1. TEMA DE PROIECT 1.1. Prezentarea temei de proiect Să se dimensioneze condensatorul total al instalaţiei de rectificare de mai jos : Figura nr1. Instalaţia de rectificare al amestecului ternar : benzen – toluen – orto-xilen . debitul alimentării: F = ( 30000+1500 n ) [t /an] ; n = 10 ; • compoziţia alimentării : xF1 = 0,35 ; xF2 = 0,35 ; xF3 = 0,3 ; • compoziţia distilatului la ieşirea din schimbătorul de căldură nr. 4 : xD2,1 = 0,98 ; xD2,2 = 0,02 ; 1. Benzen ; 2. Toluen ; 3. O - Xilen ; • Răcirea se face cu apă având : • temperatura de intrare : ti = ( 20 + 2•n)°C ; • temperatura de ieşire : te = ti + 30 ; • Presiunea de lucru : p = 1 atm. ; 1.2. Referat de literatură Schimbătoarele de căldură Schimbătoarele de căldură sunt aparatele termice folosite în industria chimică la realizarea unor operaţii însoţite de trecerea căldurii dintr-un loc în altul , de la o materie la altă materie . Majoritatea schimbătoarelor de căldură sunt aparate în care sunt delimitate două spaţii pentru circulaţia celor două substanţe participante la schimbul de căldură . Peretele care desparte cele două spaţii este suprafaţa de încălzire (sau de răcire) . Uneori suprafaţa despărţitoare nu există , schimbul de căldură între substanţe realizându-se prin contact direct . Dacă , în aceste din urmă cazuri ,ambele substanţe sunt lichide şi formează faze distincte , schimbul de căldură se realizează simultan cu transferul de materie . Dacă una din substanţe este solidă , schimbul de căldură se realizează – cu excepţia sublimării şi desublimării – fără schimb de substanţă . Aceste utilaje tehnologice trebuie să realizeze un transfer de căldură cât mai intens cu o pierdere de căldură a fluidului cât mai mică la deplasarea lui prin aparat .O pierdere mare de presiune nu este un inconvenient când fluidul se găseşte la o presiune ridicată ,impusă de alte condiţii tehnologice De obicei , presiunea lichidelor corespunde înălţimii limitate a rezervorului ,sau presiunii de pompare şi se cere să se găsească compromisul cel mai bun posibil ( raţional ) ,din punct de vedere economic , stabilit între un schimb bun de căldură ( de exemplu cel obţinut în ţevi lungi şi subţiri ) şi un consum cât mai mic de energie de pompare . Schimbătoarele de căldură propriu-zise se pot clasifica în două mari grupe : a) Recuperatoare de căldură – în care schimbul de căldură se realizează de la fluidul mai cald spre cel mai rece ,printr-un perete despărţitor ,în regim staţionar (permanent ) ; b) Regeneratoare de căldură – în care schimbul de căldură se realizează prin intermediul unui solid care înmagazinează o cantitate de căldură de la fluidul cald şi o cedează fluidului rece ,în regim nestaţionar , periodic . Recuperatoare de căldură Pentru debite mici de fluid ,sunt indicate schimbătoarele de căldură cu una sau mai multe serpentine .Aceste aparate sunt formate dintr-un recipient închis sau deschis ,prin care circulă fluidul rece ( de obicei apa sau saramura ) şi din serpentinele prin care circulă fluidul cald .Aceste schimbătoare de căldură nu se pot folosi în cazul lichidelor ce formează cruste sau depuneri greu de curăţat , în interiorul serpentinei . Transferul termic realizat poate fi îmbunătăţit prin folosirea unor schimbătoare de căldură de tipul celor prezentate mai jos . Tot pentru debite mici de fluide se pot folosi schimbătoarele de căldură cu ţevi coaxiale . Acestea se construiesc prin legarea , în serie sau în paralel , a unor elemente compuse din două ţevi coaxiale , prin coturi sau punţi , filetate sau sudate . Aparatul poate fi adaptat cu uşurinţă la nevoile procesului tehnologic pentru care este destinat , schimbând lungimea ţevilor sau numărul elementelor .Un alt avantaj al acestor aparate ,alcătuite din ţevi cu diametre relativ mici , este buna lor rezistenţă la presiune . Cele mai reprezentative şi totodată , cele mai folosite schimbătoare de căldură sunt cele cu fascicul multitubular .Aceste schimbătoare de căldură sunt de trei tipuri : a) schimbătoare de căldură tubulare simple . În forma cea mai simplă schimbătoarele de căldură tubulare sunt construite dintr-un fascicul de ţevi fixate –la capete-în găurile a două plăci tubulare . La extremităţile fasciculului tubular se găsesc două camere ( de distribuţie şi de colectare ) , acoperite cu două capace . Fascicul de ţevi este închis într-o manta . Patru racorduri dintre care două se la capetele mantalei şi câte unul se află pe fiecare capac , pentru intrarea şi ieşirea fiecăruia dintre cele două fluide .Prin realizarea acestei arhitecturi se separă , în interiorul aparatului , cele două spaţii ale unui schimbător de căldură : 1)spaţiul dintre ţevi şi manta ; 2)spaţiul din interiorul ţevilor ( împreună cu camera de distribuţie şi cu cea de colectare dintre capace şi plăcile tubulare ) .Când schimbătorul este încălzit cu abur , un racord pentru conducta de aerisire se va monta în mod obligatoriu . Deşi schimbătoarele de căldură tubulare simple sunt indicate în majoritatea aplicaţiilor industriale , se construiesc , totuşi , numeroase variante îmbunătăţite . b) schimbătoarele de căldură cu mai multe treceri prin ţevi - deoarece coeficientul de transfer termic creşte cu creşterea vitezei fluidelor , se construiesc schimbătoare de căldură cu mai multe treceri ,în care fluidul care circulă prin interiorul ţevilor parcurge de mai multe ori aparatul , trecând într-un sens şi apoi în sens contrar prin câte o fracţiune din numărul de ţevi ale fasciculului .Dirijarea lichidului se face prin pereţi despărţitori etanşi , prevăzuţi în camerele de la capetele ţevilor . În general , când locul permite , se preferă să se monteze mai multe schimbătoare de căldură în serie, fiecare cu un număr mic de treceri , decât un singur schimbător cu mai multe treceri .
Plătește în siguranță cu cardul și beneficiezi de garanția 200% din partea Diploma.ro.
Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi datele tale și plătești.