ARGUMENT 4 CAPITOLUL I : CONSIDERATII PRIVIND IMPORTANTA JOCULUI IN VIATA COPILULUI 1.1. Natura jocului ca activitate fundamentala a prescolarului 6 1.2. Elemente psihologice ale jocului 9 CAPITOLUL II: INVATAREA LA PRESCOLARI 2.1. Specificul invatarii la prescolari 14 2.2. Jocul - principala modalitate de invatare la prescolari 19 CAPITOLUL III: STUDIUL EXPERIMENTAL PRIVIND RELATIA JOC - INVATARE IN INVATAMANTUL PRESCOLAR 3.1. Designul cercetarii 29 3.2. Analiza si interpretarea rezultatelor 41 CONCLUZII 42 BIBLIOGRAFIE 43 ANEXE 45
Orice tanar, trecut prin gradinita / scoala, poarta amprenta formatorului, a generatiei care l-a educat si l-a pregatit pentru viata. Aceasta afirmatie atentioneaza indirect asupra responsabilitatii imense ce este implicata de exercitarea profesiei de formator al tineretului. Profesia - misiune, pe care o desfasoara educatoarea in gradinita de copii, ocupa un rol primordial. Ei i se atribuie sarcini complexe, cum sunt acelea de a stimula si deschide spre manifestare timpurie potentialitatile umane, de a contura arhitectura caracterului omului, de a trezi si directiona trebuintele copiilor incredintati spre realizare pe coordonatele previzibile ale dezvoltarii societatii. Acestea sunt, desigur, numai cateva indatoriri esentiale ale educatorului. Finalizarea lor, in practica educationala din gradinita, conditioneaza continuitatea si progresul activitatii formative, desfasurat ulterior de invatator. Iata de ce, in etapa actuala, poate mai mult ca oricand in istoria societatii romanesti, munca educatorului din invatamantul prescolar se cere structurata dupa principiile pedagogiei creativitatii, invatarii sociale dirijate si interdisciplinaritatii, ea imbogatindu-se cu noi caracteristici. In acest context, fiecare educator trebuie sa contribuie prin activitatea si experienta sa la cautarea, inovarea si crearea mijloacelor si modalitatilor de formare a tinerii generatii. Activitatea din gradinita implica mari responsabilitati, oferind educatorului largi posibilitati de manifestare a creativitatii si competentei sale in realizarea lor. Rolul fundamental al gradinitei este de a pregati copilul pentru a intra cu succes in etapa urmatoare de scolaritate. Este de la sine inteles ca pregatirea pentru scoala nu inseamna a forta artificial ritmurile dezvoltarii psihice si a-i impune prescolarului un rol impropriu ,,elev". Tot asa de adevarat este ca ,,invata" si prescolarul, la fel ca si scolarul, deosebit de important, fiind in acest context, cat, dar mai ales, cum ,,invata" pentru a-si valorifica la maximum potentialul intelectual si fortele creatoare la toate nivelele de varsta din prescolaritate. Lucrarea reflecta cateva din aceste preocupari de ordin general pentru invatamantul prescolar abordate din punctul de vedere al cercetarii aplicative cu metode proprii acesteia (observatia, experimentul natural si pedagogic) din perspectiva optimizarii si modernizarii continue a actului educational practicat in gradinita. Tematica lucrarii formulata in termenii: ,,Relatia joc - invatare in invatamantul prescolar" a obligat la abordarea problematicii jocului si invatarii la varsta prescolaritatii biopsihice ale copilului de 3-6 ani, cat si de specificul activitatii copilului in acest stadiu al devenirii sale. In acest caz, in tratarea temei s-a tinut seama atat de dezvoltarea stadiala, in etape succesive enuntate de asa zisa educatie noua, genetica cat si de ideea dominantei genetice de activitate care, la aceasta varsta, nu este alta decat jocul. Lucrarea nu are pretentia relevarii unor contributii cu totul originale in ce priveste tema cercetata. Deosebitele valente ale jocului pur, sau a celui cu subiect si reguli, ale jocului ca mijloc de instruire si educare, procedeu metodic sau cadru organizatoric inedit de desfasurare a activitatii didactice au fost demonstrate de multi cercetatori si scoli pedagogice ce au inscris intre preocuparile lor cercetarea fenomenului ludic. Tratarea temei relatia joc - invatare, al raportului dintre joc si invatare in gradarea lor motivationala potrivit stadiului de dezvoltare cuprins in interiorul varstelor prescolare, precum si structurarea cercetarii pe cele cateva tipuri fundamentale ale actului invatarii prin joc se constituie, poate, intr-o incercare modesta de a reuni intr-un cadru aceleasi idei si pareri mai mult sau mai putin controversate, adevaruri si optiuni educationale, mai mult sau mai putin incorporate in conduita profesionala a educatoarelor care se ocupa de formarea tinerei generatii. Desigur, rezultatele bune depind de pregatirea si competenta cadrului didactic, in ultima instanta de intreaga lui personalitate. Socot deci, ca nimic din ceea ce se circumscrie procesului complex si dificil de formare a unei personalitati umane, polivalente, creatoare si adaptabila (la natura, societate si mai ales la viitor) nu trebuie sa scape preocuparilor si atributiilor educatorului de azi si de maine. Activitatea ce se desfasoara in vederea educarii