Retroactivitatea legii civile, a actului juridic civil și a unor hotărâri judecătorești

CUVÂNT ÎNAINTE

In societatea omeneasca actiunile omului sunt determinate de trebuintele, de nevoile sale. Aceste actiuni, proprii si comune tuturor indivizilor ce compun societatea, trebuie insa limitate pentru ca, in mod inerent, interesele personale ale indivizilor pot veni in conflict, ceea ce dauneaza existentei societatii si lor in primul rand. Diversitatea si complexitatea relatiilor sociale izvorate din interesele individuale impun, deci, necesitatea organizarii si reglementarii lor, pentru a face posibila convetuirea in cadrul societatii. Reglementarea - prin lege sau prin efectele unei hotarari judecatoresti - izvoraste din interesul de a permite existenta unei societati capabile sa asigure satisfacerea intereselor indivizilor ce o compun. In acest sens, se poate afirma ca legea constituie o autoreglementare a actiunilor omenesti referitoare la raporturile dintre oameni sau grupuri de oameni. Pentru a-si dirija activitatatea, oamenii trebuie sa aiba certitudinea existentei unei anumite reglementari a relatiilor sociale, numai securitatea - asigurata prin obligativitatea unor reguli - permite satisfacerea intereselor individuale. Limitarea si, in acelasi timp, protejarea libertatii de actiune a fiecaruia este necesara, deoarece nu toti oamenii au natural aceleasi posibilitati. De aici rezultand cerinta ca ordinea, reglementarea sociala sa se bazeze pe justitie in scopul realizarii binelui comun.

Pornind de la aceasta cerinta, a reglementarii sociale bazate pe justitie in scopul realizarii binelui comun se remarca doua aspecte esentiale ale temei lucrarii de licenta:

a) cerinta ca: ordinea, reglementarea sociala sa se bazeze pe justitie - implicit deci pe lege, pe acte juridice civile si hotarari judecatoresti;

b) toate acestea - ordinea, reglementarea sociala, au drept scop realizarea binelului comun.

Legatura intre cele doua aspecte este indestructibila, una decurgand din cealalta si implicand, totodata, interese sociale majore, urmarind sa ofere garantii bunei dezvoltari a raporturilor interumane, sa protejeze valorile sociale. Asigurarea ordinii sociale, protejarea valorilor acesteia conduce la stabilirea unor norme, unor reguli impuse tuturor. Normele, regulile, sunt variate si numeroase, - dat fiind caracterul complex al relatiilor sociale - coordonatele fundamentale ale actiunii normelor de drept sunt: timpul, spatiul, persoana. In aceste conditii un studiu al retroactivitatii in drept civil, retroactivitate privind legea, efectele actului juridic civil si ale unor hotarari judecatoresti isi gaseste motivarea.

Desi bine construite, uneori, legile, normele juridice inceteaza sa mai raspunda nevoilor sociale, neputand rezolva conflictele aparute in procesul concret de aplicare a lor, conflictele cronicizandu-se. Alteori, anumite raporturi ce s-au derulat in trecut, pe baza unei legi in vigoare atunci, nu pot fi desfiintate pentru motivul ca legiuitorul intelege sa dea o reglementare juridica noua acestor relatii - dand astfel nastere la serioase perturbari sociale, deschizand calea arbitrariului, ducand la disparitia oricarei sigurante si, deci, zdruncinand increderea subiectului in drept, cu consecinte pagubitoare pentru ordinea sociala.

Fizionomia noua a relatiilor sociale post-decembriste ce reclama o reglementare juridica adecvata, impune coordonate noi activitatii legislative, dar si teoriei si practicii dreptului, in virtutea relatiei “diacronie - sincronie in drept”, relatie in baza careia trebuie sa prevaleze mobilitatea dreptului, in raport cu stabilitatea lui relativa. In acest context, se poate aprecia ca tema lucrarii de licenta aleasa se motiveaza si isi releva adevarata importanta.

