Relații comerciale și de cooperare economică dintre România și Italia - prezent și perspectivă

INTRODUCERE

Primul capitol conţine istoricul relaţiilor comerciale româno-italiene, care datează înca de la începutul anului 1919. Prima perioadă face referire la relaţia celor două ţări între anii 1919-1939 şi este împărţită în participaţiuni şi finanţări italiene în industria română şi în evoluţia investiţiilor italiene după anul 1934.

Urmează apoi perioada comunistă cuprinsă între anii 1950-1990, o perioadă în care în ciuda sistemului comunist, România a reuşit să păstreze relaţii foarte bune cu Italia. De fapt, unul din obiectivele de politică externă ale lui Nicolae Ceausescu, a fost acela de a intensifica relaţiile economice cu Italia, fiind conştient de posibilitatea unei dezvoltări mai rapide.

Ultima parte a primului capitol este dedicată perioadei de după căderea comunismului, mai exact cea de după 1990. Această perioadă a semnificat deschiderea unor noi porţi pentru investitorii italieni, si în acelaşi timp consolidarea definitivă a relatiilor româno-italiene, care au cunoscut o dezvoltare fără precedent. La baza acestei consolidări stau întâlnirile avute la nivel prezidenţial, parlamentar sau ministerial.

Capitolul secund se refera la evoluţia comerţului exterior al României in perioada 2000-2010, şi conţine date statistice despre modul în care s-a desfăşurat. Prima parte cuprinde evoluţia exportului si structura acestuia în perioada mai sus menţionată. În acest capitol se evidenţiază modul în care au evoluat exporturile şi schimbările majore care au existat între anii 2000-2010. Acelaşi lucru este analizat si in privinţa importurilor pe care România le-a efectuat in această perioadă.

Capitolul trei este cel in care se observă importanţa capitalului italian in România si modul în care acesta influenţează dezvoltarea economică a României. Acelaşi capitol conţine studii de caz, care fac referire la trei firme importante pentru România. Studiul de caz isi propune să analizeze modul în care aceste firme investesc în România. Mai exact sumele investite, numarul acţinarilor, produsul comercializat, clienţii cărora se adresează acest produs, numărul angajaţilor şi bineînţeles si profitul net obţinut in urma investiţiilor făcute.

Firmele în cauză sunt Astaldi SpA, Eurotricot si Enel. Prima din cele trei vizeaza domeniul constructiilor practic ajuta la rezolvarea problemei esențiale îin România infrastructura unul dintre punctele slabe ale Romaniei , a doua are un istoric bogat in domeniul tricotajelor si activează în România din anul 2000, având sediul în Braşov. Enel este prescurtarea pentru Entitatea Naţională pentru Energie Electrică, companie creată incă din 1962. Enel este considerat cel mai important investitor privat în sectorul energiei electrice din România prin preluarea participaţiilor majoritare la trei companii de distributie şi furnizare a electricităţii.

Partea a 3-a a celui de-al treilea capitol tratează un aspect foarte important pentru relaţiile româno-italiene, si anume cooperarea economică româno-italiană prin prisma realizărilor si perspectivelor. În acest capitol este subliniată importanţa factorilor avuţi în vedere de către investitorii italieni, precum şi strategiile investiţionale. De asemenea un alt subiect important este cel care se referă la componentele mediului de afaceri românesc si efectul acestora asupra rezultatelor firmelor italiene.Tot in acest capitol discutam si despre brandurile de lux italiene cu valoare adaugata mare ce se bucura pe piata romanesca de un succes neasteptat. În final se regăsesc concluziile colaborarii Romaniei cu Italia privind schimburile comerciale.

CAPITOLUL I

ISTORIC AL RELAŢIILOR DINTRE ROMÂNIA ŞI ITALIA

Economia românească dintre cele două războaie mondiale, epoca de referinţă pentru consistenţa investiţiilor italiene în istoria economiei româneşti moderne, a fost urmata de o lungă discontinuitate în anii regimului comunist şi apoi, după 1990, de o reluare în forţă a acţiunilor investiţionale.

Ponderea ce mai mare a investiţiilor capitalului italian a fost deţinută de către 3 mari bănci italiene (Banca Commerciale Italiană, Credito Italiano şi Banca Italiană di Sconto), bănci care au procedat la dezvoltarea de participatiuni bancar industriale, de creditări şi alte tipuri de finanţări. În fapt, chiar dacă în afara capitalului bancar au existat câteva societăţi italiene din domeniul industrial (cazul societăţii petroliere AGIP), comercial sau al asigurărilor care au derulat activităţi investiţionale în România, se poate admite că, în linii generale, nu a fost posibilă promovarea unei politici de penetrare economică fără sprijinul direct sau indirect al mărilor bănci italiene.

Scurt istoric al bancilor italiene in Romania

BANCA DI ROMA este una dintre cele mai mari banci din Italia, cu un numar total de peste 1.200 filiale. În plus, aceasta detine 20 de sucursale straine si reprezentante în întreaga lume. Banca di Roma a fost prima bancă italiană care a deschis o sucursală în România, cu scopul de a oferi servicii bancare cu acoperire națională începând cu luna februarie a anului 2001.

BANCA ITALO- ROMENA a fost constituită în 1980 si reprezintă primul joint-venture între Italia si România în sectorul bancar. Este prima bancă italiană cu structura proprie in România, prezentă în Bucuresti înca din 1997 si are agenții la Cluj, Oradea, Arad si Timișoara și, în curând, la Brașov și Bacău. Prin tradiție alături de oamenii de afaceri italiani și din totdeauna activă în finanțarea operațiunilor de import-export și în asistența acordată societăților locale, Banca și-a întărit aceasta vocație și capacitatea proprie de răspuns o dataă cu intrarea în Grupul "Veneto Banca". Dobandirea de către "Veneto Banca" a unui procent de 92,3% din capital, în momentul actual, reprezintă un răspuns valabil la cererile de descentralizare a serviciilor financiare, impuse de către economia italiană și, în special din partea de nord-est a Italiei. Banca Italo-Romena are sediul și Direcția Generală în Treviso și, în calitatea sa de institut de credit italian, ofera maximă siguranță economica și financiară oamenilor de afaceri români și străini care operează în România. Parteneriatul existent cu cea mai importantă bancă românească "Banca Comercială Română" care deține un procent de 7,7 % din capital, oferă avantajul unei dezvoltări pe intreg teritoriul românesc.

SANPAOLO IMI ia naștere din fuziunea, încheiată în noiembrie 1998, a două mari bănci private, fiecare dintre acestea fiind leader în Italia în propriul segment operativ; aceste două întrprinderi de real succes si cu o evidentă complementaritate, au fost unite printr-un puternic proiect industrial, finalizat cu scopul de a creşte calitatea serviciilor oferite clienţilor, precum şi valoarea pentru acţionari:

-pe de o parte, Institutul Bancar San Paolo di Torino, rezultatul evoluţiei istorice a unei congregaţii (“Compania San Paolo“) fondată în 1563 pentru ajutorarea nevoiaşilor, devenită marcă de superioritate ca şi bancă comercială, cu produse proprii de o mare diversitate şi o largă reţea distributivă la dispoziţia unui milion de familii.

-de cealaltă parte, Institutul Mobiliar Italian, fondat în 1931 pentru susţinerea reconstrucţiilor din sistemul industrial naţional, principal operator în creditul pe termen mediu şi lung precum şi în serviciile financiare oferite societăţilor, cu o vocaţie evidentă de bancă de investiţii şi o bună experienţă în gestiunea fondurilor şi în consultanţa financiară pentru societăţi