si invatarii prin joc a copiilor ocupa locul central in formarea omului. Desfasurarea sustinuta a acestei activitati educative trebuie sa se concretizeze in intelegerea de catre fiecare copil, elev, student, ca a invata cu sarguinta si constiinciozitate, a da dovada de disciplina, a pune intregul elan specific varstei tinere in slujba indeplinirii exemplare a sarcinilor ce revin tuturor, este o datorie, este o manifestare de profund umanism. CAPITOLUL I CONSIDERATII PRIVIND IMPORTANTA JOCULUI IN VIATA COPILULUI 1.1. NATURA JOCULUI CA ACTIVITATE FUNDAMENTALA A PRESCOLARULUI La varsta prescolara, jocul este o realitate permanenta. Copilul de 3-6 ani se joaca cea mai mare parte a timpului si pe masura cresterii si dezvoltarii joaca sa ia forme din ce in ce mai complexe si diverse, influentand si subordonand toate celelalte actiuni de viata, interese si preocupari. Jocul copiilor obtine astfel un caracter multiactional, activitatea practica, invatarea, hranirea sau imbracarea, luand forma unei actiuni ludice. Manifestarile de joc evolueaza, avand un caracter dinamic. Ele evolueaza si obtin caracteristici noi si forme variate si interesante. Din perspectiva pedagogica, jocul este considerat un mijloc de instruire, o forma de educatie, o modalitate pedagogica - terapeutica, avand astfel o varietate de semnificatii de natura constructiva. Prezentate sintetic, acestea subsumeaza o serie de functii care sunt complementare si consistente cu cele ale fenomenului educational in ansamblu. 1.Functia adaptativa, ce se manifesta prin asimilarea realitatii fizice si sociale si prin acomodarea eu-lui la realitate. In joc, copilul prescolar transpune impresii dobandite in mediul extern, fizic si social, reusind astfel sa interiorizeze realitatea si sa se adapteze la un nivel primar cerintelor acesteia. Pe parcursul varstei copilariei mijlocii se poate observa o crestere a capacitatii copilului de a transpune rapid si coerent in joc elemente ale realitatii: roluri, conduite, atitudini, obiecte, si de a prelucra si reflecta cu o mare profunzime si in contexte ludice diverse (jocuri cu subiect si roluri) aspecte mai ample ale mediului inconjurator. Daca, la inceputul varstei prescolare trairea realitatii prin joc este totala, in sensul in care copilul nu distinge intre situatia reala si cea imaginara, pe masura ce copilul devine constient de propria lui persoana si de modelul pe care il imita el, cele doua planuri ale realitatii si al fictiunii se delimiteaza, aceasta neinsemnand ca implicarea in jocul ce transpune impresii reale este mai superficiala. Dimpotriva, jucandu-se copilul experimenteaza roluri ce se suprapun cu propriul eu si se exerseaza pe el insusi ca agent activ si nu doar reactiv al mediului, fapt ce ii asigura treptat adaptarea si intelegerea lumii reale si premisele pentru trecerea fireasca de la copilarie la adolescenta si maturitate. 2.Functia formativa. Jocul este un mobil al dezvoltarii cognitive, afectiv - emotionale, psihomotorii si de modelare a personalitatii. Cunoasterea prin experienta directa, pe care o asigura jocul, presupune implicarea capacitatilor perceptive, a abilitatilor de reactie, a capacitatilor de relationare si a posibilitatilor de comunicare ce sunt exersate si imbogatite in plan calitativ si cantitativ. In fata problemelor adesea reale pe care le impune jocul, copiii au ocazia de a exersa capacitatea de a analiza posibilitatile de rezolvare si de punere in practica a solutiilor optime pentru ca jocul sa poata continua.
- Barbu, H., Matias, A., Rapila, E., Popescu, E., Serban, F. (1995). Pedagogie prescolara - Didactica, Bucuresti, E.D.P., R.A. - *** (2008). Curriculum pentru invatamantul prescolar (3-6/7 ani), Bucuresti, Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului. - Bocos, M. (2003). Teoria si practica cercetarii pedagogice, Cluj-Napoca, Editura Casa Cartii de Stiinta. - Chateau, J. (1980). Copilul si jocul, Bucuresti, E.D.P. - Cristea, S (2000). Dictionar de pedagogie, Chisinau, Editura Litera. - Cucos, C. (2003). Pedagogie (editia a II-a), Iasi, Editura Polirom. - Clipa, O. (2003). Practica pedagogica observativa, Suceava, Editura Universitatii " Stefan cel Mare". - Clipa, O. (2008). Metode de evaluare in invatamantul universitar, Iasi, Editura Universitatii ,,Al. I. Cuza". - Clipa, O. (2008). Evaluarea in invatamantul universitar, Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica, R. A. - Clipa, O. (2008). Autoevaluare si evaluare universitara - demersuri investigative, Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica, R. A. - D`Hainaut, L. (1981). Programe de invatamant si educatie permanenta, Bucuresti, E.D.P. - Dima, S. (1997). Copilaria fundament al personalitatii, Bucuresti, Editura Revista Invatamantului Prescolar. - Dima, S. (1992). Cei sapte ani de acasa, Bucuresti, E.D.P. - Dinca, M. (2003). Metode de cercetare in psihologie, Bucuresti, Ed. Universitatii Titu Maiorescu.
Ne pare rau, pe moment serviciile de acces la documente sunt suspendate.