Cateva aspecte trebuie observate cu atentie:

a) cauzistica exploziva de astazi conduce la situatii neregulamentare, reglementate partial ce asteapta evolutia fenomenului legislativ, in general, si a celui din domeniul dreptului civil, in special, pentru a fi rezolvate;

b) masura in care legislatia civila noua se “leaga” cu cea anterioara anului 1989 pentru legiferarea unor situatii din perioada de gol legislativ;

c) masura in care, in continut si forma, se recladeste fizionomia juridica a unor institutii juridice de cea mai mare importanta, de exemplu, institutia juridica a dreptului de proprietate ca prototip a drepturilor reale cu consecinte directe asupra fizionomiei juridice a acestora din urma;

d) daca si in ce masura poate fi sprijinit procesul reglementativ de teorie a dreptului, in general, si a dreptului civil, in special, spre a raspunde cat mai bine intereselor generale si fundamentale ale entitatii organizate in stat si, deopotriva, intereselor, drepturilor si libertatilor cetateanului.

In aceasta viziune, apreciez ca tema lucrarii de licenta de fata constituie o necesitate, izvorata atat din ratiuni practice, cat si teoretice, avand in vedere ca cele mai multe probleme de aplicare a legii civile se pun in legatura cu aplicarea sa in timp, in caz de succesiunie a legii civile sau in caz de inacalcare a unor drepturi subiective civile si se poate obtine restabilirea lor, pe calea procesului civil prin hotarari judecatoresti, sau ca urmare a efectelor unor acte juridice civile.

Studiul retroactivitatii in dreptul civil - retroactivitatea legii, a efectelor actelor juridice civile si ale unor hotarari judecatoresti, contribuie la ocrotirea valorilor omului, atat patrimoniale, cat si nepatrimoniale.

De asemenea, prin recunoasterea unor efecte juridice pozitive, favorabile pentru buna credinta, in cazul retroactivitatii, contribuie la consolidarea dreptului civil - garantie a formarii unei consecinte juridice corecte, precum si a respectarii si intaririi morale.

In fine, prin continutul sau - notiuni, solutii - aceasta tema este importanta in aplicarea corecta a legii.

CAPITOLUL I

LEGEA CIVILĂ

Sectiunea 1 TEORIA GENERALA A LEGII CIVILE

LEGEA

Definire, concept

1. - (lat.lex, legis) categorie filozofica exprimand raporturi esentiale, necesare, generale, relativ stabilite si repetabile, intre laturile interne ale aceluiasi obiect sau fenomen, intre obiecte ori fenomene diferite sau intre stadiile succesive ale unui anumit proces;

2. - act normativ care emana de la organul legislativ al statului;

3. - legalitate;

4. - religie, credinta;

5. - datina, obicei.

In literatura de specialitate juridica se arata ca legea ca izvor de drept este expresia rationala si solemna a dreptului.

Stoicul Crisip spunea ca “legea este regina tuturor drepturilor divine si umane, criteriul justului si al injustului, iar pe aceia care sunt chemati de natura la viata civila ii invata ceea ce trebuie sa face si le interzice ceea ce nu trebuie sa faca. Ca vointa a tuturor cetatenilor, legea reprezinta, intotdeauana, consimtamantul public, fie ca se manifesta in mod direct, fie prin reprezentanti.

Definind legea se au in vedere doua sensuri: lato sensu (largo sensu) si stricto sensu.

Unii autori definesc legea in sensul larg ca “o regula sociala obligatorie, stabilita in permanenta de autoritatea publica si sanctionata de forta materiala”. In acest sens, legea este orice dispozitie emanata de la puterile statului. Tot lato sensu, alti autori, sustin ca prin lege se intelege acel act normativ emis de o autoritate publica care are imputernicirea sa-l emita potrivit unor anumite proceduri.

In cel de-al doilea sens - al definirii legii, stricto sensu, sunt autori care transeaza foarte precis problema, sustinand ca legea este o dispozitie emanata de la puterea legiuitoare. Majoritatea autorilor definesc insa legea in sens strict, ca pe un act normativ adoptat de Parlament potrivit unei proceduri dinainte stabilite.In alta definire, legea are urmatoarea acceptiune: regula juridica obligatorie, generala, permanenta, adoptata de autoritatea legiuitoare a statului si sanctionata prin forta publica.

Preluand teza juristului german Paul Laband emisa la sfarsitul secolului al XIX-lea se sustine, de obicei, ca notiunea legii se explica in “sens formal” si in “sens material”. In sens

formal, ar reprezenta actele normative elaborate si adoptate de autoritatile competente dupa anumite proceduri, iar in sens material prin lege s-ar putea intelege - toate actele normative cu caracter general, ce reglementeaza relatiile sociale - fara sa se tina seama de autoritatea care le emite.