Regula majorității - probleme ale aplicării ei

INTRODUCERE

Democraţia se sprijină pe deciziile majoritare. Acestea sunt cel mai important instrument de soluţionare paşnică a conflictelor. Însă aşa cum o va arăta această lucrare, principiul majorităţii nu este absolut. El depinde de anumite premise, având şi uneori aspecte destul de problematice.

Discuţiile teoretice privind democraţia relevă, aproape de fiecare dată, limitele pe care această formă de organizare a societăţii le are. Iar regula majorităţii, ca mecanism esenţial al procesului democratic, are anumite limite. În această lucrare, relevarea acestor limite, dezvăluie câteva întrebări fundamentale:

1. Procesul democratic necesită utilizarea exclusivă a principiului majorităţii?

2. În condiţiile în care regula majorităţii se dovedeşte a fi nesatisfăcătoare, oare există o alternativă evident superioară?

Partizanii democraţiei consideră că aplicarea acestei reguli oferă o soluţie raţională problemei găsirii căii optime în viaţa colectivă, în relaţiile interumane. Prezentarea justificărilor pentru aplicarea regulii majorităţii în regimul democratic ne oferă posibilitatea de a decela aspectele pozitive ale acesteia. Voi oferi câteva interpretări favorabile ale regulii majorităţii aşa cum au fost ele ilustrate de câţiva teoreticieni ai filosofiei politice. Potrivit acestor interpretări soluţia (adoptării deciziei preferate de majoritate) este optimă deoarece majoritatea nu poate greşi. Însă dacă se face recurs la analiza unor cazuri istorice, se observă că majoritatea poate abuza de autoritatea ei, impunând minorităţii voinţa sau opţiunea ei. Cu alte cuvinte nu este exclus ca în practică să apară o tiranie a majorităţii. Pericolul se referă la nerespectarea drepturilor minorităţii (oricare ar fi aceasta:politică, socială, etnică, sexuală, religioasă etc.). Prin ea însăşi nici o variantă majoritară nu poate asigura dreptatea în deciziile colective. Mai pe scurt, regula majorităţii nu poate fi recomandata inevitabil ca un sistem infailibil pentru a lua deciziile colective într-un regim democratic.

Dacă se pleacă de la premisa că majoritatea nu este nici ea infailibilă, se poate pune următoarea întrebare: în ce condiţii are majoritatea dreptul de a-şi impune voinţa asupra minorităţii? Este important de semnalat în acest punct că nici această premisă nu este lipsită de limite. Ca şi în cazul procesului de luare a deciziilor sociale semnificative, o oarecare incertitudine ontologică îşi face apariţia şi aici.

Şi în sfârşit am ajuns la una dintre marile dificultăţi ale regulii majorităţii, şi anume la problema agregării preferinţelor. Aceasta dovedeşte că regula majorităţii este aplicabilă uneori, dar nu totdeauna. Există limite a posibilităţii de a lucra cu ea.

CAPITOLUL I

Regula majorităţii-argumente în favoarea ei

Se va începe dezbaterea acestei probleme prin prezentarea principalelor argumente în favoarea regulii majorităţii. O poziţie teoretică argumentativă favorabilă regulii majorităţii aparţine lui Jean-Jacques Rousseau.

În lucrarea sa, „Contractul social”, Rousseau promovează o concepţie contractualistă, care vedea originea societăţii civile într-un contract stabilit între oameni în vederea cooperării şi apărării comune a proprietăţii, drepturilor şi libertăţilor individuale şi a asigurării dreptăţii pe baza unor instituţii imparţiale. Contractualismul vede şi originea statului într-un contract stabilit între conducători şi conduşi, printre care cei dintâi primesc de la cei din urmă mandatul de a legifera, guverna şi organiza viaţa publică în interesul majorităţii. Oamenii vor să depăşească starea naturală, cea în care domină un sentiment de nesiguranţă reciprocă şi să formeze o asociaţie care să apere şi să protejeze cu toată forţa comună persoana şi bunurile fiecărui asociat şi în cadrul căreia fiecare dintre ei, unindu-se cu toţi, să nu asculte totuşi decât de el însuşi şi să rămână tot atât de liber ca şi mai înainte. Ei încheie un pact social ale cărui clauze se reduc toate la una singură: înstrăinarea totală a fiecărui asociat, cu toate drepturile sale, în favoarea întregii comunităţi, deoarece fiecare dăruindu-se în întregime, condiţia este aceeaşi pentru toţi. Şi astfel dăruindu-se tuturor, el nu se dăruieşte nimănui.