităţi flexiei şi extensiei.

Condilul medial este mai proeminent inferior decât cel lateral, încât femurul este aşezat pe feţele articulare ale tibiei relativ orizontale, descrie cu aceasta un unghi obtuz deschis lateral de 170 – 177 grade (genu valgum fiziologic).

Suprafaţa articulară a condililor femurali se continuă anterior cu faţa patelară, prin care femurul se articulează cu rotula.

- epifiza superioară a tibiei – participă la această articulaţie prin feţele superioare ale condililor tibiali. Cele două feţe articulare ale condilior tibiali sunt uşor concave şi ovalare, cu axul mare sagital. Între cele două suprafeţe articulare se află o proeminenţă osoasă, numită eminenţa intercondiliană, formată la rândul ei din tuberculul intercondilar medial şi tuberculul intercondilar lateral.

- faţa posterioară a patelei – este împărţită de o creastă în două suprafeţe articulare, una laterală şi alta medială, acoperite de cartilaj hialin.